Cine este Dumnezeu si care sunt Învățăturile Sale

Mai jos se vor prezenta anumite scrieri dictate de Însusi Dumnezeu unor persoane alese. Întocmai ca în perioada Vechiului Testament când Dumnezeu vorbea prin gura profetilor evrei si nu numai, si în secolele următoare plecării trupesti a lui Iisus, Dumnezeu a vorbit sau a scris prin intermediul unor femei sau barbati, dezvăluind întelesul ascuns al Cuvântului, precum si foarte multe învătături. Astfel, cele mai mari revelatii le întâlnim revelate pe parcursul ultimelor secole, revelatii ce depăsesc cu mult pe cele biblice. Totusi, din nefericire, Biblia rămâne pentru majoritatea singura revelatie autentică a lui Dumnezeu. Acestia sunt fie oameni superficiali, care se multumesc cu putin, fie îndoctrinati ai Șarpelui care resping orice altă învătătură divină. Acesti din urmă oameni nu L-au cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, căci dacă L-ar fi cunoscut ar sti că Acest Tată iubitor, în eternitate îsi va călăuzi copiii si niciodată nu-i va părăsi. Mereu va fi alături de ei si le va revela noi si noi lucruri si aceasta fără ca să-L împiedice nimeni, niciodată.

Prin urmare, mai jos se vor prezenta doar câteva din aceste nenumărate învătături :

     … dacă vreti să Mă urmati în spirit, atunci gânditi-vă profund la toate cele pe care le-ati auzit si le-ati văzut de la Mine. Actionati si trăiti în spiritul învătăturii Mele, care poartă în sine cuvintele vietii si prin aceasta, Mă veti urma în mod real si adevărat în spirit.

    Căutati mai presus de orice să vă dezvoltati si să vă întăriti constiinta de viată în conformitate cu învătătura Mea. Simtiti nevoia săracilor si usurati-o în conformitate cu puterea si averea voastră, consolati-i pe aceia care sunt tristi, îmbrăcati-i pe cei goi, hrăniti-i pe cei flămânzi si dati apă celor însetati, ajutati-i pe aceia care sunt bolnavi când puteti, eliberati prizonierii si proclamati evanghelia Mea celor săraci în spirit. Acestea vă vor înălta sentimentele si mintea până în Ceruri si pe această adevarată cale de viată, sufletele voastre vor deveni curând, fără dificultate, una cu spiritele lor din Dumnezeu si se vor împărtasi astfel din întelepciunea si puterea Sa. Si acest lucru vă fi cu sigurantă de mai mare valoare decât să stiti multe în lume, ca oameni insensibili în ce-i priveste pe semenii vostri si din cauza simtirii voastre încă insuficient trezite pentru viată, să trebuiască să depundeti mărturie în ce vă priveste că sunteti foarte departe de adevărata viată în spirit.

      … a deveni egal lui Dumnezeu înseamnă: a deveni plin de iubire pentru aproapele tău si a-ti lăsa inima să fie plină de umilintă, blândete, răbdare si milă în ce priveste pe oricine. Atunci si Dumnezeu va avea milă de tine si, în spiritul iubirii Sale si adevărului etern, El se va lăsa pe Sine să fie găsit de tine.

     Dacă vreti să-L căutati pe Dumnezeu numai în si cu singurul adevăr, atunci Îl veti găsi într-adevăr, însa nu veti vedea Fiinta Sa reală si, nici atât, nu o veti întelege. În schimb, dacă Îl căutati pe Dumnezeu în iubirea pură, în umilintă, blândete, răbdare si milă, atunci Îl veti găsi pe Dumnezeu, Îl veti recunoaste si veti primi viata eternă a sufletelor voastre. 

I. CINE ESTE DUMNEZEU ? (Revelații receptionate de Bertha Dudde)

BERTHA DUDDE -AUTOBIOGRAFIE

1.CAUZA DEZVĂLUIRILOR LUI DUMNEZEU

2.ÎMPLINIREA FĂGĂDUINŢEI LUI DUMNEZEU – ADEVĂRUL

3.INTRODUCERE ÎN CUNOAŞTEREA SPIRITUALĂ

4.IMPORTANŢA CUNOAŞTERII

5.DEOSEBIREA DINTRE CUNOŞTINŢELE ÎNVĂŢATE ŞI CUNOAŞTEREA VIE

6.NOŢIUNEA CORECTĂ DE DUMNEZEU

7.EU SUNT ÎNCEPUTUL TUTUROR LUCRURILOR!

8.DUMNEZEU ESTE DE NEPĂTRUNS

9.NEÎNȚELEGEREA DIVINITĂȚII

10.POATE FI DOVEDITĂ EXISTENŢA LUI DUMNEZEU

11.DUMNEZEU ESTE UN SPIRIT CARE S-A MANIFESTAT ÎN IISUS HRISTOS

12.CREDINŢA ÎN DUMNEZEU PRIN IISUS HRISTOS

13.MESAJUL LUI DUMNEZEU CĂTRE RAȚIONALIȘTI. CELOR CARE NEAGĂ EXISTENŢA LUI DUMNEZEU

14.NENUMĂRATE DOVEZI ALE EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU

15.EXISTENŢA LUI DUMNEZEU. ȘCOLARII LUMII. INIMA SI INTELECTUL

16.CREDINŢA ÎN DUMNEZEU ÎN LIBERA VOINȚĂ

17.IMAGINE FALSĂ DESPRE DUMNEZEU. ÎNVĂŢĂTURI FALSE 18.SFÂNTA TREIME A LUI DUMNEZEU

19.CREDINŢA OARBĂ E FĂRĂ VALOARE

20.DORINŢA SERIOASĂ DE ADEVĂR CONSTITUIE GARANŢIA ADEVĂRULUI

21.CARE ESTE SCOPUL VIEŢII PĂMÂNTEŞTI

22.OPERA MÂNTUIRII SĂVÂRŞITĂ DE IISUS HRISTOS

23.CERCETAŢI SPIRITELE!

24.ÎNŢELEGEREA ACTIVITĂŢII SPIRITULUI

25.TRĂIND CREDINȚA. TREZIREA VIEŢII

26.VIAŢA TRĂITĂ ÎN ZADAR

27.VOINŢA LUI DUMNEZEU

CARTE – CINE ESTE DUMNEZEU

II. DUMNEZEU VORBEŞTE Şl ASTĂZI

1.ESTE BIBLIA ÎNCHEIATĂ

2.VEŞNIC RĂSUNĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

3.DUMNEZEU ÎNSUŞI VORBEŞTE OAMENILOR

4.IOAN 14,21 CINE ARE PORUNCILE MELE Şl LE PĂZEŞTE…

5.NUMAI DUMNEZEU POATE SĂ LE DEZVĂLUIE OAMENILOR ADEVĂRUL

6.DE CE LE VORBEŞTE DUMNEZEU OAMENILOR

7.VORBINDU-LE OAMENILOR, DUMNEZEU DOREŞTE SĂ LE CÂŞTIGE DRAGOSTEA

8.PRIN DEZVĂLUIRI, DUMNEZEU VĂ AJUTĂ SĂ VĂ RIDICAŢI

9.DE CE EXISTĂ ÎN REPETATE RÂNDURI NOI DEZVĂLUIRI

10.OMUL ARE DATORIA SĂ VERIFICE BUNURILE SPIRITUALE!

11.CONTACTUL CONSTANT CU DUMNEZEU ASIGURĂ SUCCESUL

12.CERCETAŢI TOT Şl PĂSTRAŢI CE ESTE BUN

13.PURUL ADEVĂR. CUVÂNTUL DE SUS.

14.DARUL ÎNDURĂRII ÎNAINTE DE SFÂRŞIT. IISUS HRISTOS

CARTE – DUMNEZEU VORBEȘTE ȘI ASTĂZI

III. PLANUL DE MÂNTUIRE A LUI DUMNEZEU

1.INFORMAŢII DESPRE PLANUL DE MÂNTUIRE AL LUI DUMNEZEU

2.PRIMA FIINŢĂ CREATĂ. PURTĂTORUL DE LUMINĂ (LUCIFER). APOSTAZIA FAŢĂ DE DUMNEZEU

3.TRANSFORMAREA FIINŢELOR SPIRITUALE ORIGINARE CĂZUTE ÎN CREAŢIE

4.ORIGINEA PĂMÂNTULUI CA LUCRARE A CREAŢIEI

5.PROCESUL DE DEZVOLTARE AL SPIRITELOR

6.CREAREA FIINŢEI UMANE – CĂDEREA OMULUI

7.CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ ADAM NU AR FI CĂZUT

8.CUNOAŞTEREA PĂCATULUI ORIGINAR ESTE NECESARĂ PENTRU ÎNŢELEGEREA OPEREI MÂNTUIRII, PENTRU A RECUNOAŞTE PE IISUS HRISTOS CA MÂNTUITOR

9.NU EXISTĂ SALVARE (MÂNTUIRE) FĂRĂ IISUS HRISTOS

10.VIAŢA PĂMÂNTEASCĂ ESTE CALEA, DAR NU ŢELUL

11.CE ESTE PĂCATUL MOŞTENIT

12.DE CE LI S-A LUAT OAMENILOR MEMORIA RETROSPECTIVĂ

13.LUMEA SPIRITUALĂ ŞI CEA MATERIALĂ SUNT OPUSE UNA CELEILALTE

14.DE CE INFORMAŢIILE LEGATE DE PROCESUL ÎNTOARCERII NU SUNT CUNOSCUTE

15.REALIZAREA PLANULUI DE MÂNTUIRE

16.CAUZA DEZVĂLUIRILOR LUI DUMNEZEU

CARTE – PLANUL DE MÂNTUIRE AL LUI DUMNEZEU

IV. MESAJE RECEPȚIONATE PRIN DIFERITE PERSOANE ALESE

CHEM OAMENII LA ÎNTOARCERE

CINE-MI PRIMEŞTE CUVINTELE, MĂ PRIMEŞTE PE MINE

Următoarele scrieri au fost transmise în secolul XIX, iar traducerea lor nu este integrală.

1.Importanţa cunoaşterii răului

2.Fenomenul posesiunii

3.Plăcerile carnale (senzuale)

4.Demonul jocului şi răsfăţul copiilor

5.Natura şi consecinţele mâniei

6.Lupta împotriva mâniei

7.Dependenţa de poziţia socială a oamenilor aroganţi

8.Despre lamentările oamenilor

9.Visele şi interpretările lor

11.Absolvirea păcatelor şi iconolatria

12.Împărăţia lui Dumnezeu şi renaşterea spirituală

O mică cărticică de o importantă inestimabilă, în premieră în România:

Cele șapte Cuvinte ale lui Iisus Cristos pe cruce

Mesaje primite în secolul XIX:

1. POVEŢELE TATĂLUI CERESC PENTRU COPIII LUI

2. POVEŢELE DOMNULUI PENTRU OAMENI

3. DOMNUL CA TATĂ AL COPIILOR SĂI

4. “Iată, îi voi striga pe numele lor H1LV1TSSAASS”

H1LV1TSSAASS
H1 (Hôlle : enfer)
L (Leidenschaft : passion)
V1 (Vernunft : raison)
T (Talent : talent)
S (Selbstsucht : égoïsme)
S (Schadenfreude : joie maligne)
A
A
ses deux amis
S (Sinnliehkeit : sensualité)
S (Sittlichkeit : moralité du monde)

În continuare am să prezint un text de o importanță inexprimabilă prin cuvinte omenesti, un text care are menirea de a aduce Lumina lui Dumnezeu asupra minților întunecate, îndeosebi ale conducătorilor bisericilor ortodoxe, catolice si protestante, oameni care consideră că Dumnezeu este un Judecător inexorabil si că este un Dumnezeu al mâniei si răzbunării, căci asa au citit ei în Vechiul Testament, si bineînteles că au luat ad-literam Cuvântul, căci întunericul din ei nu le-a permis să zărească Lumina, si anume că Dumnezeu este o Ființă plină de iubire si de îndurare față de oameni. Ei nu au descoperit înțelesul ascuns al Cuvântului, pe care doar un copil adevărat al lui Dumnezeu îl poate recunoaste. Si bineînteles că ei Îl prezintă pe Dumnezeu după asemănarea lor, adică niste ființe pline de mânie si dorință de răzbunare îndreeptate către cei păcătosi, uitând complet de iubirea si compasiunea pe care le propovăduieste Dumnezeu.

Sper ca această scriere să vă lumineze mințile si să vă îndepărteze față de astfel de copii ai lui Satan. (în premieră în România) ETERNA DAMNARE

Alt text asemănător: „PEDEAPSA DIVINĂ”

     IATĂ ÎN CONTINUARE O LUMINĂ EXTREM DE PUTERNICĂ PE CARE NE-A TRANSMIS-O DOMNUL PRINTR-UN ALES AL SĂU ÎN ANII 1871-1872. SUNT 53 DE PREDICI PENTRU CELE 53 DE SĂPTĂMÂNI ALE ANULUI, CONSTÂND DIN TEXTE BIBLICE DIN NOUL TESTAMENT „PE CARE NIMENI PÂNĂ ACUM NU A REUȘIT SĂ LE ELUCIDEZE” DAR DOMNUL NE OFERĂ LA FIECARE EXPLICAȚII „MENITE SĂ FIE APROFUNDATE CÂTE UNA ÎN FIECARE DUMINICĂ A ANULUI ECLEZIASTIC”. DIN NEFERICIRE NICI O BISERICĂ NU FACE ACEASTA. DAR DACĂ LIDERII BISERICII NU DORESC ACEST LUCRU, INTRĂ ÎN DATORIA FIECĂRUIA SĂ CAUTE PE DOMNUL ȘI ÎNVĂȚĂTURILE SALE. CEI CARE CAUTĂ VOR GĂSI. EU AM FOST CĂLĂUZIT SĂ CAUT, SĂ GĂSESC ȘI SĂ FACILITEZ TRANSMITEREA LOR MAI DEPARTE ÎNTR-UN MOD CÂT MAI ACCESIBIL PUBLICULUI CARE ÎL CAUTĂ PE DUMNEZEU.

Introducere

(text receptat prin Cuvântul Interior de Gottfried Mayerhofer, în Trieste, la data de 22 noiembrie 1871)

     De sute de ani, preoţii obişnuiesc să ţină duminica în biserică o predică referitoare la pelerinajul Meu pământesc, explicând credincioşilor unul sau altul din aspectele învăţăturii Mele spirituale, în funcţie de nivelul înţelegerii lor.

      Se apropie însă timpul în care creştinismul va fi reformat radical, multe din ritualurile şi din ceremoniile actuale urmând să fie abolite. Singurele predici care vor putea fi atunci citite în adunările credincioşilor vor fi aceste explicaţii ale Evangheliei, pe care vi le voi prezenta în continuare. Prin intermediul scribului Meu, voi explica în cele ce urmează, de dragul celor care cred în Cuvântul Meu, o serie de texte biblice din Noul Testament pe care nimeni nu a reuşit până acum să le elucideze, astfel încât interpretarea lor greşită să nu conducă pe nimeni la idolatrie şi la adorarea unor principii care pot fi cel mult respectate, dar în nici un caz slăvite ca principii divine.

     Această serie de texte din Evanghelie îşi propune să vă reamintească de Cuvintele Mele, rostite acum aproape 2000 de ani, urmărind să vă prezinte mai presus de orice maniera în care trebuie aplicate ele concret, în viaţa voastră temporală de zi cu zi, şi demonstrându-vă astfel că sunt la fel de valabile şi astăzi, la fel cum au fost acum aproape două milenii. Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, mai devreme sau mai târziu această lume şi întregul univers vor dispărea, dar Cuvintele Mele vor rămâne de-a pururi.

Amin!

SCOPUL PREDICILOR

Scopul acestor predici este să vă ajute să Mă descoperiţi pe Mine, să Îmi înţelegeţi Cuvintele şi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, din ce în ce mai bine; căci o eternitate întreagă nu ar fi suficientă nici măcar pentru a explica cele două porunci ale iubirii, ca să nu mai vorbim de restul Creaţiei…

 Vă ofer acum aceste explicaţii, revelându-vă din nou semnificaţia Evangheliilor Mele, sigilate cu mai mult de şapte sigilii, pentru a vă deschide din nou calea care duce către Mine şi către Cerul Meu. Nu este suficient însă să le citiţi. Mai presus de orice, trebuie să le puneţi în practică, pentru a beneficia astfel de starea de calm, de pacea interioară şi de alinarea pe care le merită toţi cei care îşi doresc să devină copiii Mei.

