Îndrumări spirituale

Mesaj de la DUMNEZEU pentru cei care cred ca Scriptura este singura carte inspirata Divin, indeosebi pentru protestantii care cred cu tarie asta pentru ca asa i-au invatat “pastorii” lor inspirati de Parintele minciunii. Mesaj transmis la 3.12.1961.

 

1.  ESTE BIBLIA ÎNCHEIATĂ ?

          E o mare greşeală să credeţi că odată cu Scriptura, cu Cartea bătrânilor, Cuvântul MEU ar fi încheiat – că EU Însumi am pus un hotar, în sensul că nu MĂ mai dezvălui, că nu le mai vorbesc oamenilor.

      Cine vă da dreptul să presupuneţi aceasta? Cine ar putea să-Mi interzică să le vorbesc – ca TATĂ – copiilor MEI ? Cine vă dă dreptul să afirmaţi că Biblia singură e suficientă şi că în afară de aceasta nu mai aveţi nevoie de Cuvintele MELE ?

      Voi, cei care respingeţi orice nouă dezvăluire din partea MEA, vă aflaţi încă în cel mai mare întuneric spiritual! Şi în acest întuneric nu înţelegeţi nici Biblia – deci pentru voi aceasta încă este o carte zăvorâtă! Nu înţelegeţi încă sensul spiritual al literelor, altminteri aţi fi găsit în ea trimiterile referitoare la necontenitele MELE dezvăluiri şi aţi înţelege şi activitatea Spiritului (Duhului) MEU. Câtă vreme nu v-aţi trezit încă spiritual nu pricepeţi nici sensul cuvintelor pe care le-am spus ucenicilor MEI când am trăit pe Pământ.

       Cât de săraci aţi fi voi oamenii dacă ar trebui să vă mulţumiţi cu o carte pe care nu o puteţi verifica în ce priveşte starea neschimbată a conţinutului ei, dacă nu vi s-ar oferi mereu de sus Adevărul curat, prin care puteţi să măsuraţi dacă vă mai aflaţi, în Adevăr. Voi care consideraţi ca fiind valabilă doar „Cartea bătrânilor”, n-aţi pătruns încă în ” Cuvânt „. L-aţi citit doar cu mintea, însă nu i-aţi permis spiritului din voi să vorbească, pentru a vă învăţa şi a vă lămuri înţelesul cuvintelor. Voi încă vă opriţi la litere şi nu înţelegeţi sensul lor spiritual!

      Iar când vreau să vă introduc EU Însumi în Adevăr, îmi negaţi activitatea şi îi suspectaţi pe slujitorii MEI de relaţii cu potrivnicul MEU. Îmi contestaţi voinţa şi puterea de a vorbi celor care se oferă cu deplină credinţă să MĂ slujească – şi care sunt prin aceasta capabili să-Mi audă glasul. Rămâneţi cu încăpăţânare la părerea că Cuvântul MEU s-a încheiat odată cu Scriptura pe care o recunoaşteţi drept singura carte prin care M-am dezvăluit. Dar aceasta e o mare pierdere pentru voi! Căci refuzând Cuvintele MELE venite de sus dovediţi că sunteţi doar nişte creştini morţi. Căci creştinismul viu înseamnă „activitate în dragoste”. Aceasta ar duce la iluminarea spiritului vostru şi v-ar face să înţelegeţi ajutorul MEU deosebit în vremuri de mare nevoie spirituală! Aţi înţelege atunci şi Cuvintele Bibliei, făgăduinţele pe care EU Însumi vi le-am dat şi care arată că MĂ dezvălui celor care ţin poruncile MELE. (Ioan 14,21)

       Cum vreţi să vă explicaţi aceste făgăduinţe ale MELE, dacă negaţi orice „nouă dezvăluire” din partea MEA? Vreţi să spuneţi că v-am minţit când v-am anunţat venirea Mângâietorului, care „vă învaţă Adevărul”(Ioan 14,26)? Cum înţelegeţi aceste Cuvinte, care trebuie să se împlinească, dat fiindcă tot ce am făgăduit oamenilor în timpul vieţii MELE pe Pământ se îndeplineşte?

      Şi de ce nu vreţi să credeţi? –  Pentru că aveţi spiritul îngâmfării în voi! Pentru că lăuntric sunteţi lipsiţi de viaţă, nu v-aţi trezit din punct de vedere spiritual şi de aceea credeţi că puteţi să-Mi hotărâţi şi să-Mi îngrădiţi activitatea după bunul vostru plac! Dar vă înşelaţi. Chiar dacă credeţi că prin studiu aţi ajuns la o cunoaştere care vă îndreptăţeşte să refuzaţi Cuvintele MELE venite de sus – aveţi spiritul îngâmfării în voi şi din această cauză nu vă pot face niciodată dezvăluiri, căci numai umilului îi dăruiesc îndurarea MEA – iar vouă vă lipseşte aceasta umilinţă. De aceea trăiţi încă în întuneric Şi nu ieşiţi din el pentru că vă feriţi de lumina care, dacă aţi dori să păşiţi în raza ei, v-ar putea dărui cunoaşterea.

        Niciodată nu va înceta dragostea MEA faţă de făpturile MELE şi de aceea nu voi pierde niciodată ocazia să vă vorbesc când undeva există condiţiile care permit aceasta. Cuvintele MELE vor răsuna mereu celor care au bunăvoinţă, cărora EU, TATĂL, pot să le vorbesc ca unor copii care au credinţă vie în EL. Lor le voi da mărturie despre MINE. Ai MEI Îmi vor recunoaşte glasul, căci pot să fiu prezent la ei şi să MĂ dezvălui – după cum am făgăduit. Amin.

                                            

 2. VEŞNIC RĂSUNĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

       V-am făgăduit să rămân cu voi până la sfârşitul lumii – şi de aceea Cuvântul MEU va răsuna veşnic adresându-vi-se vouă, făpturilor MELE, ca semn al prezenţei MELE. Veşnic se va stabili legătura între DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru din veşnicie şi voi, fiinţele născute din dragostea LUI.

      Astfel, dragostea MEA faţă de voi se va manifesta întotdeauna, vorbindu-vă. Căci la începuturi cea mai mare fericire a dragostei MELE era să poată comunica prin cuvânt cu făpturile sale. La fel, suprema fericire a tuturor fiinţelor constă în a primi continuu puterea dragostei MELE. Iar această revărsare de putere către ele are loc direct, prin cuvânt.

       EU Însumi MĂ exprim prin Cuvânt. Fericirea MEA e ca, transmiţându-vă gândurile MELE, să vă fac să-Mi răspundeţi. Astfel poate să aibă loc dialogul dintre TATĂ şi copil, ceea ce deja în sine e o mare fericire. Cu cât o fiinţă este mai perfectă, cu atât îi răsună mai clar în inimă Cuvintele MELE. Ceea ce din punct de vedere spiritual înseamnă că ea se află în starea celei mai depline cunoaşteri, are aceeaşi voinţă cu MINE şi gândeşte ca Mine, aflându-se datorită stării ei de perfecţiune în strânsă legătură cu MINE. 

       Fiinţele aflate la un nivel mai scăzut de maturitate pot de asemenea să MĂ audă, dacă restabilesc conştient legătură cu MINE, însă fericirea pe care o resimt este mai mică. Dar îndată ce restabilesc legătură cu MINE ele se trezesc la viaţă şi astfel starea de moarte spirituală e învinsă. Căci numai aceasta le împiedică să MĂ audă. Însă ştiu doar foarte puţini oameni că DUMNEZEUL şi CREATORUL lor doreşte să le vorbească şi că, trăind după voinţa LUI, ar putea să-L audă. Numai puţini oameni au parte de fericirea ca DUMNEZEU să li se adreseze direct, doar puţini oameni stabilesc o strânsă legătură cu EL, iar când vorbesc semenilor despre aceasta, nu li se dă crezare şi sunt luaţi în derâdere, însă „Cerul şi Pământul vor trece, dar Cuvintele MELE nu vor trece”.

      Voi, oamenii, interpretaţi şi această promisiune a MEA altfel, crezând că ea se referă la faptul că „Cuvântul scris” rămâne neschimbat, însă voinţa omenească nu lasă nimic neschimbat şi pentru aceasta e necesar să-Mi transmit în repetate rânduri Cuvintele pe Pământ, căci Cuvintele nu se păstrează în mod garantat în curăţenia lor de odinioară.

      Dar această promisiune a MEA are şi o semnificaţie mai profundă. „Cuvintele MELE nu vor trece” – adică Cuvintele MELE sunt o veşnică mărturie a legăturii dintre făpturile create şi MINE. Făpturile MELE vor putea, deci, veşnic să MĂ audă. Căci fericirea lor constă în faptul că le vorbesc nemijlocit, că ele mereu îmi află Voinţa, care este acum şi a lor; că pot să vorbească cu DUMNEZEUL şi CREATORUL lor aşa cum vorbesc copiii cu tatăl lor. Ele sunt pătrunse astfel de cea mai profundă cunoaştere, conformă cu adevărul, şi de înţelepciunea supremă – ceea ce le face nespus de fericite.

       Toate acestea sunt rezultatul dialogului purtat cu MINE prin Cuvânt. Dacă Cuvintele MELE n-ar putea răsuna în toate fiinţele, n-ar exista nici viaţă corect trăită. Căci Cuvântul MEU este viaţa, puterea şi fericirea. De n-ar fi aşa, aş fi un DUMNEZEU îndepărtat şi de neatins şi n-ar exista nici un motiv pentru a stabili cu MINE o legătură care oricum n-ar avea nici un fel de urmări.