1. Semnele viitorului

2. Întrebarea lui Ioan Botezătorul

3. Mărturia lui Ioan Botezătorul

4. Predica despre pocăinţă a lui Ioan Botezătorul

5. Naşterea lui Iisus

6. Copilul Iisus la Templu

7. Copilul Iisus în Templu la vârsta de 12 ani

8. Nunta din Cana

9. Vindecarea leprosului

10. Parabola lucrătorilor la vie

11. Parabola semănătorului

12. Vindecarea orbului

13. Ispitirea Domnului

14.Schimbarea la faţă a lui Iisus

15.Alungarea demonului

16.Hrănirea celor 5000 de oameni

17.Evreii încearcă să-l omoare cu pietre pe Iisus

18.Intrarea lui Cristos în Ierusalim

19.Învierea Domnului

20.Domnul apare în faţa discipolilor Săi

21.Păstorul cel bun

22.Domnul se referă la moartea Sa

23.Destinaţia eternă

24.Adevărata rugăciune

25.Promisiunea Mângâietorului

26.Domnul şi copiii Săi

27.Cuvintele de rămas bun ale Domnului

28.Parabola marii cine

29.Despre oaia rătăcită

30.Captura cea bogată

31.Adevărata dreptate

32.Hrănirea celor 4.000 de oameni

33.Despre falşii profeţi

34.Parabola administratorului necinstit

35.Deplângerea cetăţii Ierusalimului de către Domnul

36.Parabola fariseului şi a vameşului

37.Vindecarea surdomutului

38.Parabola bunului samaritean

39.Vindecarea celor zece leproşi

40.Avertismentul Domnului împotriva modului lumesc de a gândi

41.Învierea fiului văduvei din Nain

42.Adevărata respectare a Sabatului

43.Porunca cea mai mare

44.Vindecarea omului paralizat

45.Parabola nunţii fiului de împărat

46.Vindecarea fiului slujbaşului împărătesc

47.Parabola slujitorului necredincios

48.Atitudinea Domnului faţă de autorităţi

49.Învierea fiicei lui Iair

50.Potolirea furtunii

51.Parabola neghinei

52.Explicarea Împărăţiei Cerurilor

53.Zilele din urmă

MESAJ DE FINAL

V-am dictat aceste cuvinte pentru ca toată lumea să afle! La fel cum am prezis cândva căderea poporului evreu, v-am oferit în aceste 53 de predici numeroase sfaturi şi avertismente referitoare la timpurile care vor urma, nedorind altceva decât să îmi conduc din nou copiii rătăciţi pe calea cea dreaptă. Încă din acele timpuri le-am spus discipolilor Mei că: „Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu va fi predicată în toată lumea!” Aceasta este sarcina pe care v-o dau acum, ca semn al iubirii şi graţiei Mele.

Pentru cei care doresc să scoată aceste scrieri pe foi iată-le sub formă de carte:

Predicile Domnului

CÂTEVA CITATE DIN ÎNVĂȚĂTURA DOMNULUI:

NU POȚI SLUJI LA DOI STĂPÂNI

     Compromisurile, de genul aderării parţiale la doctrina Mea autentică, dublată de respectarea vechilor obişnuinţe, nu pot funcţiona.

 ADEVĂRATUL TEMPLU

     …doi discipoli ai lui Ioan care Mi s-au alăturat… M-au întrebat: „Rabi, unde locuieşti tu?” …adevărata Mea locuinţă este în inimile voastre. O inimă purificată este singura demnă să îl găzduiască pe Domnul, Cel care a fost de la începutul timpurilor lumina, iubirea şi viaţa, şi care este oricând dispus să reverse aceste daruri asupra celor care se lasă botezaţi cu apa spirituală, aspirând să devină copiii Lui.

 SACRIFICIUL TOTAL   

Numai cel care sacrifică totul este demn să primească totul în posesiune. 

UNICA LEGE  

Singura lege care trebuie să prevaleze în Univers este Iubirea.

INIMA ȘI INTELECTUL

Oamenii trebuie să înceteze să mai gândească exclusiv cu intelectul lor, învăţând să simtă mai mult cu inimile.

SCOPUL MISIUNII DOMNULUI  

Cu deosebire prin această revelaţie, în care vă explic în fiecare duminică Evanghelia Mea, aşa cum nu v-a mai fost explicată vreodată, doresc să vă trezesc la realitate, sfătuindu-vă să meditaţi la venirea Mea pe Pământ, astfel încât să puteţi înţelege – măcar parţial – semnificaţia ei profundă: Dumnezeu, Creatorul întregii infinităţi, a coborât pe Pământul  vostru în circumstanţele cele mai umile şi a acceptat ca voi, fiinţe rătăcite şi oarbe, create de El, să-L persecutaţi şi chiar să-L crucificaţi. A trecut prin toate etapele vieţii voastre pământeşti şi s-a luptat împotriva pasiunilor umane, pentru a vă da astfel un exemplu pentru totdeauna, vouă şi celorlalte spirite din Creaţia Sa. V-a arătat astfel că cine doreşte să fie la fel ca El din punct de vedere spiritual, trebuie să respecte spiritualul ca fiind cel mai important lucru, subordonând orice altceva acestuia. Luptându-se împotriva pasiunilor inferioare, el poate deveni demn să le slujească celorlalte spirite ca lider şi ghid, demonstrând prin acţiunile sale că omul nu trăieşte numai cu hrană materială, ci, mai presus de toate, cu hrana spirituală. El v-a arătat că Dumnezeu nu trebuie tentat în graţia Sa şi că cel care urmează cele două porunci ale iubirii, aşa cum a făcut-o El, îi va putea conduce apoi şi pe ceilalţi către Tatăl Ceresc, în Împărăţia pe care Acesta le-a pregătit-o de atâta vreme, în speranţa că vor deveni copiii Lui nobili. Amin.

 RESTABILIREA ÎNVĂȚĂTURII DOMNULUI  

Misiunea lui Petru, aceea de susţinător a învăţăturii Mele, va trebui preluată acum de toţi oamenii de pe Pământ, care au menirea să restabilească Împărăţia Mea. La fel ca acum 2000 de ani, când poporul evreu a fost condus în rătăcire de către farisei şi de către scribi, umanitatea de astăzi a căzut în capcana ceremoniilor şi obiceiurilor religioase, trăind în litera textului Scripturii, dar neînţelegându-i semnificaţia spirituală, deşi Evangheliile Mele sunt extrem de simple. De aceea, pe Pământ vor apărea din nou oameni care vor avea menirea să Îmi restabilească învăţătura, punând la temelia ei Cuvântul divin, şi nu interpretările eronate ale unora şi altora. 

 ÎNDEMN LA PARTICIPAREA OPEREI DOMNULUI 

Faceţi toate eforturile pentru a vă număra la rândul vostru printre cei care au înfruntat lumea exterioară şi M-au acceptat pe Mine şi învăţătura Mea ca principal pilon al vieţii şi aspiraţiilor lor. Faceţi aceste eforturi şi va veni clipa când vederea voastră spirituală se va trezi, şi în extazul suprem pe care îl veţi simţi Îl veţi putea în persoană, transfigurat, pe Cel care a revărsat de atâta vreme cuvintele graţiei Lui asupra voastră, aşteptând cu nerăbdare să deveniţi copiii Lui.

SOARTA ÎNVĂȚĂTURII DOMNULUI. CE SUNT BISERICILE DE PE PĂMÂNT

Tot ce am suferit Eu atunci, în calitate de Fiu al Omului, se va aplica de asemenea progresului învăţăturii Mele, reprezentanta Mea spirituală pe Pământul vostru la ora actuală. Aceasta de asemenea a fost contaminată, abuzată în fel şi chip, şi mulţi şi-au bătut joc de ea. În cele din urmă, a fost îngropată în bisericile voastre, care nu sunt altceva decât nişte morminte imense, iar deasupra ei a fost aşezată piatra grea a ceremoniilor religioase lipsite de orice conţinut. Scopul a fost ca ea să se odihnească aici de-a pururi, fără să le fie de folos decât celor care doresc să beneficieze de pe urma ei din punct de vedere lumesc, nu spiritual.

ADEVĂRATUL CONDUCĂTOR ȘI FALȘII (PREOȚI, PASTORI)

adevăratul Conducător… îşi conduce aleşii către lumina adevărului… falşii conducători, care pretind că îşi conduc supuşii către lumină… sunt ei înşişi adevăraţii reprezentanţi ai întunericului.

Toţi îşi fac reclamă, aşa că nu mai poţi recunoaşte cu uşurinţă care sunt adevărata uşă şi adevăratul păstor. Cu cât cei cu inimi credincioase se apropie mai mult de Mine, cu atât mai mare este rezistenţa opusă de ceilalţi, mânaţi de interesele lor egoiste, pentru ca nu Eu, ci ei să fie victorioşi în final.

Această agitaţie, marcată de defăimări şi de ură, va continua să crească în anii care vor urma. Cu cât influenţa Mea va creşte, cu atât mai mare va fi rezistenţa care i se va opune. Copiii Mei vor fi încercaţi din greu, pentru a li se verifica astfel capacitatea de îndurare, dar mai ales credinţa şi încrederea în adevăr. Învăţătura Mea nu are decât un singur obiect, şi anume iubirea, în timp ce doctrinele celorlalţi predică tot felul de alte lucruri: ura în locul iubirii, trufia în locul smereniei şi intoleranţa în locul toleranţei. Şi primii care aplică toate acestea sunt liderii mişcărilor respective. Se va repeta astfel evenimentul descris în capitolul 8 din Evanghelia lui Ioan, când evreii au încercat să Mă persecute şi să Mă ucidă cu pietre. De data aceasta, pietrele vor fi aruncate însă asupra învăţăturii Mele; falşii interpreţi ai acestei învăţături o vor atribui lui Satan şi îşi vor proclama în loc propria lor doctrină, ca venită direct din Cer. Minţile oamenilor îşi vor pierde astfel pacea interioară, devenind agitate, iar inimile lor vor fi cuprinse de fierbinţeală. Ideile vor fi impuse prin forţa pumnului, iar acolo unde ar fi trebuit să domnească pacea şi iubirea se va naşte fanatismul cel mai orb, care îşi va agita torţa sa sângeroasă, sacrificând multe victime pe altarul doctrinei sale mincinoase.

În mod paradoxal, tocmai munca „hoţilor şi a tâlharilor” va fi cea care va accelera victoria planurilor Mele. Prin acţiunile lor pasionale, ei vor stimula minţile oamenilor, făcându-le să cumpănească şi să compare. Chiar dacă la început vor fi urmaţi de mulţi, treptat, o bună parte din aceştia vor înţelege că învăţătura primită este falsă, căci nu vor descoperi în ea nimic din ceea ce li s-a promis, aşa că îşi vor căuta un alt lider şi o altă poartă. Ei vor realiza în cele din urmă că primii lideri nu doreau să îi ajute să găsească poarta adevărului, ci dimpotrivă, doreau să îi împiedice să treacă prin ea. Eforturile adversarilor Mei vor contribui astfel ele însele la victoria Mea finală, conducând chiar la ceea ce doreau să împiedice – respectiv la unificarea copiilor Mei cu Mine, la strângerea turmei sub conducerea păstorului cel bun. În faţa pericolului, duşmanii Mei se vor retrage precum mercenarii, în timp ce Eu voi şti să-Mi apăr turma. Simţindu-se protejaţi, cei care Mă vor urma vor recunoaşte în Mine adevăratul păstor şi protectorul lor atotputernic.

 MARELE PRIVILEGIU

Voi nu puteţi înţelege pe deplin, în toată semnificaţia şi profunzimea lui, premiul pe care vi-l ofer, căci nu cunoaşteţi încă Împărăţia Mea spirituală. Dacă aţi şti însă cât vă invidiază îngerii şi marile Mele spirite pentru privilegiul de care dispuneţi, aţi fi cu adevărat mândri de faptul că v-aţi născut şi puteţi reveni la Acela care reprezintă însăşi esenţa iubirii, o iubire pe care inima omenească nu o poate cuprinde.

Cât de mare este Iubirea Divină Supremă, care doreşte să facă din voi copiii ei, mergând până acolo încât această Iubire a fost dispusă să îşi asume cel mai umil statut pe planeta voastră întunecată pentru a demonstra că, după îndeplinirea misiunii ei pe care a realizat-o omul Iisus, Înţelepciunea va fuziona din nou cu Iubirea, din care s-a născut cândva, stabilind astfel calea care trebuie parcursă de toţi cei care doresc să obţină acest statut divin!

        Într-adevăr, M-am întors atunci la Tatăl care M-a trimis. La fel ar trebui să procedaţi şi voi: să faceţi toate eforturile pentru a ajunge la aceeaşi destinaţie, pentru a primi din mâna Lui cununa de lauri a victoriei, binemeritată pentru lupta şi pentru suferinţele voastre – aşa cum am făcut Eu acum aproape 2000 de ani, în întruparea Mea ca om.

 ÎNȚELESUL ASCUNS AL BIBLIEI

Aşa cum v-am spus deja de multe ori până acum, voi rostiţi foarte multe cuvinte, dar nu aveţi nici o idee ce înseamnă ele. Acest lucru demonstrează cât de puţine lucruri ştiţi despre profunzimea, forţa şi puterea cuvântului, ca expresie a gândului. De aceea, sunt nevoit de foarte multe ori să vă atrag atenţia asupra semnificaţiei anumitor cuvinte individuale din Biblie, pentru a le putea înţelege corect. Atât timp cât nu veţi cunoaşte această semnificaţie, nu vom putea vorbi de o adevărată înţelegere a textelor biblice, chiar şi a celor mai simple dintre ele. Altfel spus, înţelepciunea incomensurabilă a Bibliei vă va rămâne complet inaccesibilă. Dacă vă veţi mulţumi cu semnificaţia literală a cuvintelor, care este extrem de superficială, tot ce veţi obţine din lectura Bibliei va fi o oarecare alinare în momentele dificile ale vieţii voastre pământeşti.

 DUMNEZEU ȘI OMUL    

Pe scurt, există întotdeauna o legătură între Creator şi fiinţele create de El, iar aceasta nu este bazată pe teamă, pe închinarea în faţa tronului unui Dumnezeu atotputernic şi plin de mânie, sau a unui judecător sever. Nu, la baza ei stau iubirea şi credinţa pe care o are orice copil care ştie că depinde întru totul de protectorul şi părintele său.

SFAT    

Aduceţi-vă aminte de suferinţa Mea şi nu vă cultivaţi orgoliul. Aduceţi-vă aminte de iubirea Mea şi nu mai cultivaţi ura. Aduceţi-vă aminte de sacrificiul Meu şi renunţaţi la orice răutate. De câte ori invocaţi numele Meu, amintiţi- vă că trebuie să practicaţi voi înşivă virtuţile pe care le-am manifestat într-o manieră atât de perfectă în timpul pelerinajului Meu pe Pământ.

ȘCOLILE LUMII (ȘTIINȚIFICE SAU TEOLOGICE)  

…pentru a deveni copiii Mei, voi trebuie să mergeţi la alte şcoli decât cele la care vă trimiteţi propriii copii.

NOILE REVELAȚII RESPINSE DE BISERICI. ADEVĂRATUL ÎNVĂȚĂTOR.

La ora actuală, adevăratul Mângâietor vine să îşi facă sălaş în inimile oamenilor care înţeleg şi aplică corect cele două porunci ale iubirii. Pentru a-Mi accelera opera, am fost de acord să vă explic prin mesaje directe, destul de clar, tot ceea ce a fost prea dificil și de neînțeles pentru oameni, aşa discipolii Mei au spus odată. Acum, când mesajele Mele curg din abundenţă, am coborât deja din punct de vedere spiritual pe Pământul vostru, predând şi ghidându-Mi copiii la fel cum făceam odinioară. Înfăţişarea Mea vizibilă nu vă este încă accesibilă, căci ea nu ar face decât să-i oblige pe cei care se îndoiesc să creadă, lucru care ar fi împotriva liberului arbitru pe care l-am instituit.

INUTILITATEA TEMPLELOR 

Oricâte clădiri ar ridica ei pentru curentele religioase pe care le predică, cei care nu se vor întoarce în casa Mea simplă, în care nu domnesc decât iubirea şi înţelepciunea, nu se vor bucura de Mângâietor în aceste momente de restrişte (când marile furtuni lumeşti şi spirituale care trebuie să purifice acest Pământ vor veni), căci le va lipsi adevărata convingere şi adevărata credinţă. Altfel spus, ei nu vor trăi întru spiritul adevărului, pe care l-am promis cândva discipolilor Mei şi pe care l-am trimis lor, dar şi tuturor celor care cred în Mine, înţelegându-Mă întru spirit şi adevăr şi practicându-Mi în acest fel învăţătura.

RAȚIONALIȘTII ȘI PREOȚII SUNT ÎMPOTRIVA DOMNULUI

La fel ca în acele timpuri, când marii preoţi i-au mituit pe soldaţii romani pentru a afirma că trupul Meu a fost furat din mormânt, raţionaliştii, savanţii şi preoţii de astăzi vor face tot ce le va sta în puteri, la a doua Mea venire pe Pământ, să-i convingă pe oameni de contrariul celor afirmate de Mine.

PUTEREA E DOAR LA DOMNUL NU ȘI LA PREOȚII ORTODOCȘI ȘI CATOLICI

Eu deţin întreaga putere. Totul trebuie să asculte de Mine. Tot ce există s-a născut din Mine şi va trebui să se întoarcă cândva la Mine. Semănaţi seminţele Mele în inimile cu sol fertil! Măriţi numărul adepţilor Mei, vorbiţi-le de cele două porunci ale iubirii, pentru a învăţa să distingă adevărul de minciună şi pentru a se opune doctrinelor false. Eu am puterea de a converti şi de a înmuia chiar şi cele mai împietrite inimi prin învăţătura Mea blândă.

Promisiunea Mea este foarte mare, dar vă repet ceea ce v-am mai spus: Eu deţin întreaga putere!

Întreaga lume se grăbeşte astăzi către momentul în care Mă voi adresa din nou celor aleşi, spunându-le cuvintele pe care le-am rostit cândva în faţa discipolilor Mei: întreaga putere Îmi aparţine Mie pe Pământ, la fel ca şi în Cer!

Vă voi dovedi din nou cu această ocazie că Eu sunt cel mai mare în cele mai mărunte lucruri. Dacă nu aş beneficia de întreaga putere, nu aş putea realiza această operă, dar nici nu aş mai fi Dumnezeul atotputernic care guvernează asupra întregii Sale Creaţii, inaccesibil chiar şi celui mai mare dintre spiritele angelice.

ÎNDEMN   

        Urmaţi Păstorul cel Bun şi nu vă mai rătăciţi pe alte cărări. Mergeţi pe cărarea pe care a parcurs-o El Însuşi, pentru a vă arăta calea cea dreaptă care duce către viaţa eternă şi către statutul de Fiu al lui Dumnezeu!

DECĂDEREA CREȘTINILOR

În acea epocă am fost nevoit să Mă lupt cu concepţiile eronate ale oamenilor, indiferent dacă aceştia credeau într-o religie sau erau atei. Le-am spus de multe ori discipolilor Mei că nu aştept atât de multe de la evrei, cât de la păgâni. În mod similar, la ora actuală nu Mă aştept la prea multe lucruri bune din partea celor care îşi spun creştini pentru simplul motiv că respectă nişte ritualuri golite de orice conţinut spiritual. La fel ca întotdeauna, cei care ar fi trebuit să fie solul cel bun pe care să crească învăţătura Mea s-au dovedit cei mai mari opozanţi ai principiului spiritual, care nu doreşte decât să-i trezească din somnul doctrinei lor religioase, atât de convenabil concepută de ei pentru a le menaja slăbiciunile. Adevărul spiritual solicită sacrificii de sine şi abnegaţie, lucru cu care ei nu pot fi de acord, căci le lipseşte puterea morală necesară pentru a depăşi ritualurile şi ideile în care se complac.

 DISCREDITAREA ÎNVĂȚĂTURILOR DIVINE  

Toate instituţiile, chiar şi cele planificate şi organizate cu grijă de secole, nu sunt altceva decât case clădite pe nisip, chiar şi cele care par să facă foarte mult bine, neputând rezista în faţa furtunilor provocate de lumina divină a adevărului.

La fel ca întotdeauna, mulţi vor fi cei care vor lua în derâdere învăţătura pe care v-o transmit acum direct, încercând să o discrediteze. Dacă nu vor reuşi, ei se vor grăbi însă să profite de ea în interesul lor egoist, încercând să îşi prelungească astfel existenţa. Acesta este unul din cazurile în care se va aplica principiul recomandat odinioară adepţilor Mei: „Vă veţi da seama după faptele lor dacă sunt practicanţi plini de ardoare ai învăţăturii iubirii Mele, sau simpli predicatori ai Cuvântului!”

Este extrem de important să vegheaţi şi să îi ajutaţi să înţeleagă pe aceşti falşi profeţi şi interpreţi ai Cuvântului Meu că eforturile lor sunt zadarnice şi că trebuie să îşi corecteze atitudinea, dacă nu doresc să piară. Căci ei se vor folosi de toate mijloacele pentru a reveni la poziţia lor de odinioară şi la puterea pe care au avut-o cândva.

COMPORTAMENTUL PREOȚILOR FAȚĂ DE CEI BOGAȚI  

În plus, ei (fariseii şi scribii) procedau cu legile religioase la fel ca administratorul necinstit, reducând la jumătate sumele datorate stăpânului său pentru a câştiga în acest fel favoarea datornicilor acestuia. Altfel spus, pe cât de stricţi erau ei cu cei sărmani, pe atât de indulgenţi se dovedeau cu cei bogaţi, lucru care continuă să se petreacă şi la ora actuală cu preoţii voştri.

MESAJ CĂTRE OAMENII DECĂZUȚI

Le transmit şi lor acelaşi mesaj pe care l-am transmis cândva celor din Ierusalim: „O, dacă L-aţi putea recunoaşte pe Acela care vă aduce pacea; căci vor veni vremuri amare şi veţi înţelege atunci, într-un mod dureros, ceea ce aţi fi putut înţelege în mod paşnic, prin graţia şi binecuvântarea pe care vi le-am adus Eu!”

Lamentarea Mea referitoare la soarta inevitabilă a Ierusalimului este la fel de valabilă şi astăzi, căci generaţia actuală continuă să nu-şi recunoască misiunea spirituală, scopul pentru care a fost creată şi destinaţia către care ar trebui să se îndrepte. De aceea, este absolut necesară producerea unei reacţii în lanţ care să corecteze toate erorile oamenilor, readucându-i pe calea cea dreaptă, în acord cu legile Mele divine, permiţându-le să atingă astfel perfecţiunea pe care le-am fixat-o ca ţel suprem.

MESAJ CĂTRE OMENIRE 

Cuvintele adresate cândva de Mine fariseilor sunt valabile astăzi mai mult ca oricând: „Dacă discipolii şi adepţii Mei ar tăcea, în locul lor ar vorbi pietrele – în cazul de faţă, regatul material al naturii – strigându-le oamenilor de pretutindeni: Oameni, treziţi-vă din beţia voastră lumească! În zadar încercaţi să vă negaţi destinul şi pe Creatorul vostru! Dacă nu sunteţi dispuşi să credeţi în legile pe care vi le-a lăsat atunci când s- a întrupat într-o formă vizibilă printre voi, dacă refuzaţi să ascultaţi vocea care vă vorbeşte în inimă, atrăgându-vă atenţia şi mustrându-vă, contemplaţi cel puţin natura!”

CHEMAREA OAMENILOR DE CĂTRE DOMNUL

Lumina Mea se răspândeşte pretutindeni. Chemarea Mea părintească răsună în permanenţă, strigându-vă: „Întoarceţi-vă la Mine, oameni rătăciţi! Ascultaţi vocea Mea, vocea Tatălui vostru Ceresc, care vă avertizează astăzi înainte de marea catastrofă, la fel cum a făcut-o cândva cu locuitorii Ierusalimului! Ascultaţi vocea care doreşte să vă deschidă ochii, arătându-vă cât de tare vă clătinaţi, ca şi cum aţi fi beţi, pe marginea prăpastiei eternităţii, riscând să fiţi înghiţiţi în orice moment de aceasta. În acele spaţii infinite vă va fi mult mai greu să realizaţi ceea ce nu aţi reuşit în această viaţă a încercărilor, în care valorile spirituale pot fi cucerite mult mai uşor”.

Acum 2000 de ani, distrugerea Ierusalimului s-a produs la scurt timp după moartea Mea. În mod similar, nu va mai trece mult timp până când sistemul vostru social, care acum vi se pare că va dura veşnic, se va prăbuşi.

La acea vreme, distrugerea nu a afectat decât un singur oraş şi o singură naţiune. De data aceasta, ea va afecta foarte multe oraşe şi foarte multe naţiuni, practic întregul Pământ.

A FI BUN

Versetele următoare ale acestui capitol demonstrează că nimeni nu poate fi considerat „bun” decât numai Dumnezeu; nu am făcut o excepţie de la această regulă nici chiar cu Mine, care eram un Fiu al Omului. Am urmărit astfel să-i ajut să înţeleagă că „bunătatea” nu este deloc uşor de atins şi de meritat, fiind necesar un efort foarte mare pentru a dobândi statutul de „om bun”. De fapt, cuvântul „bun” este echivalent cu „fără de păcat”.

SOARTA OAMENILOR DECĂZUȚI  

..în timp ce cei care sunt prea adânciţi în materie şi nu doresc să audă chemarea Mea la trezire se vor prăbuşi la fel ca zidurile Ierihonului, care au căzut la primul sunet al trompetelor. Le va fi imposibil să scape atunci de anihilare, căci se identifică prea deplin cu materia, iar aceasta nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

ADEVĂRATA CREDINȚĂ  

Personal, Mă îndoiesc foarte serios că cineva îndoctrinat de preoţi cu o credinţă atât de palidă a putut atinge vreodată preafericirile promise de Mine celor care cred cu adevărat. Pentru aceasta este nevoie de o cu totul altfel de credinţă, aşa cum o înţeleg Eu, nu preoţii voştri.

Credinţa despre care le-am vorbit discipolilor Mei şi pe care am exemplificat-o prin vindecarea celor zece leproşi reprezintă în lumea spiritelor o putere mult mai mare decât v-aţi putea imagina voi vreodată. Ea presupune convingerea fermă că un lucru se va întâmpla în mod irevocabil, aşa cum s-au şi petrecut lucrurile în cazul celor zece leproşi. Această credinţă reprezintă o participare la puterea Mea, pe care sunt întotdeauna fericit să le-o împrumut acelor copii ai Mei care merită acest titlu şi care nu o vor folosi niciodată greşit sau abuziv, fiind pe deplin conştienţi de măreţia acestui dar primit de la Creatorul atotputernic, pe care numai un copil plin de iubire îl poate primi de la părintele său.

Care dintre voi aveţi o asemenea credinţă? Puneţi-vă cu sinceritate această întrebare şi veţi constata acelaşi lucru pe care l-au constatat cândva discipolii Mei: „Nu putem înţelege o asemenea credinţă. O convingere atât de fermă şi o credinţă de nezdruncinat în promisiunile Tale ne lipsesc complet. Pur şi simplu nu suntem capabili de aşa ceva”.

MESAJ CĂTRE UMANITATE     

Acestei umanităţi, aflată în pragul descompunerii, îi strig astăzi: „Trezeşte-te, căci nu ai fost creată pentru a merge pe calea lungă şi spinoasă a materiei, ci pe calea scurtă a spiritului! Ridică-te din morţi şi ascultă chemarea Mea, înainte ca dezintegrarea completă a tuturor legăturilor sociale să te înveţe că mai există şi o altă lume decât cea în care te complaci la ora actuală, alcătuită doar din speculaţii, decepţii şi despotism!”

LĂCOMIA PREOȚIMII

În vremea când am păşit pe Pământ, preoţimea era la fel de ambiţioasă şi de lacomă cum a fost întotdeauna, şi cum a rămas până astăzi.

CUM ESTE IUBIREA

Iubirea nu este altceva decât ataşamentul faţă de un obiect animat sau neanimat. Acest ataşament permite prezervarea respectivului obiect, care depinde întru totul de ea. În cazul fiinţelor vii, iubirea reprezintă o formă de ataşament sau o atracţie faţă de acele fiinţe cu care cel care o emite poate trăi într-o stare de armonie emoţională. În cazul oamenilor, cel care dăruieşte iubire primeşte în schimb aceeaşi iubire. El doreşte să rămână cu persoana iubită într- o stare de fuziune mentală şi emoţională, care se amplifică până când între cei doi se creează o uniune spirituală. Iubirea nu îşi doreşte altceva decât să-l vadă pe celălalt cât mai fericit cu putinţă. Ea ne face să îi dăruim tot ce avem, fără a-i cere nimic în schimb, căci marea noastră satisfacţie derivă din faptul că l-am făcut fericit.

NU MAI SUNT NECESARE CEREMONIILE  

Am acţionat în mod deliberat, împreună cu discipolii Mei, în mod contrar preceptelor ceremoniilor lor religioase, pentru a atrage astfel atenţia oamenilor asupra faptului că simpla respectare a legilor templului în litera lor nu avea mare lucru de-a face cu adevărata religie, aşa cum Moise, ceilalţi profeţi şi Eu am vrut să fie înţeleasă.

În acest fel, Mi-am propus să reduc toate acele ceremonii greşit înţelese la adevărata lor valoare, făcând astfel loc învăţăturii Mele spirituale, extrem de pură.

TREBUIE ÎNȚELES ASPECTUL SPIRITUAL ASCUNS AL SCRIPTURII

„Coaja” cuvintelor din Evangheliile Mele trebuie înlăturată, iar oamenii trebuie să înceapă să înţeleagă fluxul strălucitor de lumină care se ascunde în spatele acestei coji întunecate, pentru a-şi îndrepta greşelile măcar în al doisprezecelea ceas şi a-şi împlini astfel misiunea pe Pământ. Acesta este motivul numeroaselor explicaţii şi al interpretărilor detaliate din aceste predici de duminică, pentru ca nimeni să nu poată pretinde în final că nu a ştiut sau nu a înţeles mesajul Meu.

CĂLĂUZIREA OMULUI

Când micuţa corabie a vieţii este aruncată încolo şi încoace de furtunile şi valurile lumeşti, apar grijile, îndoielile şi teama. Omul îşi aminteşte atunci toate doctrinele care i-au fost inoculate prin educaţie, dar descoperă că dogmele şi maximele nu îl ajută cu nimic să îşi regăsească liniştea şi pacea sufletească. El se întoarce către spiritul divin adormit în interiorul lui, căutând în sfârşit sprijin şi alinare în centrul vieţii, pe care l-a ignorat până acum, pentru a nu pieri sub povara circumstanţelor exterioare. După ce oamenii vor descoperi comoara interioară, după ce vor înţelege cât de puţin valorează lucrurile materiale prin comparaţie cu acest sanctuar interior, valurile vieţii se vor potoli, vânturile pasiunilor şi grijilor se vor linişti, iar liniştea şi pacea vor reveni în această lume. În realitate, nu lumea exterioară este tulburată de aceste furtuni, ci doar imaginea omului despre ea. Când scânteia divină din inima omului se trezeşte, ea îi spune sufletului înspăimântat: „De ce te temi, puţin credinciosule, când ştii că în inima ta sălăşluieşte Domnul şi Stăpânul a tot ce este fizic?”

Iată, aceasta este corespondenţa spirituală a vieţii individuale umane cu miracolul potolirii furtunii.

OAMENII NU CUNOSC ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR 

Din nefericire, oamenii care trăiesc pe Pământ nu au o idee justă despre Împărăţia Cerurilor, adică despre lumea spirituală în care se vor integra după moarte. Dacă ar avea o asemenea idee, ei ar face tot ce le stă în puteri pentru a o cuceri şi nu s-ar mai îndepărta de ea, aşa cum procedează în prezent.

Valorile vizibile ale acestei lumi îi atrag mult mai mult, prin comparaţie cu cele invizibile din lumea de dincolo. Acesta este motivul pentru care lumea materială are o influenţă mult mai mare asupra minţilor oamenilor decât cea spirituală. Dacă ar înţelege şi ar vedea lumea materială exact aşa cum este, felul în care este confecţionată şi susţinută, şi scopul ei real, ei ar putea citi foarte multe lucruri în marea carte a Creaţiei Mele, care le-ar deschide astfel poarta către Împărăţia spirituală.

CALEA CĂTRE CER PREZENTATĂ DE PREOȚIME

Era de aşteptat ca asemenea discursuri să îi tulbure pe ascultătorii Mei, căci preoţii lor le-au prezentat o cale extrem de uşoară către beatitudinile cereşti, fără prea mari eforturi din partea lor, în timp ce Eu le promiteam aceleaşi fericiri, obţinute însă pe o cale mult mai dificilă şi avertizându-i asupra consecinţelor încălcării legilor divine.

SOARTA UMANITĂȚII

Ceea ce s-a întâmplat cu evreii din acele timpuri se va repeta din nou cu întreaga umanitate, atunci când îi va sosi sfârşitul. Ororile distrugerii şi ale războiului vor afecta din nou Pământul, dar într-o formă diferită. Aşa cum în acele timpuri cei care au crezut în Mine au avut parte de un destin mai bun, sau cel puţin au putut suporta dificultăţile graţie credinţei lor în Mine, la fel se va întâmpla şi înainte de a doua Mea venire pe Pământ. La acea vreme, credinţa va lipsi aproape complet de pe Pământ, căci marea majoritate a oamenilor nu vor mai căuta decât plăcerile pământeşti, lucru care deja poate fi observat la ora actuală.

Catastrofele naturale, accidentele şi bolile care se vor răspândi pe Pământ în această perioadă, vor reprezenta ultimele eforturi de a salva ce mai poate fi salvat, pentru ca cei aleşi să nu se scufunde ei înşişi în mlaştina egoismului. Inimile arogante ale oamenilor nu pot fi înmuiate decât prin nenorociri şi lovituri ale destinului.

Este evident că toate aceste eforturi de trezire vor întâmpina o rezistenţă în creştere din partea celor scufundaţi în iluzia prosperităţii materiale. Credincioşii vor fi nevoiţi să înfrunte ironiile, răzbunarea şi persecuţiile acestora. Vor apărea tot felul de profeţi, unii autentici, alţii falşi, astfel încât, în cele din urmă, confuzia va domina întregul Pământ. La fel ca înainte de marele Potop, sfaturile Mele vor fi ignorate de majoritatea oamenilor şi puţini vor fi cei care le vor asculta. Totuşi, atunci când evenimentele se vor precipita, cei mai multi oameni vor fi salvaţi spiritual, iar ei Îmi vor mulţumi că i-am salvat de la corupţia generală, chiar dacă am fost nevoit să Mă folosesc de mijloace dintre cele mai severe.