       „Voi rămâne cu voi până la sfârşit” – Nu veţi rămâne fără MINE, fără prezenţa MEA, afară de cazul în care încă îi aparţineţi duşmanului MEU, în al cărui teritoriu EU nu pătrund, pentru că întoarcerea voastră la MINE trebui să aibă loc de bunăvoie.

        Dar imediat ce vă desprindeţi de el şi vă străduiţi în mod serios să ajungeţi la MINE, Cuvintele Mele vor răsuna în voi. Ce-i drept, la început doar încet de tot, ca glas al conştiinţei; însă dăruindu-vă numai MIE, îmi veţi distinge glasul din ce în ce mai clar. Veţi simţi nevoia lăuntrică de a vorbi cu MINE în gând şi veţi primi răspuns. La început nu vă veţi da seama că e răspunsul MEU, veţi crede că sunt gândurile voastre. Dar cu cât vă veţi izola de lume şi MĂ veţi căuta numai pe MINE, cu atât mai tare vor răsuna în voi Cuvintele MELE – iar credinţa în faptul că vă vorbesc vă face să-Mi aşteptaţi Cuvintele conştient.

        Şi MĂ veţi auzi! Felul în care MĂ percepeţi, felul în care îmi auziţi Cuvintele depinde numai de gradul de maturitate al sufletului vostru, de măsura în care iubiţi. Şi pentru că aparţinându-MI, progresaţi continuu, Cuvintele MELE nu vă vor mai părăsi niciodată. Voi fi şi voi rămâne cu voi şi vă voi vorbi mereu. Dialogul continuu dintre MINE şi voi, realizat prin Cuvântul MEU, vă va spori continuu fericirea.  Amin.

 3.    DUMNEZEU ÎNSUŞI VORBEŞTE OAMENILOR

      Transmit cu deosebită plăcere oamenilor adevărul, vă dau cu deosebită plăcere cunoştinţele despre scopul propriu-zis al existenţei voastre, despre cauza şi ţelul final al vieţii voastre pământeşti. Căci de-abia când sunteţi lămuriţi asupra acestora începeţi să trăiţi conştient, străduindu-vă să realizaţi scopul vieţii.

      Până atunci însă sunteţi morţi din punct de vedere spiritual şi fiecare zi ce trece astfel e pierdută pe când – prin orientarea corectă a voinţei – ar putea să vă apropie de ţintă.

      Însă voi oamenii nu vreţi să credeţi că vă vorbeşte Însuşi DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru, TATĂL vostru din veşnicie şi că prin urmare puteţi să acceptaţi şi cunoaşterea primită de la EL ca fiind adevărată. Nu vă gândiţi că EU sunt un DUMNEZEU al dragostei şi că dragostea vrea să vă ofere tot ce aveţi nevoie pentru a vă atinge scopul vieţii pe Pământ. Iar scopul este întoarcerea voastră definitivă la MINE, la cel de la care aţi pornit cândva şi de care v-aţi îndepărtat din proprie voinţă.

      Şi de aceea trebuie să ştiţi care e situaţia cu viaţa voastră pământească şi cum trebuie să trăiţi, ca ea să fie încoronată de succes. Căci e posibil să parcurgeţi zadarnic întregul drum pământesc şi tocmai de aceasta vreau să vă feresc. EU sunt veşnica Lumină – o Lumină strălucitoare. Voi încă trăiţi pe tărâmuri întunecate, căci sunteţi cu totul neştiutori şi neluminaţi. De aceea vreau să-Mi trimit lumină în acest întuneric şi adevărat vă spun, veţi avea parte de fericirea de a primi o cunoaştere care corespunde adevărului.

      Căci semenii voştri pot să vă dea şi învăţături false, dacă ei înşişi nu cunosc încă adevărul. Aceste învăţături însă nu destramă întunericul în care vă aflaţi, ci sunt lumini oarbe, care în loc să lumineze, doar tulbură gândirea.

       Eu vă învăţ cu drag şi puteţi primi explicaţii referitor la toate, dar numai cu condiţia de a avea intenţia serioasă de a afla purul adevăr. Nu trebuie decât să aveţi aceasta voinţă, şi să vă încredinţaţi MIE, celui care, fiind Însuşi Adevărul, vă poate dezvălui adevărul. Şi adevărat vă spun, veţi primi o învăţătură şi cunoştinţe vaste care vă vor face fericiţi. Totul vă va fi pe înţeles şi fiecare întrebare va primi răspuns. Astfel se va lumina de ziuă înlăuntrul vostru şi veţi ieşi din bezna spirituală, bucurându-vă de lumina care vă iluminează spiritul.

       Însă dorinţa de a afla adevărul o resimţiţi de-abia când se aprinde în voi focul dragostei – căci dragostea, lumina şi adevărul ţin unele de altele – nici una nu poate fi închipuită fără celelalte. Un om lipsit de dragoste nu doreşte să afle adevărul care izvorăşte din MINE şi niciodată nu e dornic de lumină. Pe când cel care trăieşte în dragoste vrea să scape şi din întuneric. Lumina înţelepciunii izvorăşte din focul dragostei. Iată de ce cei care trăiesc în dragoste activă faţă de semeni vor dobândi şi cunoaşterea. Căci EU Însumi sunt Dragostea, şi pe cei care îmi permit aceasta în mod conştient îi învăţ prin Spiritul MEU. Şi cu cât pot să împart mai multe cunoştinţe pline de lumină, cu atât MĂ bucur mai mult de starea spirituală a acelor oameni care au fugit de noapte şi prin aceasta de principele întunericului, care vrea să ţină oamenii în întuneric, ca ei să nu MĂ poată recunoaşte pe MINE, DUMNEZEUL şi CREATORUL lor.

       EU fiind DRAGOSTEA, iar voi toţi fiinţe născute din dragostea MEA, nu vreau nimic altceva decât să vă fac veşnic fericiţi. Pentru aceasta însă e necesară comuniunea cu MINE. Trebuie înainte de toate să vreţi să vă apropiaţi din nou de MINE. Atunci veţi primi şi darurile îndurării MELE, permiţându-MI să vă dau învăţătură, îndeplinindu-MI apoi Voinţa pe care v-o dezvălui prin aceasta. Atunci aţi pornit de bunăvoie pe drumul care vă readuce la MINE, cel de la care aţi plecat odinioară – şi aceasta datorită faptului că aveţi deja în voi lumina care să vă arate drumul cel bun. Învăţăturile primite de la MINE v-au dat cunoaşterea şi ştiţi deja care este sensul şi scopul vieţii pământeşti.

      Îndată ce ajungeţi să credeţi că vă vorbesc, veţi şi dori s-o fac, şi adevărul izvorât din MINE vă va face fericiţi. Credinţa vie în aceasta o dobândiţi prin dragoste. Trăiţi-vă deci viaţa în dragoste dezinteresată faţă de semeni! Prin aceasta veţi ajunge să fiţi în strânsă legătură cu MINE, astfel că vă voi putea vorbi, introducându-vă în adevăr după cum v-am făgăduit. Amin

 4.   IOAN 14,21: „CINE ARE PORUNCILE MELE ŞI LE PĂZEŞTE…”

        Dacă îmi ţineţi poruncile, MĂ iubiţi, iar EU pot să MĂ dezvălui vouă. Întotdeauna MĂ voi dezvălui celor care vor să MĂ audă. Niciodată, nu voi amuţi şi nu MĂ voi retrage, pentru că vă iubesc şi nimic nu-Mi doresc mai mult decât să vă pot vorbi, să pot dialoga cu voi şi prin aceasta să MĂ dezvălui vouă ca TATĂL căruia îi e dor de copiii SĂI, de când aceştia s-au rupt de EL şi au căzut. 

       Dragostea MEA faţă de cei căzuţi a rămas neschimbată, fapt pentru care fac totul pentru a-i chema înapoi, îndată ce ei îmi aud glasul şi îl recunosc ca fiind glasul MEU, îndată ce doresc ca să le vorbesc, au şi păşit pe drumul de reîntoarcere – se află deja aproape de inima TATĂLUI lor. Acum nu trebuie decât să caute conştient legătura cu MINE, pentru a regăsi comuniunea cu MINE, care le va reda fericirea de care au avut parte la începuturi!

      Voi, dragii MEI de pe Pământ, nu trebuie decât să-Mi respectaţi poruncile, adică să-Mi îndepliniţi voinţa şi atunci puteţi fi siguri oricând că vorbesc cu voi. Şi atunci vă aflaţi într-o abundenţă nemăsurată a harului MEU! Căci faptul că vă vorbesc înseamnă transmiterea unor daruri ale îndurării MELE pentru a vă ajuta să ajungeţi la desăvârşire şi să deveniţi fericiţi, pentru a vă face mai uşor drumul reîntoarcerii la MINE – deci pentru a vă atinge scopul vieţii.