Cine poartă vina pentru toate aceste nenorociri care se vor abate asupra umanităţii, la fel ca pe timpul evreilor în perioada distrugerii templului şi a Ierusalimului? Chiar credeţi că Eu sunt un Dumnezeu al răzbunării, care nu doreşte altceva decât sângele şi suferinţa milioanelor de suflete pe care le-a creat? Nu sunt aceste suflete responsabile pentru faptul că nu ascultă de nimeni şi de nimic, decât de propria lor voinţă, încălcând toate legile Creaţiei, deopotrivă materiale şi spirituale?

O EPISTOLĂ CENZURATĂ

PREOȚIMEA ANTICRISTĂ, DIN DORINȚA DE A CONTINUA ÎN VECHEA ORÂNDUIRE ȘI ASTFEL ÎN MOARTE, A CEZURAT O EPISTOLĂ A LUI PAVEL, ÎNTRUCÂT ERA FOARTE DIRECTĂ ÎMPOTRIVA A CEEA CE DOREAU EI SĂ FACĂ. CU TOATE ASTEA A RĂMAS EPISTOLA CĂTRE EVREI CARE AFIRMĂ INUTILITATEA PREOȚILOR:

PAVEL ÎN EPISTOLA CĂTRE EVREI:

„Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia…”

ȘI FIINDCĂ MULȚI ANTICRIȘTI VOR AFIRMA CĂ ACEASTA ESTE O SCRIEREA APOCRIFĂ, O MINCIUNĂ, IATĂ VIN CHIAR CU UN PASAJ BIBLIC CARE PRECIZEAZĂ DE ACEASTĂ EPISTOLĂ. DUPĂ CE VEȚI CITI ACEASTĂ EPISTOLĂ CARE A FOST ÎNLĂTURATĂ, VEȚI RECUNOAȘTE „STILUL” LUI PAVEL DAR VEȚI ȘI VEDEA VOI ÎNȘIVĂ MOTIVELE PENTRU CARE ACEASTĂ EPISTOLĂ A FOST SCOASĂ DIN TEXTELE CANONICE. DAR, PRIN IUBIREA ȘI GRAȚIA DOMNULUI FAȚĂ DE NOI, ACEASTĂ EPISTOLĂ A FOST TRANSMISĂ UNUI SCRIB CU PESTE 100 DE ANI ÎN URMĂ, CA MAI APOI SĂ FIE CUNOSCUTĂ, DIN NEFERICIRE ÎNSĂ, DE FOARTE PUȚINI.

SCRIERE APOCRIFĂ – Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice.

Epistola către coloseni a apostolului Pavel

4: 16. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.

DE CE OARE NU SE GĂSEȘTE ACEASTA ÎN BIBLIE ?!

IATĂ ȘI EPISTOLA RESPECTIVĂ, ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA:

Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea

PRIMUL CAPITOL

1. Pavel un apostol a lui Iisus Cristos, prin voința si grația lui Dumnezeu, și fratele Timotei,

2. către sfânta comunitate a Laodiceei, către toți frații cu credința în Iisus Cristos în sânul si întelepciunea Lui, prin Spiritul lui Dumnezeu, grația si adevărata pace a lui Dumnezeu, Tatăl nostru să fie cu voi prin Domnul Iisus Cristos.

3. Fără încetare noi aducem mulțumiri, lăudăm și glorificăm pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Cristos. Noi avem mare grijă de voi și Îl rugăm fără încetare pe Dumnezeu pentru voi.

4. Căci noi am învățat prin Spiritul Domnului, prin fratele Epaphras si Nymphas că ați căzut în mai multe locuri.

5. Că voi v-ati ales un episcop si un cler, că voi vreti să faceți din Cristos un idol si că voi ati ridicat un edificiu într-o zi si v-ați făcut haine încărcate cu ornamente

6. cum era în parte cazul printre păgâni si evrei când valora încă în fața lui Dumnezeu circumcizia cărnii pe care el a ordonat-o pe timpul părintelui Avram în semn de vie circumcizie a spiritului lui Iisus Cristos în voi.

7. Eu vă fac cunoscută acum aceasta ca voi să înțelegeți ce lupta am avut de suferit din cauza voastră care ați văzut și n-ați văzut carnea persoanei mele,

8. ca voi să vă încurajați cu putere în inima voastră și ca în continuare să puteți recăpăta dragoastea voastră în ceea ce constă adevărata bogăție a inteligenței, pentru a cunoaște marele secret a lui Dumnezeu, Tatăl, prin fiul Său Iisus Cristos,

9.  în care sunt ascunse prin spirit toate bogațiile înțelepciunii și ale știintei vii.

10. Vă îndemn astfel ca nimeni să nu vă seducă prin discursuri logice frumoase și filozofia păgânilor

11. În realitate rațiunea este deopotrivă specifică animalelor la fel ca si filozofia păgânilor care face sacrificii idolilor morți !

12. Ați fost atașați prin moartea Unicului la viata eternă în Dumnezeu, Tatăl, cum puteți voi din nou să încredințați spiritului morții inima voastră care a devenit casa Spiritului Sfânt ?!

13. Dacă Eu nu sunt cu voi în persoană, sunt totuși cu voi în mod constant în spirit prin puterea Lui Cristos în mine și eu văd credința voastra și eforturile noastre.

14 De aceea eu vreau într-adevăr să vă încurajez și să vă arăt cum mai mulți dintre voi, dragi frați, au căzut într-o mare nebunie. Eu le cunosc motivele lor aparente și știu ce vor ei.

15. Țineți-vă credința în Iisus Cristos așa cum L-ați primit si acceptat de la mine, astfel voi veți merge conform Evangheliei pe care eu v-am predicat-o cu fidelitate,

16.  voi aveți rădăcini puternice în aceasta si voi veți fi fermi în credința așa cum eu v-am învățat prin spiritul Domnului noastru Iisus Cristos fiul viu a lui Dumnezeu care domnește în dreapta Tatălui pentru eternitate.

17. Cum vreți voi acum și cum ați vrut-o, voi sunteți adversarii lui Cristos si a Cuvântului Său!

18. Deci ce vreți voi ? Vreți să redeveniți sclavii si adevărații servitori ai legii, ai păcatului și ai morții de care noi ne-am eliberat prin Iisus Cristos ?

19. Ascultati-mă ! Eu vă spun asta: „Feriți-vă mult să nu fiți seduși și înșelați prin înțelepciunea voastră despre lume și prin falsele învățături ale acelora dintre voi care se tem mai mult de romani si evreii orbi decât de Domnul, care în mareția Lui ne-a eliberat și prin care noi am fost creați asemenea Cerului, Pământului și tuturor lucrurilor !

20. Când eram printre voi, înțelepții voștri conform lumii mă întrebau ce diferență este între Dumnezeu și fiul Său Iisus Cristos. Am luat atunci cuvântul și le-am spus:

21. Ascultați frați ! Dumnezeu este unul si Cristos este unul; în realitate dacă există un singur Dumnezeu există deopotrivă un singur Cristos, ce diferență este între Dumnezeu și Cristos ? Dumnezeu este iubire si Cristos este întelepciunea în Dumnezeu sau Lumina, Adevarul, Drumul si Viața eternă !

22. În Cristos sălășluiește fizic toată plenitudinea Divinitatii si noi putem fi perfecți în El; El este fundamentul si capul oricarei splendori, a întregii puteri, a întregii forțe, a întregii autorități asupra lumii și El este un prinț al tuturor regatelor Pământului.

23. Daca eu Pavel, va spun asta în spirit si în adevăr, cum vă lăsați voi acum înșelați de învățăturile oamenilor și regurile lumii ?!

24. Voi ati fost circumciși, fără mână și obiect care să taie, ci prin Spiritul Sfânt pentru că voi ați abandonat viața voastră păcătoasă care era o radăcină puternică în carnea corpului vostru ! Aceasta a fost o adevărată și vie circumcizie prin Cristos !

25. Într-adevăr, pentru lume, voi ați fost învăluiți cu Cristos în carnea voastră păcătoasă prin botezul cu Spiritul Sfânt si apoi ați fost resuscitați ca noi prin Cristos, prin intermediul credinței vii și dragostei pentru El.

26. Ce vreți voi încă cu vechea circumcizie care a încetat ? Ce vreți voi cu ceremoniile care acum sunt fără valoare pentru că Cristos era deja aici, când El a înviat si noi prin El ? Ce vreți voi cu Sabatul atunci când Cristos a lucrat în fiecare zi, lucrează încă, și când face din fiecare zi o zi a Domnului și când nu a sărbătorit Sabatul ?!

27. Eu vă cunosc de aceea eu vă zic: Cristos asa cum este vrea să fie sărac în lume, dar voi, voi vreți aur ! Și iată de ce voi vreți o casă de rugăciune, o zi de sărbătoare si haine pline de ornamente !

28. Voi spuneți: prin Cristos, Fiul Său, Dumnezeu a abolit oriunde legile lui Moise dar a confirmat mai mult pe acestea prin ultima masă seara, de aceea trebuie deopotrivă o ceremonie de sacrificiu.

29. Eu Pavel, un apostol drept al Domnului ales de Dumnezeu, eu sunt totuși plin de Spiritul lui Dumnezeu! Cum se face deci că Spiritul lui Dumnezeu nu mi-a indicat înca vreodată aceasta înainte de chemarea mea când eram un sclav si un servitor al templului, mult mai lacom decât sunteți voi ?!

30. Dar eu vreau să vă spun acum: Când Spiritul lui Dumnezeu m-a deșteptat atunci când eu mă duceam la Damasc pentru a persecuta tânăra comunitate a lui Cristos, am văzut mai întâi, în orbirea mea însămi, că Domnul vrea să fie venerat si adorat în spirit și adevăr si niciodată pe veci printr-o ceremonie !

31. În realitate, printre cei pe care Domnnul îi cheamă în slujba Sa, El nu a făcut nici un orb pentru aceasta dar trebuia ca eu să fiu mai întâi orb ca să pierd tot ceea ce ține de lume și ca în contiuare să devin numai cel mai mic dintre servitorii Săi!

32. Pentru ce trebuia să devin mai întâi orb ? Pentru că toata ființa mea era învăluită în materia serviciului templului și că eu trebuia să ies din aceasta !

33. Dacă Domnul m-a chemat astfel fără ceremonie din orbirea mea, cum ar fi trebuit să fac din masa de seară o ceremonie ?!

34. Sau oare nu este așa cum m-a învățat întodeauna Spiritul lui Dumnezeu ?! Cine posedă lumina ochilor contemplă ceremoniile lumii si se amuză de ele;

35. Dar pentru orbi, lumea cu ceremoniile sale, obiceiurile vechi de slujire a templului și toate hainele bogate s-au repetat !

36. De asemenea, este un adevăr etern că Domnul nu m-a chemat pentru instituirea unei noi ceremonii ci pentru consolidarea (sau revelarea) inimii pentru care Satan a făurit lanțuri grele de milenii;

37. pentru a predica fiecărui om libertatea spiritului și pacea sufletului și pentru a rupe prin Cristos, Domnul, vechea si greaua legătură a morții.

38. Dar la ce serveste mie și vouă învățătura mea, la ce bun Evanghelia lui Dumnezeu dacă, liberi, voi vreți din nou să vă creați drum spre vechea moarte ?

39. Din cauza vieții eterne pentru voi, eu vă cer să vă îndepărtați de tot ce vechea captivitate a lui Babel a lăsat tuturor evreilor ca o grea moștenire !

40. Vedeți: Domnul a distrus Babelul, bătrâna prostituată a lumii căci ea a adus moartea la numeroase popoare ! Ce veți câștiga voi dacă veți face din Laodiceea un nou Babel ?! În consecință, îndepărtați-vă de ce ce ar putea cauza o nouă oroare a devastării – de care a vorbit Daniel (Daniel 11-31) când se găsea în locul sfânt !

41. Cristos v-a făcut vii atunci când voi erați morți prin păcatele voastre și prin prepuțul cărnii voastre; El v-a iertat toate păcatele care le-ați comis în templu precum ați făcut și cu carnea voastră.

42. El a șters scrierea de sânge care ne acuza pe toți si care a luat naștere datorită principiilor lumii și El a fixat pe cruce numele noastre atunci când prin această scriere numele noastre erau înscrise în cartea lumii, în cartea judecății și în cartea morții.

43. Pentru ce vreți voi acum să smulgeți această scriere de sânge ștearsă de Dumnezeu Însuși și fixată pe crucea judecății, a rușinii, a blestemului și a morții ? Pentru ce vreți voi să schimbați numele vostru nou întru Cristos cu vechiul nume care a fost scris cu sânge în cartea judecății ?

44. O voi nebuni orbi capabili de toate nebuniile, voi ați devenit liberi prin Cristos și vreti să deveniți sclavi și servitori ai păcatului judecății și ai morții ! Nu ați auzit voi că acela care este fixat pe cruce în cuie este blestemat ?!

45. Cristos a ridicat infamia voastră, rușinea voastră, păcatul vostru, judecata voastră și moartea voastră. Ca un condamnat el s-a lăsat bătut în cuie pe cruce pentru a vă aduce voua tuturor deplina libertate în fața lui Dumnezeu și ca voi să înaintați în glorie, El a luat toată rușinea și infamia voastră pe cruce !

46. Oh ! Ce v-a încântat pe voi de ați devenit liberi prin Cristos în măsura în care voi vreți acum să vă reîntoarceți la moarte ?!

47. Cu ce aș putea să vă compar, cine ar putea să vă atingă asemenea unui bun țintaș ce atinge ținta ? Da, voi sunteți asemenea unei prostituate de curte care locuiește într-un oraș dar este totuși o fată de familie bună !

48. Ascultați-mă și rețineți asta în cap ! La ce servește buna origine a prostituatei dacă carnea sa este excitată ca aceia a unui țap pus la îngrășat ?

49. Nu va alerga ea în toate sensurile în camera sa, sub efectul dorințelor cărnii, nu se va îndoi de la jumătea corpului său când la una când la cealaltă fereastră și nu va lăsa ea privirea îndreptându-se ici și colo pentru a vedea pe acela care a îmbrățișat și excitat astfel carnea sa ?!

50. Și când ea îl va zări îi va arăta prin pasiunea ochilor săi ceea ce vrea ea, și în senzualitatea sa ea va păcătui de zece ori mai mult cu el decât o prostituată în patul rușinii cu curtezanul său.

51. Vedeti voi laodiceeni, astfel este portretul vostru ! Dar știți voi ce va face unei astfel de prostituate logodnicul care vrea să o ceară în căsătorie, când va trece prin fața casei sale și va observa excitarea sa rușinoasă ?

52. El o va respinge imediat din inima sa și din gura sa, de acum înainte el nu o va mai privi și ea va cădea astfel în cea mai mare disperare!

53. Domnul va proceda la fel față de voi, în realitate El a ridicat pentru voi în inima voastră un nou templu viu unde voi va trebui să așteptați venirea Sa, dar voi disprețuiți templul, această cameră sfânta și sub efectul unei puternice atracții pentru lume, voi alergați la fereastra judecății și voi vreți să vă amestecați cu lumea din cauza aurului, imaginii și setei de dominare de care sunteți lacomi !

54. Eu vă spun asta: Domnul se va retrage și vă va lăsa să cădeți în toate felurile de prostituții, în judecata veche și în vechea moarte, dacă voi nu vă dați imediat înapoi și nu vă îndepărtați complet de oamenii bisericilor desemnate de voi însivă, de templul vostru, de ziua voastră de sărbătoare și de hainele voastre bogate. În realitate, în fața Domnului, toate acestea sunt abominabile, asemenea unei curtezane prostituate care este mai rea în inima sa decât zece prostituate din Babel.

 

AL DOILEA CAPITOL

1. În consecință, nu vă lasați înșelați de nimeni, nici de un episcop nici de un preot nechemat de Dumnezeu, nici de o zi de sărbătoare, nici de vechiul Sabat, nici de Luna nouă,

2. nici de un templu, nici de o ceremonie de sacrificiu și de haine bogate, nici de hrană nici de băutură !

3. Fiți moderați în a bea și a mânca, aceasta este bine pentru spirit, pentru suflet si pentru corp și este plăcut Domnului;

4. dar dacă cineva vă zice, vă învață și vă afirmă: „Hrana aceasta si aceea nu trebuie să fie consumate căci ele sunt impure după legea lui Moise !”,

5. eu vă spun atunci: Moise și profeții au fost desăvârșiți și eliberați prin Cristos; Domnul nu ne-a interzis nici o hrană pentru că El Însuși a mâncat și băut cu pescarii si cu cei care strângeau impozite

6. și el a proclamat: „Ceea ce voi mâncați nu vă satură dar ceea ce iese din inima voastră – astfel de cuvinte urâte, poftele rele, zgârcenie, gelozia, crima, mânia, excesul de hrană, lăcomia, senzuliatea, adulterul, si orice lucru asemănător, iată ce satură întodeauna ființa umană”. (Marcu7: 14-23)

7. Pentru că noi am primit o asemenea Evanghelie de la singurul Dumnezeu în deplină glorie cât de mari prosti ar fi să ne lăsăm atașati de bunăvoie la vechiul si dificilul jug?!

8. Unde este acum pentru noi, care am devenit un singur corp cu și prin Cristos, umbra prezicerii revelatoare primite de Moise în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în fața ochiilor nostri ?!

9. Eu vă întreb și vă afirm chiar asta: Nu lăsați să vi se decidă de nimeni scopul pe care ar trebui să-l aveți, în special de acela care îl are din propria lui initiațivă hoinărind în jurul umilinței și spiritualității îngerilor din Ceruri, dar el însuși nu a văzut și nu a auzit niciodată nimic despre asta, și din cauza aceasta se îngâmfă cu propria sa importanță, dar numai în sens carnal, pentru beneficiul său;

10. el nu se ține de capul de la care tot corpul primește forța sa de acțiune prin membre, articulații și încheieturi, care se mențin reciproc și cresc până la măreția divină;

11. el se ține numai de sentimentul său, care este în el însuși plin de murdărie și miros urât, plin de egoism, de înșelătorie și minciună, prin de despotism, zgârcenie și gelozie!

12. El este la fel cu acela care vrea să domine asupra voastră ca și cum el ar fi fost chemat de Domnul și de mine și în consecință ales de voi!

13. Eu vă spun aici vouă tuturor: acesta are spiritul diavolului în el și merge printre voi ca un lup în piele de miel și ca un leu înfometat și răgind care este capabil să vă devoreze într-o clipă!

14. În consecință, alungați-l imediat din locul său și întorceți-vă din nou către Nymphas a cărui casă este adevărata comunitate a lui Cristos!

15. În realitate, cu Cristos, voi sunteți morți pentru lume și puterile sale, dar pentru ce motive ați vrea voi în prezent să reveniți la puterile lumii ca și cum voi nu ați trăi în El?!

16. Casa dragului meu frate Nymphas a rămas fidelă libertății sale așa cum eu i-am dat-o lui, prin Cristos, Domnul eternității.

17. Nymphas a recunoscut lupul așa cum eu l-am recunoscut prin Spiritul lui Dumnezeu care este în mine și care mă întreține întodeauna, mă trage și mă învață în diferitele lucruri ale unicei si dreptei înțelepciuni în fața lui Dumnezeu și aceasta este deopotrivă cazul pentru fratele Nymphas.

18. De aceea, cu forța a tot ce este adevăratul zel în Cristos, Domnul, eu vă îndemn să mergeți către Nymphas și să fiți din nou o comunitate cu casa sa.

19. Nu ascultați pe cei care vă spun cu un aer fals credincios: “Nu atinge, nu gusta, nu lua, nu face nici asta nici cealaltă !” – toate acestea se întâmplă zilnic și nu este în sine decât o falsă prejudecată a oamenilor,

20. dar ascultați mai degrabă ceea ce vă spun prin Spiritul lui Cristos care este în mine, că voi puteți din nou să fiți liberi și ca voi să deveniti cu Iisus Cristos adevărații moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu trăind în voi !

21. O frați, gândiți la ceea ce vor să vă folosească cei care au aparența înțelepciunii, o umilință și o spiritualitate falsă și o ipocrizie alese de ei înșiși,

22. și care zic: „Dacă tu privesti o femeie tu deja ai păcătuit, dacă tu mănânci o mâncare necurată, interzisă de Moise, tu nu ești curat pentru întreaga zi, dacă tu atingi un păgân și schimbi mai mult de trei cuvinte cu el, tu să anunți preoții templului ca ei să te purifice în fața lui Dumnezeu”.

23. În realitate ei sunt plini de mirosuri urâte, zgârcenie și senzualitate, ei au în secret comerț cu toți păgânii și fac cu ei tot ceea ce le convine pentru a nu pierde vechea lor prietenie secretă.

24. Eu vă spun asta: Ca si spiritul, corpul are și el nevoile sale și necesitățiile sale. De aceea voi trebuie deopotrivă să îi dați într-o măsură corectă ceea ce Dumnezeu a prescris pentru el și voi trebuie să gustați din tot ceea ce este adus la piață. Da, corpul are nevoile sale cum și spiritul are nevoie de libertatea sa. În consecință, fiți liberi și nu sclavii nebuniilor oarbe ale lumii!

25. Ce elogiu poate să facă cineva despre el însuși dacă el a postit atunci când inima sa este plină de gânduri, pofte si dorințe urâte ?!

26. Nu ar fi mai bine să postească cu inima decât cu stomacul ? Cum puteți voi să fiți așa de nebuni și să lăsați să se creadă că este mai plăcut Domnului ca cineva să mănânce pește marinat în ulei mai degrabă decât carnea unui animal cu sânge cald în grăsimea sa ?!

27. Eu vă spun asta: Mâncați moderat ceea ce vă place și face bine sănptății corpului vostru, beți vin cu apă, așa cum eu o fac atunci când am și nu fac din aceasta un caz de conștiință atunci când voi procedați așa în această privință.

28. În realitate, Domnul nu are nici o bucurie în a posti cu stomacul ci a posti cu inima zi si noapte și astfel veți posti în spirit și în adevăr !

29. Cum puteți voi posti conform învățăturii ipocrite a celui care se comportă în fața voastră ca și cum ar fi cu un picior pe pământ și tot restul în cer. Astfel postesc deopotrivă toți păgânii care în timpul zilelor lor de sarbătoare mănâncă meniurile cele mai delicate și sunt astfel mai stimulați decât într-o zi obișnuită cu hrana lor cotidiană.

30. Pentru că voi sunteți acum reînviați prin Cristos, de ce vă nelinisteste cea ce se află la baza lumii și de ce căutați să satisfaceți preceptele lumii care sunt opera oamenilor?!

31. Căutați ceea ce este în înălțime acolo unde sălășluiește Cristos în dreapta Tatălui, aceasta vă va mulțumi mai mult decât toate nebuniile fără valoare ale lumii!

32. Ați fost treziți în spirit și reinviați prin Cristos, de aceea voi sunteți de sus și nu de jos! Atunci căutați deopotrivă ceea ce este în sus și nu ceea ce este în josul Pământului.

33. În realitate voi sunteți morți în lume și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.

34. Când Cristos, care este acum viața voastră, se va manifesta, atunci vă veți manifesta deopotrivă cu El în glorie !

35. În consecintă, distrugeți din nou lumea voastră care este în numerosii oameni de pe Pământ la fel ca în membrele corpului vostru. Și acum vrei să se desfășoare din nou, așa cum ați făcut-o înainte:înclinarea spre senzualitate, lipsa de onestitate, pasiuni infame, pofte răutăcioase, lăcomie, gelozie si zgârcenie. În aceasta constă întodeauna adevărata idolatrie a păgânilor.

36. În sfârșit evitați înainte de toate minciuna căci ea este cea mai apropiată rudă a lui Satan ! Dezbrăcați-vă de vechiul om și îmbrăcați-vă cu noul om în Cristos; oricine se reînnoieste, vine în recunoașterea Aceluia și în armonie cu Acela care l-a creat.

          

 AL TREILEA CAPITOL

1. Eu vă zic: „Evitați minciuna care este cea mai apropiată rudă a lui Satan !”, pentru că așa cum am aflat prin Nymphas, și în aceiași măsură prin Spiritul lui Cristos în mine, voi v-ați întors în majoritate spre prezicerile oamenilor.

2. Ce este deci templul dacă nu o prescripție(lege) omenească, o operă moartă făcută de mâini de oameni, asemenea unei deșarte opere din vis care dispare îndată când ochii sunt deșteptați din somn ?

3. Dacă voi gândiți că voi aduceți glorie lui Dumnezeu în acest fel, atunci aceasta este o minciună spre care voi vă îndreptați pentru a vă minti și a vă înșela pe voi înșivă, și voi Îl mințiți pe Dumnezeu Însuși, dacă voi credeți că prin acest mijloc voi Îi prezentați un serviciu de ofrandă esențial.

4. O voi proștilor ! Ce serviciu vreți voi să faceți Atotputernicului care deja a creat Cerul si Pământul înainte ca voi sa fiți creați de El ? Ce aveti voi ce nu ați primit mai întâi ?! Și dacă voi ați primit, pentru ce faceți voi ca și cum nu ați fi primit ?

5. Poate vreți să aduceți un serviciu agreabil Domnului atunci cand Îl adorați într-un templu construit de mâinile oamenilor, prin ceremonii, prin tămâie și prin lungi sau scurte rugăciuni moarte ?!

6. Oh, vedeți cum un apostol a lui Satan v-a sedus ? Cristos, în care sălășluiește deplinătatea Divinitații, n-a fost El condamnat la moarte de Templu și nu a prezis El Însuși completa prăbușire a acestuia ?

7. Cum ar putea El acum să aibă satisfacția pentru aceasta atunci când El a avertizat pe toți discipolii Săi și pe mine însumi în spirit zicând: „Feriți-vă de intriga fariseilor și a marilor preoti” ?! Și voi vreți să faceți acum din vechea „casă de judecată” care a devenit ceva abominabil în fața lui Dumnezeu, o locuință a Domnului pentru a putea să-L omori de mai multe ori în acest loc ?!

8. Cât de orbi trebuie să fiți și îndreptați spre lume pentru a nu remarca aceasta la prima privire !

9. Nu este suficient ca Cristos a murit odată pentru totdeauna și noi toți cu el, pentru ca noi să fim reinviați cu El în carnea noastră pentru adevărata cunoastere a Spiritului Său care este în noi și pentru cunoașterea Tatălui care ne-a iubit înainte să fie lumea ?!

10. De câte ori vreți voi încă să-L omorâti pe Cristos, pe El, unica Ființă Eternă, care ne-a deșteptat pe toți din moarte pentru viața eternă prin glorioasa Sa reînviere ?!

11. Eu, Pavel, vă spun asta: Mergeți și distrugeți Templul, ștergeți din calendar zilele de sărbatoare prescrise, destituiți pe falsul episcop și pe servitorii săi care, ca aceia din Ierusalim, vor să se îngrașe din munca mâinilor voastre și își fac un mare cufăr de aramă pentru a primi aurul vostru și banii vostri economisiți,

12.  ardeți hainele frumos ornate, care sunt acum o oroare în fața lui Dumnezeu! Acționând astfel, voi vreți prezenta Domnului un serviciu mult mai plăcut decât dacă voi ați vrea să vă omorâți timp de o mie de ani într-un asemenea templu.

13. Vreți în mod necesar la voi un edificiu plăcut Domnului, atunci construiți un spital pentru bolnavi, paralizati, infirmi, orbi și surzi, o casă pentru sărmanele văduve și orfani și o casă pentru străinii fără casă, fără excepție, orcine ar putea să fie ei.

14. Întâmpinați-i cu prietenie și compasiune, împărțiți toate binecuvântările voastre cu ei întocmai cum Domnul nostru Iisus Cristos a făcut cu noi cu ocazia binecuvântării Sale depline, El a îndestulat miile de înfometați. Numai astfel pentru iertarea voastră, voi veți prezenta Lui, Unicul Salvator, un serviciu într-adevăr plăcut.

15. În realitate, El Însuși a vorbit astfel când a zis: „Ceea ce voi faceți celui mai mic dintre săraci, Mie Îmi faceți asta !” (Matei25:45)

16. Daca El Însuși s-a exprimat cu claritate de nenumărate ori în legătură cu serviciul care Îi este cel mai plăcut, cum vreți voi să-I prezentați un asemenea serviciu ca al vostru care este pentru El o oroare, un subiect de greață, ceva pestilențial ?!

17. O inimă plină de iubire este singurul templu viu plăcut lui Dumnezeu, Domnul prin Cristos, iar pentru El o asemenea inimă este preferabilă unei lumi plină de temple care sunt toate moarte în timp ce inima este vie și poate iubi pe Dumnezeu și pe toți frații ! În consecință, construiți din nou, spiritual, acest templu în voi ți sacrificați-vă în fiecare zi în acesta în mod viu, Domnului.

18. Nici templul, nici ceremoniile, nici preoții, nici episcopul, nici Pavel, nici discipolii săi, nici evreul, nici grecul, nici prepuțul, nici circumcizia evreilor, nici templul lui Solomon, în consecință nici grecul de origine, scitul, păgânul, omul liber, sclavul, nici Sabatul, nici Luna nouă, anul jubiliar – nu reprezintă ceva în fața lui Dumnezeu; singur Cristos este totul în toate ! (anul jubiliar – Sărbătoare celebrată de vechii evrei la fiecare cincizeci de ani.)

19. La fel în cazul în care voi sunteți aleși de Dumnezeu, sfinții Săi și cei mult iubiți Lui, hraniți-vă doar prin Cristos, grație iubirii, prin tandra compasiune față de frații vostri, prin prietenie, prin bună voință, prin umilintă, prin blândete și prin răbdare.

20. În toate, suportați-vă unii pe alții și iertați-vă reciproc cu dragă inimă de ceea ce aveți unul contra altuia, atunci eu vă voi ierta și Domnul de asemenea în aceiași măsură cum vă iertați voi !

21. Nu vă plângeți unii de alții ca păgânii care au propriul lor tribunal, ci fiți concilianți și reciproc indulgenți, rezolvați socotelile voastre cu inima și voi veți acționa mai bine în fața Domnului decât dacă voi ați respecta în modul cel mai ambițios toate prescripțiile legii lui Moise, care sunt dificile de observat și mai dificile încă de respectat; în realitate Domnul nu are nici o satisfacție din perceptele lui Moise ci numai dintr-o inimă curată care iubește cu adevărat pe Dumnezeu și pe frați.

22. De aceea, puneți înainte de toate iubirea, căci ea singură valorează în fața Domnului și este unica legătură a oricărei realizări și a oricărei perfecțiuni.

23. Doar în iubire și prin intermediul iubirii domnește adevărata și perfecta pace a lui Dumnezeu în inima voastră, pacea la care voi sunteți chemați într-un corp prin Cristos, Domnul nostru ! Și când voi Îi mulțumiți, mulțumiți-I etern în spirit și adevăr,

24. dar nu și într-un templu mort care nu este nimic în fața lui Dumnezeu, Stăpânul și Dătătorul de viață, care nu privește decât inima și pacea din ea.

25. În întrega iubire și în adevărata și perfecta înțelepciune emanată de El, lăsați să stăpânească în abundență printre voi Cuvântul viu a lui Cristos! Pregatiți-vă, îndemnați-vă și clădiți-vă reciproc prin tot felul de lucruri și considerații spirituale,

26. prin psalmii iubirii, prin cântece de laudă și imnuri spirituale, cântați cu inima și nu vă lasați duși de vane certuri cu gura, în acest fel voi veți fi mai plăcuți Domnului decât sunt fariseii, evreii și păgânii cu certurile lor în van pe care le scot din buzele lor din cauza aurului, atunci când inima lor este mai rece decât gheața !

27. Tot ce veți face – fie că sunt cuvinte sau acțiuni – înfăptuiți-le mereu în numele Domnului Iisus Cristos, și pentru toate mulțumiti lui Dumnezeu, Tatăl prin El, căci El este mediatorul între Dumnezeu și noi și în inima Sa sălășluieste plenitudinea Tatălui !

28. Ascultați de asemenea voi femei din Laodiceea: Domnul Dumnezeu nostru pentru eternitate vrea ca voi să fiți cu desăvârșire supuse soților vostri prin Cristos, Domnul nostru căci în soți aveți capul lui Cristos.

29. Voi soți, iubiți-vă femeile după o măsură dreaptă și nu fiți duri față de ele; dar nu mergeți prea departe în iubire pentru soțiile voastre ca să nu uitați de Domnul din cauza lor; în realitate iubirea pentru Domnul trebuie să fie neatinsă ca și cum voi n-ați avea soție.

30. Și voi, copii, supuneți-vă cu desăvârșire părinților vostri în orice lucru care nu este opus lui Cristos, căci aceasta este Vointa Sa și Îi este Lui plăcută.

31. Voi, părinți nu amăraâți sufletul copilor vostri prin cuvinte dure și tratamente rele, ca ei să nu devină sălbatici în fața voastră și apoi fricosi și ipocriți; în realitate prin intermediul iubirii voi puteți face maleabil un spirit încăpățânat, dar un ipocrit și un lingușitor sunt incorigibili.

32. Vouă, sclavi și servitori ai stăpânilor vostri, eu vă spun asta: Fiți supuși lor în orice lucru care să nu fie contra lui Cristos, nu cu servilism pentru a face plăcere stăpânilor vostri, ci în adevărata simplitate a inimii voastre și constanta teamă de Dumnezeu.

33. Tot ceea ce voi înfăptuiți pentru stăpânii vostri, înfaptuiți-le ca și cum voi L-ați servi pe Cristos, Domnul nostru, cu toată fidelitatea din inima voastră și nu ca și cum voi ați servii oamenii – atunci într-o zi voi veti primi răsplata gloriei.