       Dar cât de puţini oameni cred că EU doresc să le vorbesc şi că ei pot să MĂ audă dacă vor, şi nu trebuie decât să îndeplinească condiţiile necesare pentru ca glasul MEU să răsune în ei! Puţini sunt şi cei care recunosc glasul Tatălui lor când le vorbesc prin solii MEI. Vor cu toţii să fie „copiii” MEI, dar nu sunt în stare să recunoască glasul Tatălui lor pentru că încă sunt departe de MINE, pentru că li se pare greu să-Mi respecte poruncile şi din această cauză nu pot să perceapă în inimile lor vocea MEA înceată. EU însă le vorbesc şi fiecare om care crede în MINE şi respectă poruncile dragostei faţă de DUMNEZEU şi faţă de semeni poate să MĂ audă dacă îşi îndreaptă auzul – în linişte şi cu credinţă – spre înăuntrul lui – ascultând ceea ce vreau să-i spun. Şi auzindu-MĂ, va fi nespus de fericit când TATĂL va vorbi cu copilul SĂU. Amin

 5.  NUMAI DUMNEZEU POATE SĂ LE DEZVĂLUIE OAMENILOR ADEVĂRUL

          Lăsaţi-MĂ să vă vorbesc şi acceptaţi-MI învăţăturile. Credeţi în faptul ca vi se dă cel mai curat adevăr şi daţi-l mai departe. Atunci veţi fi adevăraţi lucrători în via MEA. Căci oamenii sunt în mare nevoie spirituală şi din această cauză trebuie să afle adevărul curat. Câtă vreme oamenii nu MĂ recunosc cu adevărat şi nu au cunoştinţe corecte despre DUMNEZEUL şi CREATORUL lor, despre fiinţa LUI, nici nu se străduiesc să ajungă la MINE. Căci până nu ştiu că dragostea este însăşi natura MEA şi că nu vreau altceva decât să le dăruiesc şi să primesc de la ei dragoste, ei gândesc că nu se merită să-şi dea osteneala.

       Pentru ca oamenii să-Mi poată dărui dragostea lor, ei trebuie să-şi dea seama de suprema perfecţiune a naturii MELE şi să-Mi poată simţi dragostea. Aceasta este însă posibil numai dacă ei îmi deschid inimile lor şi MI se dăruiesc de bunăvoie, ca lumina dragostei MELE să-i poată atinge, făcându-i fericiţi. Pentru această trebuie de asemenea să ştiţi că sunteţi făpturi create de MINE, că însăşi dragostea MEA mai mult decât mareaţă  v-a dat fiinţă. Trebuie să ştiţi că sunteţi rezultatul Voinţei MELE de a iubi şi a puterii dragostei MELE, şi că natura voastră de bază este de asemenea iubirea. Dar astfel de cunoştinţe nu pot să vă dau decât EU Însumi, care ştiu totul. De aceea daţi-MI voie să vă învăţ şi daţi apoi aceste cunoştinţe mai departe la cei care nu sunt încă în legătura cu MINE.

       Căci toţi oamenii trebuie să ştie cine sunt ei de fapt şi trebuie să se străduiască să se reîntoarcă la origine, pentru că astfel vor fi nespus de fericiţi. De-abia când oamenii recunosc că EU sunt cea mai desăvârşită Fiinţă în toată nemărginirea, se aprinde în inimile lor dragostea faţă de MINE, pentru că atunci ei ştiu că Dragostea sunt chiar EU Însumi, şi atunci dragostea e atrasă de dragoste. Câtă vreme însă nu li se dă oamenilor explicaţia corectă referitor la natura MEA şi le sunt prezentat ca un DUMNEZEU care condamnă şi se mânie, oamenii nu-MI ies în întâmpinare încrezători ca nişte copii şi de aceea n-au cum să-Mi cunoască dragostea. Cu atât mai puţin MĂ pot iubi şi ei la rândul lor, căci nu simt decât teamă faţă de MINE şi nu se stabileşte între MINE şi ei relaţia dintre tată şi copil. EU însă aceasta vă cer pentru a putea să vă fac fericiţi cu dragostea MEA nemărginită.

       Dar potrivnicul MEU acţionează deformând imaginea pe care v-o faceţi despre MINE. El subminează şi tăinuieşte adevărul, presărându-l cu erori. Oameni, care prin voinţa lor îi aparţin duşmanului MEU luptă împotriva adevărului punând în circulaţie bunuri spirituale false, despre care ei susţin că ar fi adevărate, împotriva acestora trebuie să acţionaţi voi, cei care căutaţi să-Mi îndepliniţi voinţa şi să-Mi slujiţi ca lucrători în vie.

     Căci aţi primit de la MINE drept sămânţă adevărul curat ca să însămânţaţi cu el acele inimi care se deschid de bunăvoie, căci adevărul nu poate fi dat nimănui cu forţa. El trebuie oferit cu drag şi primit de bunăvoie. Atunci el are un efect binecuvântat, în aşa fel că oamenii care înainte – neavând lumină – rătăceau în negură, vor trăi în lumină. Vă dau din belşug sămânţă ca să însămânţaţi ogoarele, ca acestea să dea roade bune. Însă numai EU pot să vă dau aceste bunuri de preţ, ele nu pot să vină decât de la MINE. EU singur sunt Izvorul din care ţâşneşte fântâna vieţii – doar de la MINE vă puteţi lua adevărata hrană.

     Voi, care aveţi bunăvoinţă, puteţi să daţi această hrană şi semenilor voştri. Şi ei au nevoie urgentă de hrană dătătoare de puteri şi băutura care să-i învioreze, pentru a-şi putea continua, plini de putere, drumul pământesc. Căci drumul pământesc îl parcurgeţi cu scopul maturizării sufletului vostru. Trebuie să-L căutaţi şi să-L găsiţi în viaţa pământească pe DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru. Iar EU, ca TATĂ al copiilor MEI, al făpturilor ce au purces din MINE, îl las pe fiecare om, care MĂ caută cu seriozitate, să MĂ găsească.

     Iar când MĂ găsiţi, dragostea MEA vă copleşeşte continuu cu daruri: veţi primi bunuri spirituale şi pământeşti. Veţi primi cunoştinţe spirituale despre ceea ce a fost înaintea existenţei voastre ca oameni şi veţi afla de strădaniile MELE pline de dragoste de a vă aduce în stare de perfecţiune. Bunurile spirituale ce le primiţi înseamnă iluminarea cu vaste cunoştinţe de ordin spiritual. Vi se aprinde astfel o lumină care străluceşte până departe şi vă oferă o privire în domenii pe care nu le puteţi descoperi decât pe cale spirituală.

      Cel care are parte de acest mare har de a primi astfel de cunoştinţe cuprinzătoare să se arate recunoscător şi să dea mai departe aceste daruri ale îndurării MELE. El trebuie să se gândească mereu la semenii săi, care fiind încă total lipsiţi de dragoste, sunt la strâmtoare spirituală. Aceştia trebuie mai întâi îndemnaţi la fapte pornite din dragoste. Astfel se vor deschide şi ei şi vor deveni receptivi la darurile spirituale pe care le oferiţi.

      De aceea, aveţi mereu marea îndatorire să le reamintiţi oamenilor poruncile dragostei lăsate de MINE, căci numai viaţa trăită în dragoste îi duce pe oameni la adevăr. Numai trăind în dragoste dobândiţi înţelegerea cunoştinţelor mai profunde. Numai dragostea poate să-l facă pe om să recunoască scopul şi cauza vieţii sale pământeşti, ca apoi să se străduiască în mod serios să-l realizeze. Amin

         

6. DE CE LE VORBEŞTE DUMNEZEU OAMENILOR ?

       Gândiţi-vă ce însemnătate are faptul că Însuşi DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru se apleacă la voi ca să vă vorbească. Aceasta înseamnă că EL urmăreşte un scop pe care voi nu-l puteţi înţelege în toată profunzimea. EU Însumi MĂ aplec la voi ca să vă vorbesc, deci trebuie să fie foarte important să ascultaţi ceea ce vă spun, pentru a dobândi o cunoaştere pe care EU o consider foarte necesară.

       Nu vă dau numai sfaturi şi avertismente, ci caut să vă ridic şi capacitatea de cunoaştere, pentru aceasta vă dau îndrumări referitoare la felul în care puteţi realiza aceasta, în primul rând vreau să vă scap de întunericul în care trăiţi. De aceea vreau să vă spun care este cauza acestuia şi cum puteţi să-l înlăturaţi. Vreau să vă dau lumină, căci întunericul e o stare nefericită, iar voi, aflându-vă în întuneric, nu găsiţi drumul care duce la lumina zilei.

      V-aţi lepădat cu totul de lumină, de cunoaştere, şi nu mai ştiţi nimic despre MINE, DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru, care vrea să vă fie Tată. Nu mai ştiţi nimic despre voi înşivă, despre ceea ce aţi fost la început, despre schimbarea voastră şi despre scopul existenţei voastre pe Pământ. Aceasta este o stare cu totul lipsită de cunoaştere, care nici pe departe nu-i dumnezeiască. – Pe când voi sunteţi de origine dumnezeiască. Aţi fost cândva perfecţi, aflându-vă în lumină; cunoşteaţi totul, ştiaţi de dragostea MEA nesfârşită care vă ilumina, ferindu-vă de întuneric. Astfel ştiaţi de toate corelaţiile şi dispuneaţi de o cunoaştere de care numai o fiinţă dumnezeiască poate să dispună.

       Însă v-aţi lepădat de bunăvoie de aceasta cunoaştere, de lumină, de înţelegere, căzând într-o stare lipsită de lumină. Noţiunile vi s-au înceţoşat şi n-aţi mai putut înţelege nimic – nici cine sunteţi, nici scopul existenţei voastre, nici legătura voastră cu MINE, cel care v-am dat fiinţă din puterea dragostei MELE. Aţi căzut în întuneric şi veţi rămâne prizonierii acestuia până când nu doriţi din proprie voinţă ca dragostea MEA să vă lumineze, dându-vă iar lumina cunoaşterii.