34. Cine printre voi comite nedreptate prin dominație, o comite asemănător față de Domnul, căci Domnul nu consideră pe cineva ca fiind stăpân sau dacă el este servitor. El ia doar în considerație munca și motivul muncii.

35. În consecintă, cine comite greșeli, într-o zi Domnul îi va da răsplata meritată. Voi puteți foarte bine să înșelați oamenii, dar Domnul nu se lasă înșelat, căci inima voastră este mereu deschisă în fața Lui.

36. În ceea ce vă privește, stăpâni ce dați ordine, eu vă spun să socotiți bine că servitorii voștri și sclavii voștri sunt deopotrivă frații vostri în fața Domnului; în consecință acordați-le mereu ceea ce este drept în fața lui Dumnezeu ! Dați lor la momentul potrivit și cu iubire în Cristos răsplata meritată și considerați că noi avem toți un stăpân în Cer și că Acesta este Cristos, Sfântul Dumnezeu pentru eternitate !

37. Nu vă îndepărtați de la rugăciune și rugați-vă fără odihnă în acțiunea de grație, nu cu buzele, ci in spirit și în adevăr, în toată simplitatea inimii voastre și în adevărata reculegere a iubirii pentru Cristos, Domnul nostru !

38. Rugați-vă deopotrivă pentru mine, ca Domnul să vegheze mereu să-mi deschidă poarta Cuvântului viu și ca eu să pot să vorbesc în fața voastră și în fața tuturor fraților în Cristos, de marele Său mister și de Regatul Său. În realitate, eu de asemenea sunt încă legat de lume și sunt un om cu adevărat obișnuit care nu poate să predice decât când Domnul îi deschide ușa grației Sale.

39.  Conduita voastră să fie simplă și înțeleaptă în fața și față de fiecare persoană, la fel față de cei din afară, la fel față de evrei și păgâni ! Voi nu trebuie să judecați pe nimeni, fie că este un scit, un păgân, un evreu, un grec sau negru, adaptați-vă în mod înțelept conform momentului și circumstanțelor !

40.  Cuvintele voastre să fie mereu încărcate de iubire față de fiecare persoană și ca ele să fie pline de sarea adevăratei înțelepciuni emanate de Dumnezeu. Recurgeți mereu la această înțelepciune când vorbiți cu cineva, ca el să înțeleagă cum înțelepciunea divină se deosebește de înțelepciunea înțelepților acestei lumi.

41. Eu, Pavel, gândesc că nu am omis nimic din a vă arăta ceea ce este în mijlocul vostru și cum este o buruiană otravitoare, da, un arbore cu otrava cea mai violentă, a cărui emanație sufocă totul, de aceea eu nu mai am nimic să spun contra voastră.

42.  Dar, dragi frați, să fie mereu între voi o adevărată ceremonie aceea de a aduce glorie lui Dumnezeu, Tatălui prin Fiu în spirit și în adevăr de a-L iubi mereu mai mult prin Fiul Său care a murit pe cruce din iubire pentru noi toți, pentru a ne reda calitatea de copii a lui Dumnezeu pe care parinții nostri au pierdut-o toți împreună începând de la Adam.

43. Pentru iubirea lui Dumnezeu eu vă cer să purtați fructele demne ale unei complete îndepărtări de noul vostru păgânism în Biserica vie a lui Dumnezeu, care sălășluiește în voi și nu în templu, haine sau într-o anumită ceremonie.

44. Iubirea lui Dumnezeu și grația Domnului nostru Iisus Cristos să fie cu voi mereu și pentru eternitate.

45.  În ceea ce privește părerea mea despre Roma, fidelul frate Tychicus vă va informa, el cel pe care eu îl trimit acum spre voi și spre coloseni, care ca și voi și într-o măsură asemănătoare s-au lăsat încântați de Satan.

46. Salutați pentru mine pe toți frații dragi și pe Nymphas cât și pe fidela comunitate a casei sale; în realitate, eu îi aduc mărturie că el este drept, așa încât eu mă rog mereu la Dumnezeu pentru voi.

47.  Salutați deopotrivă pe coloseni când voi veți merge la ei; sunt unii printre ei pe care voi îi cunoașteți. Ei sunt mereu drepți și fideli în credință și iubire pentru Dumnezeu.

48. Când colosenii vor citi scrisoarea lor, citește de asemenea și pe a lor la felul cum vă cer pentru iubirea lui Dumnezeu de a le citi si pe a voastră !

49. În realitate ea le este la fel de necesară ca și vouă. Pentru a termina, eu vă îndemn aici în scris – la fel ca și Tychicus care vă va informa oral – cu scopul ca această scrisoare să fie citită întregii voastre comunități cât și celei a colosenilor.

50. Vă salut cu propria mână: Amintiți-vă de iubirea mea ! Grația Domnului nostru Iisus Cristos să fie cu voi!

 

Scrisă la Roma de Tychicus și de însoțitorul său Onesimus, care au fost amândoi trimiși spre voi și spre coloseni

MODIFICAREA RUGĂCIUNII „TATĂL NOSTRU”

Schimbările sau modificările din Biblie nu afectează chiar atât de grav Adevărul, sunt nesemnificative, cu exceptia uneia. Cu câtiva ani în urmă (față de anul 2012) am fost îndrumat în secret de Duhul Sfânt să văd o greseală în “Tatăl nostru”. Acolo un verset spune : „Si nu ne duce pe noi în ispită”, la care m-am gândit : Dumnezeu nu ne duce în ispită, ci Satan si am schimbat versetul când mă rugam, zicând ceva de genul: “Si nu ne lăsa dusi în ispită”. Ulterior, în 2008 am găsit adevăratul “Tatăl nostru” si mare mi-a fost bucuria să găsesc versetul adevărat, având sensul corect : “Si nu ne lăsa să fim dusi în ispită”. Apoi, citind Biblia am găsit în Epistola lui Iacov, capitolul 1, următorul verset:  13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”, căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Prin urmare, doar o mică influentă a Satanei, o schimbare plasată într-un punct principal a avut un efect major, căci dintr-un singur cuvânt schimbat sau scos, se poate rosti o mare blasfemie, căci se întoarce sau se răstoarnă complet tot sensul unei propozitii. Astfel, Satan a atribut nemernicia sa Domnului iar oamenii nu si-au dat seama.  De ce asta ? Pentru ca nu îi interesează Adevarul si nu Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu.

IATĂ ȘI RUGĂCIUNEA ADEVĂRATĂ:

Tatăl nostru

Care eşti în Ceruri

Sfinţit fie Numele Tău!

Vie Împărăţia Ta!

Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe Pământ

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!

Şi ne iartă nouă greşelile noastre

Precum şi noi iertăm păcatele celor care au greşit faţă de noi!

Şi nu ne lăsa să fim duşi în ispită

Şi ne izbăveşte de cel rău.

Iartă greşelile noastre trecute şi fereşte-ne de eventualele pericole viitoare.

DAR IATĂ ȘI RUGĂCIUNEA EXPLICATĂ DE ÎNSUȘI DUMNEZEU:

Rugăciunea „Tatăl nostru”

(11 noiembrie 1872)

 

     Mii de oameni rostesc zilnic această rugăciune, chiar şi de mai multe ori pe zi, fără să înţeleagă practic nimic din ceea ce am dorit să spun atunci când le-am transmis-o discipolilor Mei.

     Nici chiar voi, care sunteţi mai bine informaţi decât alţii şi care aţi primit în mai multe rânduri informaţii legate de această rugăciune direct de la Mine, nu înţelegeţi semnificaţia ei cea mai profundă şi cea mai pură, şi nu vă rugaţi privindu-Mă în faţă, ci o rostiţi în pripă, la fel ca orice altă rugăciune.

     De aceea, Mi-am propus să vă explic din nou această rugăciune, trimiţând şi pe această cale lumina Mea către inimile voastre, în speranţa că vă voi clarifica minunile lumii Mele spirituale dintr-o nouă perspectivă. Veţi înţelege astfel semnificaţia ei, potrivit căreia Dumnezeu Însuşi, Creatorul şi Tatăl vostru preaplin de iubire, v-a învăţat această rugăciune pentru a vă descrie în puţine cuvinte întreaga lume spirituală, astfel încât să puteţi intra cu uşurinţă în comuniune cu Mine. Mai mult, această rugăciune adresată Mie include sintetic toate cerinţele materiale şi spirituale de care aveţi nevoie, tot ceea ce merită să-Mi cereţi vreodată, aşa cum un copil se adresează Tatălui său.

     Vă voi explica aşadar această rugăciune pe care v-am revelat-o în timpul întrupării Mele terestre, cuvânt cu cuvânt, frază cu frază, explicânduvă semnificaţiile ei cele mai profunde, în dorinţa de a vă îmbogăţi cu o comoară spirituală nepreţuită.

     Dacă veţi ţine cont de circumstanţele în care le-am revelat această rugăciune discipolilor Mei, veţi înţelege că – spre deosebire de toate practicile religioase – Eu le-am arătat contemporanilor Mei încă din primele cuvinte ale rugăciunii cât de puţin înţeleg din cărţile lor religioase, pe care sunt incapabili să le interpreteze din punct de vedere spiritual. Deşi evreilor le era interzis să ia numele Dumnezeului lor în deşert, deşi îl priveau ca pe un Dumnezeu al răzbunării şi al mâniei, implorându-L de multe ori să răspundă unor cereri similare din partea lor, temându-se mai degrabă decât având încredere în El, Eu i-am învăţat să îşi înceapă orice rugăciune cu aceste două cuvinte: „Tatăl nostru”, pentru a restabili astfel puntea de legătură între Dumnezeul şi Creatorul lor, pe de o parte, şi umanitate pe de altă parte, transformând astfel Judecătorul sever într-un Părinte plin de iubire.

      Acest titlu dă sensul întregii rugăciuni, căci numai un copil îşi poate implora Tatăl aşa cum i-am învăţat Eu pe discipolii Mei. Totuşi, nimeni nu avea dreptul la acea vreme să-i ceară lui Dumnezeu lucruri triviale, conform preceptelor epocii, căci oamenii şi-l imaginau încă pe Dumnezeu ca fiind inaccesibil, situat undeva în spaţiul cosmic, mult dincolo de stele.

      Cuvântul „Tatăl”, dar încă şi mai semnificativ, pronumele „nostru” – aveau menirea să-l readucă pe acest Dumnezeu îndepărtat în viaţa omului de rând, permiţându-i omului, la fel ca unui copil dependent, să-şi îmbrăţişeze plin de iubire Tatăl, Creatorul său, lucru de neconceput în toate religiile vremii, inclusiv în cele păgâne!

       În acest fel, rugăciunea începe din start cu un impuls puternic, care înalţă şi smereşte deopotrivă inima, scufundând-o în cea mai profundă pietate. Nimic nu ar fi putut trezi în inimă un imbold atât de puternic decât acest apelativ atât de blând: „Tată”, „Tatăl meu”, sau, având în vedere că principalul mesaj al rugăciunii este legat de iubirea de aproape: „Tatăl nostru”. Această expresie este suficientă pentru a trezi încrederea în Cel căruia i te rogi, credinţa că El îţi va asculta rugăciunea, la fel cum procedează un Părinte cu copilul său, dăruindu-i tot ce este mai bun pentru bunăstarea lui materială şi spirituală!

      Următoarea frază este: „Care eşti în Ceruri”. Aceste cuvinte au o dublă semnificaţie: mai întâi, dacă ai un Tată în Ceruri, adică în acel sălaş al spiritelor pure şi al beatitudinii infinite, rezultă de la sine că ai coborât de acolo, iar dacă te vei dovedi demn, vei avea cândva din nou acces lângă Cel care îţi permite să-L numeşti „Tată”.

      Cea de-a doua semnificaţie se referă la omniprezenţa şi omnipotenţa evidentă a Tatălui „din Ceruri”, fără de care cererea voastră ar fi în zadar: Tatăl nu v-ar putea auzi sau nu v-ar putea-o îndeplini.

      Mai mult, dacă Tatăl se află în Ceruri, rezultă că El este o Fiinţă spirituală, care trebuie abordată ca atare, într-o stare de abandonare deplină, dată fiind măreţia Lui şi nimicnicia voastră. Acest lucru rezultă şi din analizarea frazei care urmează, şi anume: „Sfinţit fie Numele Tău!” Numai cei care înţeleg primele cuvinte în sensul lor cel mai profund pot realiza ce înseamnă aceste cuvinte: „Sfinţit fie numele Tău!”

      Spre deosebire de un părinte fizic, Tatăl Ceresc, Spiritul pur, nu poate fi decât slăvit atunci când este invocat. Numele Fiinţei Supreme nu poate fi luat în deşert, şi în nici un caz nu trebuie invocat pentru lucruri mărunte, lumeşti, căci acest Creator, care v-a permis să vă adresaţi lui numindu-L Tată, este prea sublim, iar voi, copiii Lui, ocupaţi un loc mult prea important în jocul Creaţiei, în rândul fiinţelor gânditoare, pentru a-i invoca Numele, şi implicit pe El Însuşi, Tatăl şi Dumnezeul vostru, pentru motive minore. Numai dacă veţi înţelege plenar poziţia acestui Tată situat în Ceruri – sălaşul etern al preafericirii, şi numai acţionând în consecinţă, veţi putea continua cu fraza următoare: „Vie Împărăţia Ta!” Numai atunci veţi fi demni de această Împărăţie a lui Dumnezeu, de acest paradis al sufletelor, coborând în inima voastră pentru a simţi acolo, la o scară mică, ceea ce vi s-a pregătit la scară mare şi ceea ce veţi primi cândva.

      Numai după împlinirea primelor fraze devine omul apt să fie admis în împărăţia acelor spirite care îl recunosc pe Creatorul Universului ca fiind unicul lor Dumnezeu şi Părinte preaplin de iubire.

      Pentru ca această împărăţie să devină permanentă pe Pământ, este necesară îndeplinirea legilor divine, adică a voinţei acestei Fiinţe supreme, pe care voi o numiţi Tată. Lucrul acesta este afirmat în fraza următoare: „Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe Pământ”. Abia când oamenii vor începe să recunoască şi să preţuiască moştenirea lor spirituală, când vor respecta legea iubirii de Dumnezeu şi cea a iubirii pentru semenii lor, va fi posibilă coborârea Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ şi transformarea acestuia într-un nou Paradis, la fel ca acela în care s-au născut cândva. Abia când aceste două legi vor fi împlinite pe Pământ, aşa cum sunt în Ceruri, pe planeta voastră va domni pacea şi fericirea eternă.

      Încercând să-Mi fac discipolii să înţeleagă cum poate fi îmbunătăţită viaţa pe Pământ, le-am spus – în această manieră spirituală – că deşi viaţa beatifică, paradisiacă, nu poate fi atinsă cu uşurinţă nicăieri, această fericire pură a lucidităţii şi păcii poate fi totuşi atinsă de oameni în inimile lor. Ei vor avea astfel o demonstraţie la scară mică a ceea ce li se pregăteşte pentru viitor, atunci când vor intra în sferele superioare ale Creaţiei.

      Această rugăciune are puterea de a induce, chiar şi numai pentru câteva momente, o stare de alinare şi de pace, care dăruieşte sufletului putere şi capacitatea de a îndura încercările viitoare pe calea către adevăr.

      Pentru ca această stare de elevare spirituală în care sufletul se înalţă către Părintele tuturor fiinţelor să nu poată fi tulburată de abuzuri lumeşti, pentru ca acţiunile voastre pe Pământ să aducă fructe de care să vă bucuraţi împreună cu alţii, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să vă ridicaţi tot timpul ochii înlăcrimaţi către El, cerându-i ajutorul pentru o mie de probleme cu care vă confruntaţi, cererea spirituală anterioară este completată cu una materială: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!” Numai cel care are zilnic pe masă pâinea necesară îşi poate îndeplini obligaţiile lumeşti, ajutându-şi totodată şi semenii.

      I-am învăţat pe discipolii Mei să se roage astfel deoarece starea de conştiinţă spirituală nu este plenar posibilă decât dacă trupul – această punte absolut necesară între lumea materială şi cea de dincolo – nu suferă din cauza unor dificultăţi.

      Evident, după ridicarea Mea la Cer, discipolii Mei au fost forţaţi uneori să postească şi au fost lipsiţi de multe din lucrurile care le erau necesare. Am formulat totuşi în acest fel rugăciunea pentru ca toţi oamenii să ştie că îmi pot adresa şi cereri lumeşti, şi că apropierea de Mine nu presupune numai solicitarea mântuirii spirituale.

      În forma pe care v-am oferit-o, rugăciunea se referă la întregul pelerinaj al vieţii umane, inclusiv la cele Zece Porunci şi la cele două legi fundamentale pe care le-am dat Eu: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproape.

      Ea şi-a propus să fie pragmatică, să se potrivească tuturor circumstanţelor vieţii şi să le ofere oamenilor aflaţi în cele mai diverse situaţii alinarea dorită, pe care numai Dumnezeu, Tatăl Ceresc preaplin de iubire, o poate oferi, evident, dacă aceştia se roagă plini de ardoare şi cu înţelegerea spirituală necesară. Urmează apoi o nouă frază: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre”, care reprezintă recunoaşterea deschisă a faptului că oamenii încalcă uneori legile lui Dumnezeu, rătăcindu-se sau păcătuind, dar în calitate de fiinţe umane, şi nu de copii ai Tatălui Ceresc.

      Solicitarea iertării păcatelor presupune o recunoaştere a propriei slăbiciuni. Ea arată că fiinţa umană care se roagă, sau copilul care îi cere ceva Tatălui Ceresc, îşi recunoaşte slăbiciunea şi capacitatea de a greşi, de multe ori împotriva voinţei sale. Într-adevăr, deşi oamenii doresc uneori să se opună anumitor acţiuni greşite, pasiunile lor sau lumea exterioară se dovedesc prea puternice pentru ei, astfel încât în pofida intenţiilor lor bune copiii greşesc, devenind astfel nedemni de Tatăl lor Ceresc.

      Cuprinşi de remuşcări, copiii trebuie să se arunce la picioarele Tatălui lor spiritual, să-şi mărturisească păcatul în faţa Lui şi să-i facă promisiunea fermă că îşi vor corecta comportamentul, lucru atestat inclusiv de fraza următoare: „Precum şi noi iertăm păcatele celor care au greşit faţă de noi!

       În acest fel veţi afirma intenţia voastră de a-L imita pe Tatăl Ceresc, chiar dacă la o scară mai mică, acţionând în maniera divină, prin iertare şi iubire, nu prin ură şi răzbunare, şi devenind astfel demni de Tatăl vostru spiritual. această frază a avut o semnificaţie cu totul deosebită în acele timpuri în care principalul dicton acceptat era: „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, în care răzbunarea era permisă şi chiar considerată un atribut divin al lui Iehova!

      Vedeţi aşadar că această rugăciune nu ignoră pasiunile umane. Ea vorbeşte de stările exaltate, dar şi de pasiunile umane, având puterea de a transforma omul rătăcitor prin această lume într-un cetăţean al cosmosului, cu condiţia să rostească plin de aspiraţie aceste câteva cuvinte, rostite cândva de gura Mea.

      Totuşi, pentru ca această intenţie fermă să nu cadă pradă eşecului, rugăciunea precizează în următoarea frază principala cauză care seduce şi forţează omul să acţioneze împotriva voinţei divine. Este vorba de circumstanţele în care trăieşte acesta şi de lanţul cauzalităţilor care creează în jurul lui diferite tentaţii, pe care omul nu reuşeşte întotdeauna să le stăpânească.

      Deşi aceste tentaţii sunt o necesitate în lumea exterioară, căci fără conflict nu ar fi posibilă întărirea credinţei în Mine, omul îşi recunoaşte astfel slăbiciunea inerentă naturii sale duale, alcătuită dintr-un suflet şi un spirit, afirmând că nu reuşeşte întotdeauna să se controleze: „Şi nu ne lăsa să fim duşi în ispită”, care, într-o traducere spirituală, înseamnă: „O, Tată, Ai milă de copilul tău slab şi ajută-l, chiar dacă, în pofida voinţei sale, cade atât de des pradă tentaţiilor din lumea exterioară”.

       În această recunoaştere sinceră a propriei slăbiciuni stă întreaga forţă a acestei rugăciuni adresate Celui Atotputernic, care admite să fie numit Tată şi care încearcă să educe fiinţele umane pentru ca ele să poată deveni copiii Lui.

      Atât timp cât în inima celui care se roagă domneşte încă mândria sau convingerea în propria sa putere, cererea sa nu poate ajunge cu adevărat la Mine. Ceea ce am spus cândva rămâne valabil şi astăzi: „Chiar dacă aţi făcut tot ce vă stătea în puteri ca oameni, tot rămâneţi nişte servitori leneşi”.

      Indiferent de circumstanţele în care se găseşte sau de dificultăţile cu care trebuie să lupte, omul trebuie să fie întotdeauna conştient de faptul că el nu face aproape nimic, şi că Eu sunt cel care face aproape totul.

      Numai în acest fel poate creşte încrederea lui în Mine, redobândinduşi starea de pace chiar şi în mijlocul luptei. Numai cel care se aruncă plin de smerenie la picioarele Mele, strigând: „Doamne, cine sunt eu ca să-ţi aminteşti de mine?”, numai atunci când îşi mărturiseşte slăbiciunea şi incapacitatea de a atinge singur marele scop spiritual va înţelege el valoarea graţiei pe care o revarsă asupra lui Tatăl Ceresc şi imensa diferenţă dintre aceasta şi ajutorul ocazional primit din partea semenilor săi!

      Numai în acest fel, prin recunoaşterea propriei incapacităţi şi prin abandonarea deplină în faţa voinţei Tatălui etern şi neschimbător, poate fi înţeleasă fraza de final a rugăciunii: „Întrucât am înţeles că fără Tatăl din Ceruri nu reprezint nimic, îl las pe El să mă ferească de tot ceea ce este rău”, sau, după cum afirmă rugăciunea: „Şi ne izbăveşte de cel rău”.

      Acesta este procesul mântuirii, adică al iertării greşelii comise în mod voit sau împotriva voinţei, astfel încât omul să poată deveni progresiv fiul Tatălui Ceresc.

      De aceea, rugăciunea se încheie cu fraza: „Fereşte-ne de toate pericolele care ne pot ieşi în cale”… şi care ne-ar putea întârzia progresul pe cale, în loc să ni-l grăbească. „Iartă greşelile noastre trecute şi fereşte-ne de eventualele pericole viitoare”.

      Numai astfel îşi poate găsi omul liniştea şi pacea prin rugăciune, care îi explică în numai câteva cuvinte care este poziţia lui ca om şi copil al lui Dumnezeu, arătându-i că fiind situat între două lumi, cea materială şi cea spirituală, trebuie să urmeze întru totul voinţa divină, dacă doreşte să fie demn de numele de Părinte cu care i se adresează Creatorului său şi al întregului Univers.

      De aceea, rugăciunea începe cu apelativul „Tată” şi se încheie cu o cerere adresată aceluiaşi Dumnezeu, care nu l-ar putea feri pe om de pericole, nu l-ar ierta şi nu şi-ar revărsa graţia asupra lui dacă nu i-ar fi un autentic Tată!

      Aşadar, copiii Mei, adresaţi-Mi această rugăciune, iar atunci când o faceţi, nu vă gândiţi numai la voi, ci îmbrăţişaţi întreaga umanitate, spunând: „Tatăl nostru”, căci în epoca voastră, mai mult ca oricând înainte, oamenii nu mai sunt decât o ceată de copii rătăciţi. Apatici şi lipsiţi de motivaţie, se grăbesc cu toţii să-şi întâmpine sfârşitul. Cei mai mulţi dintre ei uită de Tatăl Ceresc sau chiar în resping, fără să-i intereseze faptul că El îi aşteaptă în continuare în Ceruri, pentru a-i îmbrăţişa pe toţi cu braţele Sale pline de iubire.

      Rugaţi-vă Lui, Părintele tuturor fiinţelor create, să îi ierte pe toţi cei care îi iau în deşert Numele, în loc să-L slăvească. Rugaţi-vă ca Împărăţia păcii şi a fericirii eterne – sălaşul etern al lui Dumnezeu sau Cerul – să coboare asupra voastră, şi ca omul să nu se mai lupte cu semenii săi, într-o continuă ură şi discordie, ci să practice în cuvintele şi acţiunile sale iubirea pentru fraţii săi, în sensul ei cel mai înalt, căci numai astfel va putea redeveni acest Pământ un paradis, când voinţa Tatălui Ceresc va fi din nou împlinită pe el.

      Rugaţi-vă ca oamenii de pe Pământ să beneficieze de pâinea cea de toate zilele, ca să binecuvânteze Soarele care răsare şi să nu blesteme începutul unei noi zile de suferinţe.

       Rostiţi rugăciunea „Tatăl nostru”, iar păcatele voastre vor fi iertate, direct proporţional cu capacitatea voastră de a-i ierta pe alţii. Tentaţiile cu care vă veţi confrunta vor fi mai puţine, căci, întăriţi întru credinţă, veţi putea lupta mai uşor cu ele, şi vei fi izbăviţi de cel rău, căci veţi redeveni puri. „Pentru cel pur, totul este pur”. Chiar dacă la început veţi mai ezita şi veţi mai cădea încă, pe măsură ce credinţa voastră în Mine se va întări, pericolele se vor diminua, căci îşi vor pierde puterea de seducţie a tentaţiei.

       Rostiţi rugăciunea Mea, pe care, acum aproape 2.000 de ani, am dăruit-o discipolilor şi copiilor Mei de atunci, şi pe care v-o dăruiesc din nou vouă, copiilor Mei de astăzi!

      Urmăriţi să realizaţi frumuseţea sublimă a Cuvintelor Mele şi încercaţi să înţelegeţi că atunci când Dumnezeu vă învaţă personal cum să vă rugaţi, cuvintele pe care vi le indică sunt pline de adevăr şi pot conferi o fericire infinită celor care, aşa cum spuneam cândva, Mă adoră întru spirit şi adevăr. Începutul acestei rugăciuni conţine cele mai înalte adevăruri spirituale, fiind legat apoi de adevărul lumesc. La început, conştienţi de descendenţa voastră divină, vă adresaţi Tatălui din Ceruri, fără a uita însă de slăbiciunile şi de defectele inerente naturii umane, lucru demonstrat de cea de a doua parte a rugăciunii, în care vă închinaţi plini de devoţiune în faţa Creatorului infinit, Tatăl vostru, implorându-L să vă ajute să nu uitaţi, prinşi în mirajul pasiunilor senzoriale, de descendenţa voastră spirituală.

      Astfel trebuie să rostiţi Rugăciunea Domnului, iar Tatăl va revărsa asupra voastră, copiii Lui, iubirea Sa infinită, cu condiţia să doriţi şi voi să practicaţi, aşa cum o face El, iubirea şi iertarea în viaţa voastră terestră, şi nu pedeapsa, răzbunarea şi mânia. Reamintindu-vă prin rugăciune, cu inima plionă de emoţie, de graţia Tatălui Ceresc, de iubirea şi puterea Lui infinită, vă veţi apropia de El, şi veţi putea conta pe omnipotenţa Lui pentru a vă proteja de propriile voastre slăbiciuni! Amin.

DIN REVELAȚIILE UNUI ALT ALES

       Aceste extrase din câteva texte referitoare la credinţă au fost transmise de către Domnul unuia dintre cei mai iluminaţi aleşi ai Săi. Prin marile revelaţii care au fost date acestuia toate bisericile trebuiau reformate astfel încât să ajungă iarăşi la creştinismul original. Dar s-a întâmplat oare aşa ? Oh, nicidecum. Nu spune oare Domnul aleșilor Săi:  „Dacă cuvintele voastre vor avea parte de ovatiile lumii, ele nu vor fi de la Mine. A fi dispretuit de lume a fost, în toate timpurile, cea mai mare mărturie pentru ceea ce vine de la Mine.” Aşa că şi această mare Lumină s-a pierdut, totuşi, nu în totalitate. Doar puţini au păstrat-o în timpul când a fost dată şi de asemenea puţini din cei care au găsit-o, în timpurile viitoare. Eu expun aici doar câteva extrase dintr-o carte, iar cei care doresc mai mult intră în datoria lor să caute această Lumină. Dacă nu vor găsi iniţial, înseamnă că încă nu sunt pregătiţi pentru ea, iar atunci când vor fi, cu siguranţă că le va fi revelată.

 

 Credinţa este recunoaşterea interioară a Adevărului.

 

·        În zilele noastre, prin credinţă se înţelege ideea că un aspect este într-un anumit fel, pentru că aşa ne învaţă Biserica şi pentru că acel lucru nu este evident pentru înţelegerea noastră. Căci se spune astăzi: „Crede şi nu te îndoi”. Dacă răspunzi: „Nu înţeleg”, ţi se spune că acesta este şi motivul pentru care acel lucru trebuie crezut. De aceea, credinţa din zilele noastre este o credinţă în ceea ce nu este înţeles şi de aceea poate fi numită credinţă oarbă; şi cum ea este transmisă de la o persoană la alta, ea are un caracter istoric.

 

·        Cum îngerii au această dragoste de adevăr, ei resping complet dogma care afirmă că înţelegerea trebuie să fie subordonată credinţei; căci ei spun: „Ce înseamnă să crezi un lucru, fără să vezi dacă este şi adevărat?” Dacă cineva declară că, şi în aceste condiţii, acel lucru trebuie crezut, ei răspund: „Crezi că eşti Dumnezeu pe care trebuie să-L cred sau că sunt nebun să cred o afirmaţie în care nu văd nici un adevăr? Fă-mă să văd acest lucru, dacă e aşa.” Şi astfel dogmaticul se retrage. Înţelepciunea angelică constă în faptul că îngerii văd şi în acelaşi timp înţeleg ceea ce cred.

 

·        Credinţa separată de adevăr a pătruns şi a invadat Biserica odată cu Stăpânirea Papală, pentru că principala garanţie a supravieţuirii acelei religii era ignorarea adevărului. De aceea, citirea Sfintei Scripturi era, de asemenea, interzisă; în caz contrar, conducătorii Bisericii nu ar mai fi putut fi adoraţi ca nişte zeităţi, nici sfinţii lor nu ar mai fi putut fi invocaţi şi nici idolatria nu ar mai fi putut să se extindă până acolo încât corpurile lor moarte, oasele şi mormintele lor să fie privite ca fiind sfinte şi să fie transformate în surse de câştig bănesc. De aici rezultă foarte clar la ce falsităţi enorme poate conduce credinţa oarbă.

 

·        Credinţa oarbă a persistat apoi şi printre protestanţi, pentru că ei au separat credinţa de caritate. Cei ce le separă pe acestea două nu pot decât să se afle în ignoranţă şi să numească credinţă simplul fapt de a considera că un lucru este într-un anumit fel, fără să aibă recunoaşterea interioară că aşa este. Şi în cazul acestora, ignoranţa este garanţia dogmelor lor; căci, atâta vreme cât domnesc ignoranţa şi convingerea că aspectele teologice transcend puterea de înţelegere a omului, ei pot vorbi fără a fi contrazişi, iar ceilalţi pot crede că dogmele lor sunt adevărate şi că ei înşişi le înţeleg.

 

·        Un om trebuie, de asemenea, să caute foloasele care îi vor permite să trăiască în ceruri, pentru că acolo va ajunge după ce viaţa sa în planul fizic va lua sfârşit. Viaţa pe pământ este doar o şcoală, unde sufletul se perfecţionează pentru a atinge viaţa veşnică în inima lui Dumnezeu. De aceea, încă din copilărie, orice om dobândeşte, fie din Sfânta Scriptură, fie din doctrina Bisericii sau din predici, cogniţii referitoare la ceea ce este adevărat şi bun şi care îi vor fi de folos în această viaţă. El înmagazinează această cunoaştere în memoria sa naturală, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de dragostea sa înnăscută de cunoaştere şi de cât de mult este aceasta amplificată de anumite stimulente.

 

·        Dar toate aceste cogniţii, indiferent de numărul şi de natura lor, reprezintă doar o acumulare din care poate lua apoi naştere credinţa bazată pe caritate. Această credinţă nu se formează decât în măsura în care omul evită relele ca fiind păcate. Dacă el evită relele ca fiind păcate, aceste cogniţii intră în legătură cu o credinţă în care există viaţă spirituală. Dacă însă el nu evită relele ca fiind păcate, aceste cogniţii rămân simple teorii şi nu vor avea legătură cu o credinţă în care există vreun fel de viaţă spirituală.

 

·        Această acumulare de cogniţii este în mod special necesară pentru că fără ea credinţa nu poate lua naştere. Căci cogniţiile referitoare la ceea ce este adevărat şi bun intră în credinţă şi o formează. Dacă ele lipsesc, credinţa nu ia naştere, pentru că nu e posibil să existe o credinţă complet vidă (de orice conţinut). Dacă aceste cogniţii sunt puţine, credinţa va fi slabă şi săracă; dar dacă ele există din abundenţă, credinţa (care rezultă din ele) va fi bogată şi plină, în conformitate cu bogăţia lor.

 

·        Totuşi, trebuie să se ştie că acele cogniţii care formează credinţa sunt cogniţii ale adevărului şi binelui, şi în nici un caz cogniţii a ceea ce este fals. Căci credinţa este una cu adevărul; iar falsitatea, pentru că este opusă adevărului, distruge credinţa. Nici caritatea nu poate să existe acolo unde există falsitate; căci caritatea şi credinţa sunt una, la fel ca şi binele şi adevărul. De aici rezultă, de asemenea, că, dacă nu există cogniţii ale binelui şi adevărului, nu se formează nici o credinţă. Pe de altă parte, puţine asemenea cogniţii dau naştere unei credinţe palide, iar multe asemenea cogniţii formează o credinţă iluminată, în acord cu plenitudinea lor. Înţelepciunea unui om, la fel ca şi credinţa sa, îşi are sursa în caritate.