       În acest întuneric răsună acum Cuvântul MEU venit de sus. – Vă puteţi da seama cât de profundă e dragostea MEA, care doreşte să vă dăruiască din nou tot ce aţi abandonat cândva de bunăvoie ? Vă puteţi da seama că Cuvintele MELE nespus de preţioase sunt cel mai mare dar al îndurării din partea MEA, pe care-l dăruiesc oamenilor ca să le fac posibil şi uşor drumul de reîntoarcere?

       Vă vorbesc direct, arunc o punte peste marea prăpastie care încă ne desparte şi din Împărăţia Luminii trimit pe Pământ un şuvoi al îndurării ca să aline marea secetă spirituală şi să vă redea viaţa.

       Vreau să schimb starea mizerabilă în care se află oamenii dându-le ajutor ca să poată ieşi din întuneric, venindu-le în întâmpinare cu lumină. Ei trebuie s-o primească şi să-i permită ca de acum înainte să le lumineze viaţa, ca să ajungă în mod sigur la ţintă – ceea ce întotdeauna este posibil numai în lumină, niciodată în întuneric.

        E un act nemăsurat de mare al îndurării MELE faţă de oameni, faptul că le ofer din nou lumina dragostei pe care ei au refuzat-o odinioară, faptul că o transmit pe Pământ cu toate că oamenii nu o doresc, afară de câţiva de care MĂ folosesc ca intermediari, ca să ducă lumina şi într-acolo unde încă este întuneric.

       Toţi oamenii au voie să se împărtăşească din ea, nu-i refuz nimănui acest dar al îndurării MELE. Vreau să-l aduc pe fiecare om în cercul MEU de lumină şi caut să-l luminez, ca apoi să poată fi îndrumat în Împărăţia Luminii, care nu aşteaptă decât ca oamenii să se deschidă ajutorului oferit cu dragoste.

      Mereu voi trimite lumină pe Pământ, căci întunericul încă va mai spori până la sfârşit – însă cine va fi dornic de lumină, o va primi. Va avea parte din nou de cunoaştere, fiind introdus de MINE Însumi în cunoştinţe profunde, pe care nimeni nu i le poate da dinafară, afară de solii MEI, pe care i-am iniţiat EU Însumi.  Amin

  7.  DE CE EXISTĂ ÎN REPETATE RÂNDURI NOI DEZVĂLUIRI

        Cuvântul lui DUMNEZEU nu poate fi păzit de schimbări, pentru că voinţa omenească este liberă, iar traducerile nu întotdeauna sunt făcute de oameni treji din punct de vedere spiritual, ei pot deci sa greşească. Aceasta este cauza noilor dezvăluiri. Ele trebuie să rectifice schimbările survenite, pentru ca Cuvântul lui DUMNEZEU să poată pretinde pe bună dreptate că spune purul adevăr. Fără noi dezvăluiri ar fi imposibilă corectarea învăţăturilor greşite, mai ales în cazul în care oamenii se încred în ideea că EU însumi împiedic orice schimbare a Cuvintelor MELE.

      Însă trebuie să înţelegeţi că aceasta îmi este imposibil din cauza libertăţii voinţei oamenilor, pe care niciodată n-am s-o limitez, nici chiar când e vorba de purul adevăr. Le-am dat însă oamenilor asigurarea că vor afla în mod garantat adevărul dacă sunt dornici de aceasta. Nu puteţi deci conta niciodată pe faptul că primiţi bunuri spirituale neschimbate când vi se predică „Cuvântul lui DUMNEZEU”. Dar aveţi promisiunea de a primi adevărul dacă îl doriţi. Da, atunci însuşi predicatorul – chiar dacă nu e treaz din punct de vedere spiritual – va fi astfel condus în rostirea predicii, încât adesea nu va spune ceea ce şi-a propus, ci cuvintele pe care i le dau EU – şi aceasta pentru că e ascultat de un om care doreşte cu adevărat să cunoască adevărul.

      Astfel, dacă ar exista mulţi oameni dornici să afle numai adevărul, cei care predică şi-ar da repede seama de greşeli şi şi-ar da mai multă silinţă să asculte de glasul lor lăuntric, care îi învaţă altfel. Fiecare om are posibilitatea să-şi dea seama de ceea ce e fals în aşa-zisele MELE Cuvinte, căci dragostea le luminează spiritul şi acceptă doar cunoştinţele adevărate, nefalsificate. Aşadar, dacă omul e pătruns de lumina lăuntrică a dragostei, el nu mai poate să gândească greşit. De-abia atunci vede în câte locuri s-au strecurat greşeli, unde a putut să acţioneze duşmanul din cauza că oamenilor le lipseşte lumina dragostei. Şi ştie deja şi faptul că omul nu poate să rezolve problemele singur, numai cu gândirea sa, fără ajutor din partea spiritului ce sălăşluieşte în el. Iar atunci ştie şi de ce e nevoie în repetate rânduri de corecturi, pe care oamenii le primesc sub forma unor Noi Revelaţii.

       Mereu MĂ voi dezvălui acelor oameni care MĂ iubesc şi care îmi respectă poruncile, aşa cum le-am promis. Căci o idee greşită atrage după sine altele şi până la urmă nu rămâne decât o idee deformată despre MINE, care nicidecum nu-L oglindeşte pe DUMNEZEUL bun, peste măsură de iubitor, care vrea să fie TATĂL vostru. Aţi acceptat deja multe bunuri spirituale în care s-au strecurat greşeli, fapt pentru care v-a devenit străină imaginea unui DUMNEZEU al dragostei. Vă aflaţi încă departe de EL, nu vă daţi seama că EL vă este TATĂ şi de aceea nici nu vă străduiţi să ajungeţi la EL. Iar ceea ce vi se spune despre EL e de aşa natură că vi-L înstrăinează şi mai mult.

    EU însă vreau să vă câştig dragostea, şi de aceea MĂ folosesc de fiecare prilej pentru a vă vorbi – dacă nu direct, atunci prin oamenii care permit Spiritului MEU să lucreze în ei. Aceştia fie că vă transmit direct Cuvintele MELE, fie că având o gândire pătrunsă de ordinea MEA, vă pot da o învăţătură care corespunde adevărului. Căci e de mare importanţă să fiţi îndrumaţi către o gândire corectă, ca să ştiţi ce puteţi accepta şi ce trebuie să respingeţi. – să nu credeţi însă că aveţi garanţia gândirii corecte dacă luaţi cunoştinţele din Cartea Cărţilor, dat fiindcă nu supun voinţa omului la nici o constrângere, nu pot nici să împiedic ca oamenii – din lipsă de cunoaştere – să interpreteze după bunul lor plac bunurile spirituale cuprinse în această carte. Căci tot ceea ce am spus în ea are un sens spiritual ascuns, care poate fi înţeles numai de spiritul din om, care la rândul lui poate fi trezit numai prin dragoste. Acesta îl călăuzeşte apoi pe om în înţelegerea întregului adevăr, după cum v-am promis.     Amin.

  8. OMUL ARE DATORIA SĂ VERIFICE BUNURILE SPIRITUALE !

      Nu vă veţi putea scuza cu faptul că aţi fost greşit învăţaţi, căci EU v-am dat darul gândirii şi în consecinţă aveţi datoria să cercetaţi învăţăturile care vi se dau. Şi dacă aţi fost învăţaţi măcar atât: că există un DUMNEZEU şi CREATOR Care a creat totul şi care menţine tot ceea ce vedeţi în jur şi, de asemenea, pe voi înşivă – nu trebuie decât să vă adresaţi în gând acestui Creator şi atunci EU vă voi călăuzi gândirea în aşa fel ca să fiţi capabili să înţelegeţi, doar dacă voi vreţi să înţelegeţi.

       Din tărâmul spiritual vă sunt mereu trimise gânduri referitoare la MINE şi la voi, care vă fac să vă întrebaţi în ce relaţii vă aflaţi cu MINE, DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru. Nu lăsaţi astfel de gânduri să treacă pe lângă voi, ci daţi-le voie să vă pună mintea în mişcare. Trebuie să ştiţi că orice om care se foloseşte numai de propria sa gândire poate să greşească. Trebuie să vă puneţi deci întrebarea dacă acei oameni, care vă învaţă, care vă oferă cunoştinţe pe care şi ei le-au primit de la semeni sau le-au dobândit prin studiu, nu cumva greşesc. Veţi avea cu siguranţă îndoieli şi atunci e bine să gândiţi asupra lor. Hotărâtoare este însă voinţa voastră serioasă de a afla adevărul, căci numai această voinţa face ca adevărul să vă fie dat. Dacă însă acceptaţi pe negândite ceea ce vi se oferă, nu puteţi găsi drumul către MINE, pentru că atunci dobândiţi mereu numai cunoştinţe care se adresează doar minţii voastre, dar nu vă mişcă niciodată inima.

      Iar astfel de cunoştinţe nu-i sunt de nici un folos sufletului, pentru că nu vă dau o cunoaştere vie, adevărată, şi nici nu vă determină să lucraţi asupra voastră pentru a vă perfecţiona. Ele sunt şi rămân cunoştinţe lumeşti, chiar dacă au ca subiect probleme de natură spirituală. – Căci nu se adresează decât minţii voastre, iar pe de altă parte nu vă îndeamnă să cercetaţi cele primite pentru a putea aprecia corect ceea ce vi se oferă.

     Iar dacă vi se interzice prin porunci să gândiţi asupra învăţăturilor primite, trebuie să vă miraţi şi să vă daţi singuri seama de absurditatea unor astfel de porunci şi să puneţi tocmai din această cauză la îndoială adevărul învăţăturilor care vi se oferă. Nu-i sigur că ele sunt în întregime greşite. Voi însă trebuie să clarificaţi aceasta începând să reflectaţi asupra lor şi adresându-vă celui care este DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru, singurul care vă poate lumina în această privinţă.

     Trebuie să căutaţi deci să dobândiţi o cunoaştere vie şi să nu vă mulţumiţi cu cunoştinţe moarte. Ele rămân moarte atât timp cât n-au influenţă asupra sufletului, cât timp nu-l fac să lucreze cu sârg asupra sa,  lucru care constă înainte de toate în a săvârşi fapte pornite din dragoste faţă de semeni. Căci îndată ce omul trăieşte în dragoste, gândirea i se luminează şi nu se mai mulţumeşte cu învăţături care nu corespund întru totul adevărului. – Lumina dragostei nu îl mai lasă să accepte pe negândite tot ceea ce i se oferă, ci şi-l determină să cerceteze tot, căci dragostea este principiu dumnezeiesc şi nu suportă niciodată eroarea sau minciuna.

      Din acest moment omul resimte o dorinţă puternică de a afla adevărul. – Şi îl primeşte, indiferent în ce fel. Căci cine doreşte să afle adevărul, acela îl va primi. Cine doreşte adevărul, acela MĂ doreşte pe MINE, care sunt Veşnicul Adevăr. Iar EU MĂ dezvălui lui, adică fac să-i parvină într-un fel sau altul adevărul, iar el îl acceptă şi-l valorifică fără reţineri.

        Fiecare om trebuie să dorească el însuşi să ajungă la perfecţiune şi poate să ajungă la ea pentru că e de ajuns să ia legătura cu MINE – e de ajuns să se roage la MINE în spirit şi în adevăr ca să-l ajut în a-şi parcurge cu succes drumul pământesc – şi ruga îi va fi ascultată. Va simţi mereu un imbold lăuntric de a săvârşi fapte pornite din dragoste şi va dobândi prin aceasta lumină şi va merge astfel pe calea care îl duce la desăvârşire.   Amin

9.  CERCETAŢI TOT Şl PĂSTRAŢI CE ESTE BUN !

     „Cercetaţi tot şi păstraţi ce este bun!” Aceasta o spun celor care sunt predispuşi la îndoieli, celor care n-au capacitatea de a discerne şi se tem să accepte bunuri spirituale care le sunt oferite într-un mod neobişnuit. Iată ce e de făcut: Luaţi-le în primire fără prejudecăţi, apoi rugaţi-vă la MINE ca să vă iluminez şi după aceea cercetaţi ce aţi primit. Daţi deocamdată la o parte ceea ce nu vi se pare acceptabil pentru că încă nu vă e pe înţeles şi bucuraţi-vă de ceea ce după o primă cercetare vi se pare credibil.

      Nu vă cer să credeţi orbeşte – vă cer să verificaţi bunurile spirituale care vi se oferă. Trebuie să reflectaţi asupra lor şi e de preferat să le refuzaţi dacă vi se par de neînţeles, decât să le acceptaţi pe negândite. Căci cunoştinţele faţă de care n-aţi luat poziţie gândind asupra lor, nu sunt spre binecuvântarea voastră, însă dacă doriţi să aflaţi cu adevărat numai adevărul, vă veţi da seama cu claritate – când vi se oferă cunoştinţe spirituale prin solii MEI – că acestea îşi au obârşia în MINE. Căci Cuvintele acestea au puterea de a da viaţă – cu condiţia ca viaţa să fie dorită.

     „Cercetaţi tot şi păstraţi ce e mai bun!” – Aceste cuvinte nu contrazic oare cerinţa de a crede şi nu cerceta? Când vă spun să păstraţi ce e mai bun, las la atitudinea voastră ce anume să credeţi. Şi aceasta pentru că nu vă cer să credeţi orbeşte. Atunci de ce pretindeţi de la oameni să nu gândească asupra învăţăturilor credinţei? Nu procedaţi astfel împotriva Voinţei MELE? Ştiţi ce urmări are asupra oamenilor o astfel de constrângere la credinţă? Mereu subliniez libertatea voinţei, mereu scot în evidentă că fiecare om e răspunzător de opţiunea voinţei sale. Mereu vă avertizez să vă păziţi de orice constrângere spirituală şi vă explic ce este de fapt esenţial în viaţa pământească.

      Şi Scriptura vă dovedeşte aceasta prin cuvintele: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce e bun!” Fiecare om care doreşte în mod serios să-Mi îndeplinească Voinţa ar trebui să se mire de aceste Cuvinte care sunt în contradicţie cu poruncile bisericeşti, îndemnând la cercetarea cunoştinţelor spirituale. Ale cui cuvinte, ale cui învăţături sunt mai de crezare? Acestor Cuvinte ale MELE nu le puteţi da altă interpretare decât de a lua atitudine faţă de fiecare învăţătură religioasă. Trebuie să luaţi atitudine indiferent de cine vă oferă bunurile spirituale. Aveţi voie să cercetaţi chiar şi adevărul care îşi are izvorul în MINE, venit direct de sus. Şi nu vă condamn dacă credeţi că nu puteţi accepta totul fără nici o reţinere, însă cereţi-MI întotdeauna sfatul, iar EU vă fac să înţelegeţi cele necesare pentru maturizarea sufletului vostru. Dacă aveţi un nivel scăzut de maturitate, încă nu puteţi înţelege tot. Dar voi sunteţi cei care hotărâţi ce anume sunteţi dispuşi să acceptaţi.

      „Cercetaţi tot şi păstraţi ce este bun!” – Căci prin aceasta daţi dovadă de seriozitatea intenţiilor voastre şi a dorinţei de a cunoaşte adevărul. Cei care acceptă totul fără să gândească, dau dovadă de indiferenţă şi niciodată nu vor ajunge la lumina adevărului, pentru că acesta le este indiferent. O astfel de atitudine nu trebuie stimulată din partea persoanelor cu răspundere. Oamenii trebuie stimulaţi şi nu împiedicaţi să se confrunte cu bunurile spirituale. De-abia atunci acestea îi sunt binecuvântate omului şi îl pot ajuta la obţinerea maturităţii sufleteşti, dat fiindcă îşi spune cuvântul libera voinţă, de opţiunea căreia depinde totul.  Amin.

   

10.   PURUL ADEVĂR. CUVÂNTUL DE SUS.

      Luaţi-vă mereu după Cuvintele MELE. Dacă vi se dau din afara bunuri spirituale, cercetaţi-le dacă corespund cu Cuvintele MELE pe care vi le-am transmis EU direct şi refuzaţi ceea ce e în contradicţie cu ele. Căci ceea ce vă vesteşte Spiritul MEU este purul adevăr pe care-l puteţi oricând susţine ca adevăr.

      Nu trebuie să vă fie teamă că răspândiţi idei greşite dacă vă ţineţi strict de ceea ce primiţi de sus de la MINE. Căci Voinţa MEA este ca adevărul să se răspândească printre oameni, aşa că MĂ îngrijesc să-l primiţi, şi mereu voi vorbi prin Spiritul MEU numai acolo unde există garanţia că cuvântul MEU este primit şi dat neschimbat mai departe. Eu ştiu când şi unde este aceasta posibil, şi acolo Spiritul MEU se revarsă.

      Vreau ca voi, oamenii să trăiţi în adevăr – ştiu însă în ce măsură acţionează duşmanul MEU asupra voastră, căutând mereu să presare adevărul cu erori. Cunosc cine e dornic de adevăr şi deci unde are duşmanul MEU puţină influenţă. Şi astfel ştiu de asemenea când căutarea adevărului îmi oferă posibilitatea de a-l transmite pe Pământ ca să fie dat mai departe la semeni, ştiu unde există dorinţa de a sluji adevărul.

       EU Însumi, când am trăit pe Pământ am vestit Evanghelia, astfel că oamenii au primit de la MINE numai adevărul curat, indiferent despre ce le-am dat învăţătură. Şi acum porneşte de la MINE cel mai pur adevăr şi nu e nevoie decât de o inimă deschisă, dornică de adevăr, pentru ca adevărul să fie primit şi folosit. Atunci el răspândeşte lumina – căci semnul distinctiv al adevărului este faptul că îi măreşte omului capacitatea de înţelegere, el dobândind astfel cunoştinţe clare, care îl iluminează – ceea ce poate să facă numai adevărul.

      Fiecare greşeală însă zăpăceşte gândirea, întunecă spiritul şi niciodată nu poate să aducă fericirea. Cine doreşte adevărul, acela simte şi efectul binecuvântat al luminii – pe când cel care trăieşte în eroare nu-şi dă seama de aceasta pentru că trăieşte în beznă spirituală. Nimeni însă nu va putea spune că adevărul este de negăsit, fiind inaccesibil oamenilor. Căci fiecare om care doreşte în mod serios să afle adevărul şi care ia legătura cu MINE, poate să-l primească.

       Acum îl primiţi în mod evident prin Cuvintele MELE venite de sus şi puteţi verifica oricând în ce măsură corespund cu ele învăţăturile de natura spirituală care vi s-au dat, pentru a afla dacă trăiţi în adevăr. Ceea ce vă transmit EU Însumi nu poate fi decât adevărul. Preţuiţi-l şi nu renunţaţi niciodată la el, pentru că aţi primit prin el un dar al îndurării MELE de o extraordinară importanţă, care are menirea să înlăture mizeria spirituală în care vă aflaţi, să vă aducă în starea luminii şi puterii şi să vă ajute la maturizarea sufletului. E un dar pe care vi-l oferă marea MEA dragoste ca să nu mai trăiţi în beznă spirituală.

      Spiritul MEU coboară asupra voastră – se varsă într-un vas deschis, umplându-l mereu din nou. Spiritul MEU vă dă adevărul, care nu poate să pornească decât de la MINE. De aceea puteţi să susţineţi acest adevăr cu toată convingerea în faţa semenilor, pentru că de la MINE nu poate să vină nimic neadevărat.

      Dovada că aceste învăţături vin de la MINE o aveţi prin faptul că: pomenesc mereu de întruparea MEA ca om, de opera Mântuirii ce am înfăptuit-o şi arată că EU, DUMNEZEUL şi TATĂL vostru IISUS HRISTOS, Mântuitorul vostru, Însumi mă aplec la voi ca să vă dau mărturie despre MINE. De asemenea puteţi constata un efect deosebit şi deci vă puteţi da seama de natura dumnezeiască a acestei puteri spirituale deoarece vă dă mereu învăţătură despre dragoste şi vi-l arată pe IISUS HRISTOS ca singurul şi cel mai important ţel al vieţii. De aceea puteţi să credeţi tot ce vine prin Spiritul MEU, căci „Însuşi Veşnicul Adevăr” se apleacă la voi, învăţându-vă, pentru că vrea să trăiţi în adevăr.    Amin.

 11. CINE-MI PRIMEŞTE CUVINTELE, MĂ PRIMEŞTE PE MINE

        Deschideţi-vă mereu inimile pentru a primi Cuvintele Mele, căci prin aceasta vă puteţi împărtăşi din belşug din marea MEA îndurare şi de-abia prin aceasta devine viaţa o adevărată bucurie pentru voi. Cuvintele MELE nu sunt vorbe goale, ci ele sunt forţa care pune totul în mişcare, care pulsează în întreaga Creaţie. Cine îmi primeşte Cuvintele drept: ceea ce sunt ele – şi anume drept forţă spirituală – acela se întremează. Căci Cuvintele MELE sunt adevărata pâine şi adevăratul vin, care dau puteri pentru o nouă viaţă.

      De v-aţi putea da seama ce mare har este primirea Cuvintelor MELE, aţi spune: TU, TATĂL cel mai bun, ne hrăneşti cu atâta îmbelşugare din pâinea Ta cerească, TU ne dai nouă Carnea Ta, ca noi să trăim în TINE şi TU în noi. Cuvintele TALE sunt o continuă punte către TINE. Trebuie numai să ne străduim către ea ca să ajungem la adevăratul ţel care eşti TU, bunul nostru TATĂ. Fără TINE, fără cuvintele TALE suntem săraci, căci Cuvintele TALE ne dau puteri pentru o nouă viaţă.

      Dragii MEI copii, Cuvintele MELE sunt o transmitere directă de putere către voi. Cine îmi primeşte Cuvintele, primeşte şi putere de la MINE, care vă dă tărie în nevoile vieţii – Vă dau Cuvintele MELE, căci vă cunosc necazurile. Vă dau pâinea MEA cerească, pentru că sunteţi flămânzi. Primiţi-o şi vă spun: vă veţi sătura cu adevărat în toată fiinţa voastră.

     Vă spun: Cuvintele pe care vi le transmit sunt acea putere a binecuvântării, care porunceşte întunericului. Primiţi cu sârg Cuvintele MELE, ca să prindeţi puteri în MINE şi să porunciţi puterilor care vor să producă pretutindeni haos şi necazuri.

     Cuvintele MELE seamănă cu un izvor, care nu seacă niciodată, care nu poate fi nicicând epuizat de vreun spirit creat, căci Cuvintele MELE sunt nesfârşite în profunzimea lor – EU Însumi fiind Miezul lor. Cine bea din izvorul MEU se întremează în toată fiinţa lui şi se împlineşte de o viaţă nouă, unită cu MINE.

     Izvorul Cuvintelor MELE sunt EU Însumi – EU Însumi vin la voi prin Cuvânt. Cine MĂ primeşte prin ele, cu adevărat MĂ primeşte pe MINE. Eu îi aparţin în aceeaşi măsură în care şi-a însuşit Cuvintele MELE, căci EU şi Cuvintele MELE suntem la origine unul şi Acelaşi. De aceea vă spun: cine e curat în spirit şi îmi ascultă Cuvintele, pe MINE MĂ ascultă şi simte prezenţa MEA, a CELUI care MĂ grăbesc să vin la voi prin Cuvânt.

      Păstraţi în adâncul inimii aceste explicaţii ce vi le-am dat despre Cuvintele MELE . Ele vă fac apţi să le primiţi în continuare, ceea ce valorează extraordinar de mult pentru voi. Încă nu vă puteţi da seama cu adevărat de aceasta, dar credeţi-MĂ, căci EU vă spun adevărul curat. Amin.

12.  CAUZA DEZVĂLUIRILOR LUI DUMNEZEU

      Vouă tuturor, care MĂ ascultaţi, vreau să MĂ dezvălui ca DUMNEZEU al dragostei, înţelepciunii şi atotputerniciei. Dezvăluirile MELE nu cer decât o inimă deschisă, o ureche binevoitoare care MĂ ascultă când îmi răsună glasul. Dezvăluirile sunt mereu dovezi ale dragostei MELE, căci vă vorbesc ca un tată copiilor săi: sfătuindu-vă, învăţându-vă, consolându-vă, promiţându-vă dragoste.

      Vreau să vă ating tuturor inima, vouă, celor care MĂ ascultaţi. Vorbindu-vă, vreau să vă fac fericiţi, vreau să vă dăruiesc ceva ce vă ajută să vă ridicaţi: lumină şi putere, de care are nevoie fiecare fiinţă pentru a se apropia de MINE. Iată de ce vă vorbesc iar şi iar.

      Dar vreau să-Mi dezvălui şi Fiinţa, vreau să MĂ cunoaşteţi ca DUMNEZEU al dragostei, al înţelepciunii şi atotputerniciei – şi, când M-aţi cunoscut, să vedeţi în MINE pe TATĂL vostru, pornind către MINE ca copii ai MEI. Dacă aveţi credinţa în dragostea, înţelepciunea şi atotputernicia MEA, atunci vă veţi dărui MIE cu dragoste şi smerenie şi veţi renunţa la orice împotrivire care vă mai desparte de MINE.

      De aceea MĂ dezvălui vouă. – Căci trebuie să ştiţi cu toţii că DUMNEZEUL şi CREATORUL vostru doreşte să vă îmbrăţişeze cu o dragoste nemărginită, dar că dragostea nu suportă împotrivire. Vă vorbesc pentru a vă înfrânge împotrivirea – dar nu vă constrâng să MĂ ascultaţi. Veţi simţi dragostea MEA îndată ce auziţi în voi glasul MEU. Veţi fi atinşi de un curent de putere care vă dovedeşte că EU sunt cel care vă vorbeşte. Dar dacă continuaţi să vă opuneţi, efectul curentului de putere se diminuează – însă ia amploare dacă sunteţi gata să-Mi primiţi Cuvintele. Vreau să vă aduc lumina, vouă , celor încă întunecaţi în spirit. Vreau să vă pregătesc în aşa fel, ca sferele luminii să vă poată primi. Dar aceasta este posibil numai dacă, crezând în MINE, vă hotărâţi la fapte izvorâte din dragoste. Dacă Mă iubiţi pe MINE, simţiţi nevoia lăuntrică să fiţi activi în dragoste, şi, ca să învăţaţi să MĂ iubiţi, vă dezvălui Fiinţa MEA.

      Pe Pământ voi vorbiţi de un „DUMNEZEU” de care vă temeţi ca de o putere căreia îi sunteţi deserviţi, care vă poate nimici sau judeca – dacă mai credeţi cât de cât în „EL”. Deci nu-i dăruiţi „DUMNEZEULUI” vostru dragostea pe care „EL” şi-o doreşte de la voi.

     EU însă vreau să fiu numai iubit, pentru că astfel suntem în relaţii mult mai bune, decât dacă vă e frică de MINE. Vreau să primesc de la voi dragoste şi MĂ ostenesc neîncetat pentru aceasta. Însă voi veţi iubi doar o Fiinţă pe care o recunoaşteţi în perfecţiunea Ei şi sunteţi convinşi de dragostea, înţelepciunea şi puterea Ei. Şi dacă pot să vă vorbesc EU Însumi, vă convingeţi curând de nesfârşita MEA dragoste, de neîntrecuta MEA înţelepciune şi de puterea MEA nemărginită.

      Şi atunci vă dăruiţi MIE din dorinţa de a vă uni cu MINE pentru totdeauna. Şi astfel mereu vor răsuna Cuvintele dragostei MELE faţă de voi şi vor căuta intrare în inima voastră. Vreau săi fac fericiţi pe cei care MI se dăruiesc de buna voie şi să le deschid poarta beatitudinii – căci Cuvintele MELE aduc lumină, şi acolo unde ea se aprinde, tot întunericul se dă înapoi. Atunci omul MĂ va recunoaşte ca fiind Veşnica Lumină şi MĂ va iubi cu simţire adâncă şi va rămâne cu MINE pentru totdeauna. Amin. Amin. Amin.

 

13. 29.12.2011   AVERTISMENT 

       Acest mesaj este o avertizare a lucrurilor ce urmeaza sa se petreaca in decursul a cinci ani. Lumea isi va schimba complet aspectul decat o cunoasteti voi. Toti fiii si fiicele Mele isi vor intoarce spatele in fata Mea.

      Voi toti sunteti niste oameni slabi si cautati sa cunoasteti Adevarul in diverse lucruri care nu exista.

       Eu sunt singurul Dumnezeu, Singurul existent de la inceputul timpului, Alfa si Omega.

      Viata Mea am pus-o in joc cand am coborat pe Pamant si M-am lasat rastignit pentru voi, dar voi imi intoarceti spatele !

       Fiti uniti si lasati lucrurile sa se petreaca in voi, Voia Mea este aceasta: ca voi sa nu pieriti .

     Timpul este scurt iar viata este limitata de suferinte. Nu lasati pe Satan sa va ispiteasca. Vointa Mea este ca voi sa continuati lupta cu binele.

       Fiii si fiicele Mele nu vor pieri iar Eu voi fi cu ei pana la sfarsitul timpului.

                                                                                                        Amin.

-cutremure importante, macar unul devastator.

-foamete la nivel global (azi 17.08.2012 atasez articolul:Jumatate din populatia lumii a intrat in criza alimentara )

14. 29.08.2008.  Ce denotă  când cineva zice: Există un Dumnezeu.

         Persoana careia i s-a facut raul, fie o jignire, fie a suferit o pierdere ca cineva a inselat-o, nu il iarta pe ce-l ce a a facut raul, nu se gandeste la respectivul ca este un suflet pierdut ce trebuie adus pe calea cea buna si sa-i para rau de el caci traieste in pacat. Ar trebui sa-l ierte si sa se roage pentru sufletul lui, sa fie ajutat de Dumnezeu. Aceasta persoana se gandeste numai la ea, aceasta aratand in cadrul ei o stare de rautate cea ce corespunde iadului. In cazul in care ar putea, ar pedepsi-o pe persoana care i-a facut raul satisfacandu-si astfel egoul ranit, dar nu poate. Iubirea de sine ranita nu se manifesta pintr-o manie exterioara, adica razbunandu-se in mod fizic sau verbal pe omul cu pricina ci doreste o razbunare, care, spera sa vina de la Dumnezeu. Ea nu se mai gandeste la versetul “iarta greselile noastre precum iertam si noi pacatele celor care au gresita fata de noi” ci vrea doar razbunare, care este o urmare a maniei, care trebuie satisfacuta. Acea persoana care doreste acest lucru nu constientizeaza starea de iad in care se afla, traind intr-o bezna spirituala totala si daca ai incerca “sa-i deschizi ochii” cum zicem noi, adica sa o faci sa constientizeze raul pe care-l are in ea, cu toate ca in aparenta  pare sa fie o persoana buna, credincioasa, vorbind de Dumnezeu, nu te-ar crede si ar zice ca te inseli sau exagerezi. Aici se poate vedea o alta viclenie a raului care sub pretextul credintei in Dumnezeu pe care il afiseaza ascunde de fapt un iad infiorator.

15. 4.09.2008        Poți tu să multumesti îndeajuns lui Dumnezeu pentru tot ce primesti ?

      Gura omului nu poate sa aduca niciodata atatea multumiri pentru toate binefacerile pe care le primim. Ar trebui sa multumim pentru fiecare raza de soare care ne dezmiarda trupurile noastre bolnave de pacate, pentru fiecare respiratie sau gura de apa, pentru fiecare sentiment de iubire care-l simtim si in primul rand pentru fiecare impuls de viata dat inimii noastre de catre Spiritul lui Dumnezeu, pentru toate darurile create pentru noi ca se ne servim de ele, menita sa ne aduca bunastare. Am putea noi sa multumim indeajuns de mult pentru toate astea ?

     Unii oameni poate considera ca prin faptele bune pe care le fac sterg pacatele facute in trecut, de parca ar echilibra niste greutati pe balanta. Cate fapte bune ar trebui oare sa faca pentru fiecare clipa in care el a trait in indiferenta fata de Dumnezeu si in schimb el primind toate binefacerile divine ? Cate momente din viata a iubit el pe Dumnezeu si pe aproapele sau si cate momente s-a iubit pe sine ? Niciodata nu vom compensa prin ajutorul oferit semenilor nostri binefacerile primite de la Dumenzeu.

       Niciodata nu vom constientiza binefacerile primite de la Dumnezeu din iubirea care ne-o poarta si niciodata nu vom fi indeajunsi de vrednici sa-i multumim pentru toate astea. Cum poti considera pe cineva sfant cand el ofera o parte infinit mai mica decat i se ofera ? Poate cineva prin faptele sale bune sa multumeasca indeajuns cat primeste el ? Niciodata. In schimb noi suntem multumiti pentru orice mica fapta buna pe care o facem. Ce oferim noi are oare o valoare asa de mare ? Nicidecum. Cea mai mare valoare oferita in Univers este viata. Oferim noi oare viata ? Singurul care o poate oferi este Dumnezeu si nu se mandreste cu asta in schimb unii din noi se mandresc cu nimicurile pe care le ofera. Unele sunt doar vechituri pe care in loc sa le arunce le dau celor saraci si cred ca au facut o fapta buna. Aici se poate vedea o alta viclenie a Satanei: aceste lucruri sunt date ca un ajutor pentru cei saraci doar pentru a-si deschide ei calea in Ceruri sau din considerente ca fac o fapta buna. Ei dau neghina dar vor sa primeasca in schimb grau. Poti, in schimb, sa dai lucruri folosite, dar nu bune de aruncat, iar aceastea trebuie date cu drag si bucurie pentru cel nevoias, adica sa-ti para rau de el ca e nevoias si sa te bucuri de bucuria ce i-o faci nu sa-i dai in indiferenta, fara pic de iubire pentru el. Cati din noi putem sa facem asta ?

       Unii din noi nu dau deloc pe diferite considerente: Caci cei saraci nu folosesc cum trebuie banii, ii beau, ii fumeaza, ii pierd la jocuri de noroc, sau ca noi suntem prosti ca muncim pentru bani iar ei doar stau si primesc. De ce gandim asa ? Suntem noi in masura sa fim judecatorii lor ? Nu toti fac aceste lucruri si refuzandu-i pe aceste motive, refuzam si pe cei care ii folosesc chibzuit. Mai recent chiar la televizor se comunica societatii sa nu-i mai ajute, nu stiu bine pe ce considerente. In schimb noi primim atatea bunuri de la Dumnezeu. Ne judeca El si ne ofera in masura in care meritam ? Atunci noi nu am mai primit nimic si am fi lasati starii pe care o adoram si in care ne complacem adica mortii. Ce spune Biblia : Nu judeca ca sa nu fii judecat. Da, poti sa vezi rautatea oamenilor dar trebuie sa-i ierti – iarta si vei fi iertat. Vedeti voi cata bunatate si iubire exista in aceste expresii. Totul ni se masoara in masura cu care ne raportam la semenii nostri, caci ia ganditi-va cum ar fi daca ni s-ar masura in masura cuvenita, adica masura pe care o meritam in realitate si pe care noi nu o vedem, adica in masura divina. Atunci, la starea noastra decazuta, am fi pe loc dati judecatii si nu am fi iertati deloc. Nu exista “eu sunt mai bun decat ceilalti” fiecare se gandeste doar la extremele raului si se gandeste ca faptele lui sunt mici si putine ca numar. Dar ei nu se gandesc ca totul fac pe nivelul lor, adica pacatul e la fel. O spun din proprie experienta: daca si-ar dezvolta iubirea divina li s-ar da intelepciunea cu care ar descoperi fapte aproape fara numar si, cat de nesemnificative ar fi pentru un pacatos, pentru ei ar fi devastatoare. Dar de ce sa sufere si sa se caiasca, cand ispitele Satanei sunt asa de placute ? Dar de ce o viata traita in simplitate si umilinta cu multe neajunsuri urmata de o eternitate in care binefacerile divine sunt de neimaginat, cand mai bine o viata traita in desfatari satanice, si chiar mai scurta, caci batranetea e lipsita de toate acestea, dupa care pentru ei ar urma neantul.

       Noi suferim pentru o mica pierdere materiala, ca sa nu mai zic cat suferim pentru un bun de pret, dar ma intreb oare cat sufera Iubirea Divinitatii pentru viata pe care ne-o distrugem singuri si in schimb noi dam valoare mortii.  Ajutoarele vin necontenit pentru revenirea noastra, dar cum, sa ne schimbam noi, sa apreciem ajutorul care poate veni sub forma de boli si necazuri ? Noi, in orbirea noastra, chiar il condamnam si nu il vrem. E ca si cum am intinde o mana unui om care se ineaca iar el in disperarea lui in loc sa o prinda si sa se salveze ne da peste ea caci nu are nevoie, el se poate salva singur. Si apoi daca se ineaca, a cui e vina ? A lui sau a salvatorului ? Acesta este un exemplu neadecvat deoarece Dumnezeu nu ne intinde mana doar odata ca acel salvator, ci ne salveaza si incearca sa ne ajute de mai multe ori in viata.

 

16.8-09-2008 Robi netrebnici si inutili

      Ce le spune Domnul apostolilor si ucenicilor Sai atunci cand le vorbeste despre obligatiile pe care le au de indeplinit in fata lui Dumnezeu ? Cuvintele Lui sunt simple dar extrem de importante: “Dupa ce ati dus totul la bun sfarsit, ganditi-va daca nu ati fost altceva decat niste robi netrebnici si inutili.”

     Am sa incerc sa explic importanta mesajului din aceasta fraza divina.

     Cu toate ca ucenicii au dus totul la bun sfarsit, Dumnezeu nu lasa lucrurile doar asa. Daca le-ar fi lasat unii ucenici, dar mai ales oamenii din ziua de azi a caror credinta e slaba si nu lucreaza indeajuns de mult cu ei insisi, ar crede ca e meritul lor, ca au lucrat mult si acum isi culeg roadele, fiind entuziasmati si de bucuria oamenilor care, datorita credintei lor slabe, le-ar multumi lor in primul rand, sau mai putin lui Dumnezeu. Normal ar multumi lui Dumnezeu, dar noi oamenii suntem slabi in lupta cu raul care actioneaza necontenit asupra noastra si putem pica iarasi in pacat*. Astfel Dumnezeu spune un cuvant de o importanta extrem de mare: “ganditi-va” si apoi “ca nu ati fost decat niste robi netrebnici si inutili”. 

      Un orb spiritual ce ar spune: “Dupa ce acesti oameni au luptat atata cu ei sa se schimbe, apoi sa recunoastem ca prin puterea divina au ajutat si au facut fapte bune altor semeni de-ai lor, totusi ar trebui sa li se aduca omagii ca prin cadrul lor Dumnezeu si-a manifestat puterea facand bine. Deci au avut si ei un merit “. Eu va spun ca acel om care afirma asta nu are deloc de a face cu credinta. Am sa incerc sa va explic de ce si zic incerc, pentru ca recunosc ca nu am un stadiu foarte inaintat in evolutia mea spirituala. Iata explicatia: chiar Dumnezeu spune ca nu are nevoie de nici unul din noi in lucrarea Sa, puteti citi in Biblie raspunsul lui Dumnezeu adresat lui Iov la capitolele 38, 39, 40, 41. Am ajutat noi oare pe Dumnezeu la Creatie ? Putem oare sa dam vreun sfat oamenilor ? Unii ar zice: „Da” dar ar fi idioti daca ar considera ca putem sa dam un sfat care ar ajuta. Sfatul in primul rand trebuie sa fie intelept si provine oare intelepciunea de la om ? Nu exista intelepciune lumeasca ci decat divina. Astfel daca nu ne-am cultivat iubirea divina in noi de unde sa avem oare intepciunea, aceasta trasatura divina ce deriva din iubire. Unii mi-ar zice: “Dar sunt oameni care nu au avut de-a face vreodata cu credinta si totusi sfaturile lor nu au fost rele ci chiar bune.” Le-as raspunde si lor: Daca acei oameni nu ar avea nici o legatura cu Dumnezeu si totul ar fi meritul lor, nu ar mai fi oameni ci niste fiinte moarte care de fapt nici nu ar trebui sa existe. Deci afirmatia aceasta arata o prostie fara de seama. Cine l-a creat pe om si cine-i da viata ? Dumnezeu si Iubirea Sa, deci omul nu poate fi lipsit de calitati divine care si le poate exprima cu toate ca ar putea fi ateu  dupa cum ne transmite insusi Dumnezeu. Aceste calitati nu provin de la el, nu si le-a creat singur, doar le are si se foloseste de ele.

       Astfel indemnul sa ne gandim si sa ne consideram drept niste robi netrebnici si inutili ne face sa intelegem ca Dumnezeu nu ar avea nevoie de noi in lucrarea Sa ci totul poate realiza singur, cum de astfel si face. Daca as putea face o comparatie, desigur neadecvata dar sa inteleaga mai bine oamenii ar fi: Are oare nevoie un constructor de copilul lui de 3 ani, adica slab si neindemanatic, sa-l ajute la constructia unei case ? Ar putea acesta sa-l ajute cu ceva ? Niciodata ! Atunci ati veni cu intrebarea: “Daca Dumnezeu face totul singur si nu are nevoie de noi , de ce a trimis pe acesti ucenici sa faca fapte bune ca apoi sa le spuna ca nu e meritul lor, facandu-i sa se simta prost fiindca sunt vazuti netrebnici si inutili cu toate ca lucrarea lor a reusit ?” Atunci v-as explica: V-am mai zis ca oamenii ar putea sa cada prizonierii mandriei ca ar fi meritul lor, si apoi ii indeamna sa se gandeasca ca nu au fost decat robi inutili. Faptul acesta i-ar pune pe ganduri si tocmai aceste ganduri le-ar arata adevarul, deci i-ar ajuta foarte mult la maturizarea sufletului sau evolutia spirituala. Gandindu-se, ei ar constata ca ei au dat un sfat, sau au ajutat intr-o situatie dar acest ajutor ar fi foarte scurt. Omul se bucura si multumeste pe moment dar apoi poate uita si se poate indeparta de credinta. Deci l-au ajutat oare ucenicii indeajuns de mult ca sa contribuie la schimbarea sa si la evolutia sa spirituala ? Aceasta este cea mai grea lucrare pe care o poate avea omul, lupta cu sine insusi. Deci vedeti, pana la urma nu se ocupa tot Dumnezeu de acesti oameni si nu in anumite momente sau doar odata ca acesti ucenici, ci mereu, adica etern. Pot acesti ucenici sa faca aceasta lucrare ? Ca sa nu mai zic de oamenii din ziua de astazi. Cunosc ei cu adevarat sufletul omului si de ce are el nevoie pentru evolutia sa, si in ce momente trebuie sa vina ajutorul. Cunosc ei ca uneori ajutorul poate veni sub forma unei boli sau o intamplare rea ceea ce oamenii nu le considera deloc ajutoare dar tocmai acestea contribuie la maturizarea sufletului ? Atunci sa nu mai spuneti ca ar avea Dumnezeu nevoie de noi

      Ati mai putea intreba totusi: “Bine, am inteles ca pâna la urma tot Dumnezeu ii ajuta pe toti oamenii, dar care ar fi rolul ucenicilor ? Cu ce sunt ei ajutati ?” V-as raspunde: Nu doreste Dumnezeu ca noi sa-i devenim copiii Lui ? Nu ne transmite ca prin faptele noastre sa ne asemanam Tatalui din Ceruri ? Sufletele acestor ucenici sunt ajutate sa se maturizeze, adica sa progreseze spiritual. Cand copilul constructorului de care vorbeam anterior ajunge mare si vrea sa urmeze si el aceiasi meserie, oare nu-l ajuta tatal lui sa invete ? Il lasa oare asa spunandu-i ca nu are nevoie de el caci poate sa-si faca treaba  si singur ? Tot asa si Dumnezeu procedeaza cu noi dar la alt nivel, spiritual binenteles. Nu este oare el Parintele nostru, Tatal nostru Ceresc cum ne invata si in rugaciune ? Sper ca v-am lamurit.

 * Nota explicativa: Ma refer aici la ucenici care ar multumi Domnului pentru ca i-a ales sa faca fapte bune prin ei si ar constientiza ca meritul nu este al lor, ca oamenii trebuie sa-i multumeasca Domnului si nu lor, dar pe parcursul vietii lor sau al urmatoarelor generatii oamenii slabi vor uita asta si isi pot atribui merite lor si astfel inclusiv multumirile adresate lor le-ar considera indreptatite.

17. 4-10-2008 Puterea omului comparativ cu puterea lui Satan

        Ce spune Iisus: sa fim asemenea Tatalui din Ceruri, deci cum actioneaza Tatal sa încercam sa actionam si noi. Astfel cum Tatal ne iubeste si ne ajuta pe toti, indiferent ca suntem buni sau rai, asa sa facem si noi. Dar mai e ceva. Tatal din ceruri nu se teme de Satan, deoarece acesta nu are nici o putere in fata lui Dumnezeu. Astfel in lucrarea sa, Dumnezeu nu este impiedicat deloc de catre Satan. Noi de ce sa ne temem ? Fiindca suntem pacatosi si mai avem parti in noi care apartin iadului ? Nu trebuie sa gandim asa. Nu spune Iisus ca nu-l va parasi niciodata pe cel care-l iubeste ? Chiar daca mai suntem legati de iad nu ne va ajuta el oare ? In noi exista o forta asa de puternica care nu se poate exprima in cuvinte, pe care noi nu o cunoastem. Este forta data de Spiritul Suprem a lui Dumnezeu, careia nimic nu-i poate sta in cale in intreaga Infinitate si de-a lungul Eternitatii, deoarece nu mai exista o alta forta sa i se opuna. Atunci de ce ne temem noi ? Datorita gandurilor de teama si incertitudine insuflate de Satan ? Deci nu am scris degeaba ca ma ridic deasupra lui, doar ca sa-l enervez si sa ma laud eu ca sunt mai puternic, ceea ce nu as fi. Satan este o fiinta slaba si daca continuam sa fim si noi la fel vom sfarsi trasi in plasa nimicniciei urzita de el. Ce prinde paianjenul ? Insecte inferioare lui, adica slabe, iar noi suntem fascinati de asa zisa putere a lui. Da, Satan poate sa-mi zica (chiar mi-a transmis un gand cand ma gandeam sa scriu despre paianjen) ca sunt paienjeni care prind si insecte superioare lor, deci mai puternice, dar eu pot sa-i raspund: perfect de acord, dar cu ce