 

·        Pe lângă aceasta, mai există mulţi care nu posedă o recunoaştere interioară a adevărului, dar care au totuşi o credinţă bazată pe caritate. Sunt cei care, în vieţile lor, şi-au îndreptat privirile către Domnul şi care au evitat relele, urmând anumite principii religioase. Dar ei nu au urmărit să cugete la adevăruri, fie pentru că s-au lăsat prinşi cu grijile şi treburile acestei lumi, fie pentru că nu au avut parte de îndrumători care să le desluşească anumite adevăruri. Cu toate acestea, interior, adică în spiritul lor, ei posedă o recunoaştere a adevărului pentru că îl iubesc. De aceea, după moarte, când devin spirite şi sunt instruiţi de către îngeri, ei recunosc adevărurile şi le primesc cu bucurie. Dar altfel stau lucrurile cu cei care în timpul vieţii nu au privit spre Domnul şi care nu au evitat relele ca urmare a principiilor religioase. Din punct de vedere interior, sau în spiritul lor, aceştia nu au nici o dragoste de adevăr şi, prin urmare, nu posedă nici o recunoaştere a sa. De aceea, după moartea lor, atunci când devin spirite şi sunt instruiţi de către îngeri, ei nu doresc să recunoască adevărurile şi, de aceea, nici nu le primesc. Căci răul vieţii urăşte în sinea sa adevărurile, dar binele vieţii le iubeşte.

 

·        La anumite persoane, cogniţiile referitoare la adevăr şi la bine care preced credinţa par a fi în legătură cu credinţa; dar, cu toate acestea, nu sunt. Gândirea şi afirmaţiile acestor persoane, cum că ele cred, nu dovedesc că ele într-adevăr cred şi nici că aşa-numitele lor cogniţii ar fi în legătură cu credinţa. La ei, aceste cogniţii constau doar în a gândi că lucrurile sunt într-un anumit fel şi nu într-o recunoaştere interioară a acestui fapt. A crede că ele sunt adevărate, atunci când nu există cunoaşterea acestui fapt, nu reprezintă decât un fel de convingere care este foarte îndepărtată de recunoaşterea interioară. Dar, de îndată ce în sufletul acelui om este sădită caritatea, aceste cogniţii devin principiile pe care se bazează credinţa, însă numai în măsura în care caritatea este cuprinsă în acea credinţă.

 

În primul stadiu, atunci când caritatea nu este resimţită încă, credinţa apare la asemenea persoane ca fiind pe primul loc, iar caritatea pe al doilea. Dar în etapa următoare, în care caritatea este simţită, credinţa trece pe locul al doilea, iar caritatea pe primul. Primul stadiu este numit reformare şi al doilea renaştere. Când un om se află în acest al doilea stadiu, înţelepciunea se amplifică pe zi ce trece în fiinţa lui, iar binele multiplică adevărurile şi le face să rodească. Omul este atunci ca un pom plin cu fructe, în fiecare fruct aflându-se seminţe din care iau naştere apoi alţi copaci, până când, în timp, se formează o grădină. El devine atunci un om adevărat, iar după moarte un înger, la care viaţa este caritatea, iar credinţa este forma, aceasta din urmă fiind frumoasă, conform naturii carităţii sale. În acest caz credinţa sa nu se mai numeşte astfel, ci este numită înţelepciune.

 

Din aceste consideraţii reiese cu claritate faptul că tot ceea ce ţine de credinţă provine din caritate şi nu din ea însăşi. Putem concluziona acum că de fapt credinţa ia naştere din caritate şi nu invers. Cogniţiile adevărului care preced apariţia credinţei sunt exact ca nişte provizii înmagazinate într-un hambar, care nu pot hrăni un om decât dacă acesta, din dorinţa de a mânca, scoate grâul afară.

 

·        În continuare, vom explica modul în care credinţa ia naştere din caritate. Orice om posedă o minte naturală şi una spirituală, prima pentru viaţa în lume şi cea de a doua pentru viaţa în ceruri. În privinţa înţelegerii, omul se află în ambele lumi, dar nu la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte voinţa sa, înainte ca el să evite şi să întoarcă spatele relelor ca fiind păcate. Atunci când el face aceasta, mintea sa spirituală este deschisă şi se află în legătură cu voinţa sa, iar atunci când aceasta se produce, lumina spirituală din ceruri se revarsă din mintea spirituală în cea naturală. Această lumină este în esenţa ei caritate şi ea dă viaţă cogniţiilor referitoare la adevăr şi bine care se află în mintea naturală, formând din ele credinţa.

Este, analogic vorbind, similar cu ceea ce se petrece în cazul unui copac. Viaţa vegetală izbucneşte în el numai după ce lumina soarelui începe să curgă în interiorul său, aşa cum se petrece primăvara. Chiar mai mult, se poate face o paralelă completă între însufleţirea unui om şi înverzirea unui copac, în sensul că cea din urmă este realizată de lumina acestei lumi, iar prima de lumina cerească. Acesta este motivul pentru care omul este atât de des asemănat, de către Domnul în Scriptură, cu un copac.

 

·        Din aceste consideraţii putem concluziona, cu privire la cogniţiile despre adevăr şi bine, că ele nu au legătură cu credinţa înainte ca omul să se afle în caritate; dar că ele formează un depozit din care poate lua naştere credinţa bazată pe caritate. Cogniţiile referitoare la adevăr devin adevăruri într-un om renăscut şi la fel şi cogniţiile binelui, deoarece cunoaşterea binelui rezidă în înţelegere, dar dragostea de bine rezidă în voinţă; şi ceea ce rezidă în înţelegere este numit adevăr, iar ceea ce rezidă în voinţă este numit bine.

 

·        Dar, ca să se poată vedea şi mai clar care este natura credinţei atunci când ea este separată de caritate, şi care este natura sa atunci când ea nu este separată de caritate, voi relata aici ceea ce am auzit de la un înger din ceruri. El mi-a spus că a vorbit cu mulţi dintre reformaţi şi a aflat care era natura credinţei lor. Mi-a relatat discuţiile pe care le-a avut cu unul dintre ei, a cărui credinţă era separată de caritate şi cu un altul, a cărui credinţă nu era atât de separată. Mi-a zis că le-a pus întrebări şi că ei i-au răspuns. Întrucât conversaţiile respective pot să facă lumină asupra acestui subiect, le voi relata.

 

·        Îngerul mi-a spus că discuţia cu cel a cărui credinţă era separată de caritate a decurs în felul următor: „Prietene, ce eşti tu?”. Acela a răspuns: „Sunt un creştin reformat”. „Care este doctrina ta şi religia care decurge de aici?” El a răspuns că este credinţa. Îngerul a întrebat atunci: „Care este credinţa ta?” şi el a răspuns: „Aceasta este credinţa mea: Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său pentru a oferi satisfacţie umanităţii, iar cei care cred aceasta sunt mântuiţi.” Îngerul l-a întrebat atunci: „Ce altceva mai ştii despre mântuire?” El a răspuns că mântuirea se poate realiza doar prin acea credinţă. Îngerul l-a întrebat mai departe: „Ce ştii despre răscumpărarea păcatelor?” El a răspuns că aceasta a fost realizată prin patimile de pe cruce şi că meritul Fiului se răs-frânge şi asupra celor care au această credinţă.” Îngerul a întrebat atunci: „Ce ştii despre renaştere?” El a răspuns că aceasta este realizată de credinţă. Din nou, „Ce ştii despre pocăinţă şi ierta-rea păcatelor?” şi el a răspuns că acestea sunt realizate de către credinţă. Atunci îngerul a spus „Spune-mi ce ştii despre iubire şi caritate?” şi el a răspuns că ele sunt acea credinţă. Din nou, „Spune-mi ce ştii despre faptele bune?” şi el a răspuns că ele sunt acea credinţă. Din nou îngerul a întrebat: „Ce crezi despre toate poruncile din Biblie?” şi el a răspuns că ele sunt incluse în acea credinţă. Atunci îngerul a spus: „Prin urmare, nu vei face nimic?” La aceasta omul a răspuns „Ce aş putea face? Nu pot face binele prin mine însumi.” Din nou îngerul a întrebat: „Poţi avea credinţă prin tine însuţi?” şi el a răspuns că nu. Îngerul l-a întrebat atunci: „Atunci cum poţi avea credinţă?” la care el a răspuns: „Nu îmi pun întrebări despre aceasta. Trebuie să am credinţă.” După un timp îngerul a spus „Cu siguranţă că ştii totuşi ceva mai multe despre mântuire?” şi el a răspuns: „Ce ar trebui să ştiu în plus, când mântuirea este realizată doar prin această credinţă?” Atunci îngerul a spus: „Răspunzi ca unul care cântă la fluier o singură notă: nu am auzit altceva decât <<credinţă>>. Dacă nu cunoşti decât asta şi nimic altceva, atunci nu cunoşti nimic. Du-te şi alătură-te tovarăşilor tăi.” El a plecat şi i-a găsit pe aceştia într-un loc pustiu, unde nu era iarbă. A întrebat de ce era aşa şi răspunsul pe care l-a primit a fost: „Pentru că nu există nimic al Bisericii în ei”.

 

·        Discuţia îngerului cu cel a cărui credinţă nu era separată de caritate a fost următoarea: „Prietene, ce eşti tu?” El a replicat: „Sunt un creştin reformat”. „Care este doctrina ta şi religia care decurge de aici?” El a răspuns că erau credinţa şi caritatea. Îngerul a spus: „Acestea sunt două.” Iar celălalt a replicat că ele nu pot fi separate. Îngerul a întrebat „Ce este credinţa?” şi răspunsul a fost „Să crezi ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură”. Îngerul a întrebat atunci „Doar ai crezut aceste lucruri sau ai şi acţionat în conformitate cu ele?” şi acela a răspuns „Am şi acţionat în conformitate cu ele”. Atunci îngerul paradisului, uitându-se la el, i-a spus: „Prietene, vino să locuieşti cu noi!”

 

Natura credinţei care este separată de caritate

 

·        Pentru a se vedea care este natura credinţei atunci când este separată de caritate, o voi expune în toată goliciunea ei, după cum urmează: Dumnezeu Tatăl, fiind supărat pe umanitate, i-a alungat pe oameni din faţa Sa şi, pentru a se face dreptate, a hotărât să se răzbune prin damna-rea lor veşnică. El i-a spus Fiului: Coboară, împlineşte Legea şi ia asupra Ta pedeapsa care le-a fost destinată: şi atunci poate că Mă voi îndura de ei. Atunci El a coborât, a împlinit Legea şi a suportat să fie răstignit pe cruce şi omorât cu cruzime.

Când acestea au fost împlinite, El S-a întors la Tatăl şi a spus: „Am luat asupra Mea păcatele oamenilor: acum fii milostiv”. Astfel, El a intervenit în favoarea lor. Dar I S-a răspuns: „Doar de dragul lor nu pot; dar pentru că Te-am văzut pe cruce şi am văzut sângele Tău, sunt mişcat şi voi fi milostiv. Altfel, nu i-aş ierta. Totuşi, voi răsfrânge meritul Tău asupra lor, dar numai asupra acelora care îl vor recunoaşte. Aceasta va fi credinţa prin care ei vor putea fi mântuiţi.”

 

·        Astfel este această credinţă în realitate. Oare ce om, care posedă o cât de mică lumină a raţiunii, nu vede aici aspecte care contrazic Esenţa Divină însăşi? Cum ar fi acela că Dumnezeu, care este Iubirea şi Compasiunea însăşi, ar fi putut, din supărare şi din spirit de răzbunare, să condamne oamenii definitiv şi să-i sortească pentru veşnicie iadului? Sau acela că El ar trebui să dorească să fie mişcat, să-şi arate compasiunea, de condamnarea Fiului Său şi de primirea patimilor Sale de pe cruce şi a sângelui Său? Ce om, dotat cu o minimă lumină a raţiunii, nu sesizează că Dumnezeu nu i-ar fi putut spune unui Dumnezeu care era egalul Său: „Nu îi iert, dar voi răsfrânge asupra lor meritul Tău”? Şi de asemenea: „Lasă-i acum să trăiască cum vor voi: numai să creadă aceasta şi vor fi salvaţi”, şi multe alte asemenea contradicţii.

 

·        Totuşi, motivul pentru care aceste lucruri nu au fost sesizate este acela că o credinţă oarbă astupă astfel ochii şi urechile oamenilor. Dacă închizi ochii şi astupi urechile oamenilor, adică dacă îi faci să nu mai gândească şi să nu-şi mai exercite puterea de înţelegere, şi dacă atunci le spui celor care au fost impresionaţi de vreo idee referitoare la viaţa eternă orice vrei tu, ei vor crede. Chiar dacă le vei spune că Dumnezeu poate fi furios şi dornic de răzbunare, că Dumnezeu poate arunca osânda veşnică asupra oricui, că Dumnezeu vrea să-I fie trezită compasiunea de sângele Fiului Său; că El va răsfrânge şi va atribui omului aceasta ca pe un merit al său şi îl va salva, doar pentru simplul fapt că omul va crede aceasta; şi, mai departe, că un Dumnezeu poate hotărî despre un alt Dumnezeu de aceeaşi Esenţă cu El şi să-L însărcineze cu asemenea lucruri, împreună cu alte contradicţii de acelaşi gen. Dar deschide-ţi ochii şi destupă-ţi urechile, adică reflectează la aceste lucruri cu puterea ta de înţelegere şi vei vedea cât sunt ele de discordante faţă de adevărul însuşi.

 

·        Dacă închizi ochii oamenilor şi le astupi urechile, şi îi determini să nu-şi mai folosească raţiunea şi intuiţia, nu le vei putea induce cu uşurinţă credinţa că Dumnezeu i-a dat toată puterea Sa unui om, pentru ca el să poată fi asemenea lui Dumnezeu pe pământ? Nu le vei putea induce credinţa că oamenii morţi trebuie să fie invocaţi? Că oamenii trebuie să-şi descopere capetele şi să îngenuncheze în faţa imaginilor acestora? Şi că trupurile moarte, oasele şi mormintele acestora sunt sfinte şi trebuie să fie venerate? Dar dacă totuşi îţi deschizi ochii şi îţi destupi urechile, adică dacă reflectezi asupra acestor lucruri cu un minim de înţelegere, nu le vei percepe ca pe nişte enormităţi pe care raţiunea umană trebuie să le respingă?

 

·        Atunci când aceste lucruri şi altele asemănătoare sunt acceptate de un om a cărui înţelegere a fost blocată de vederile sale religioase, nu ar putea fi comparat templul în care el îşi realizează adorarea cu o vizuină sau cu o peşteră de sub pământ în care el nu ştie ce sunt obiectele pe care le vede? Religia sa nu ar putea fi comparată cu traiul într-o casă fără ferestre? Iar limbajul pe care îl foloseşte în adorarea sa, nu ar putea fi asemuit mai degrabă cu sunetele (nearticulate) decât cu vorbirea? Cu un asemenea om, un înger al paradisului nu poate discuta, pentru că unul nu va înţelege spusele celuilalt.

 

Cei a căror credinţă este separată de caritate sunt reprezentaţi în Sfânta Scriptură de filisteni.

 

·        Există două convingeri religioase greşite care determină degenerarea tuturor Bisericilor de-a lungul timpului: una care le modifică principiile bune şi alta care le falsifică adevărurile. Acea religie care modifică principiile bune ale Bisericii se trage din dorinţa de a stăpâni, iar cea-laltă, care falsifică adevărurile Bisericii, se naşte din mândria faţă de inteligenţa proprie. Convingerea religioasă care derivă din dorinţa de a stăpâni este reprezentată în Sfânta Scriptură de Babilon, iar convingerea religioasă care derivă din mândria faţă de inteligenţa proprie este semnificată în Sfânta Scriptură de Filistia. Se ştie bine cine sunt în zilele noastre cei din Babilon; dar nu se ştie cine sunt cei din Filistia. Cei din Filistia sunt cei a căror credinţă este lipsită de caritate.

 

·        Cine are cu adevărat pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13:18)

„Cine are cu adevărat pricepere, să socotească numărul fiarei” semnifică cei care sunt iluminaţi să se întrebe despre natura confirmărilor acelei credinţe, extrase din Biblie. „Căci este un număr de om” semnifică faptul că natura sa este cea a inteligenţei umane limitate. „Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” semnifică faptul că toate adevărurile din Biblie sunt falsificate.

 

·        Atunci când caritatea, care constă în fapte, este astfel înlăturată, credinţa dispare şi ea – deoarece credinţa îşi are originea în caritate, iar acolo unde nu există caritate şi credinţă, urmează damnarea.

 

 Credinţa separată de caritate distruge Biserica şi tot ceea ce este în legătură cu ea.

 

·        Credinţa separată de caritate nu este credinţă deoarece caritatea este viaţa, sufletul şi esenţa credinţei; şi acolo unde nu există credinţă pentru că nu există caritate, nu există nici Biserică. De aceea Domnul spune:

Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe Pământ? (Luca 18:8)

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: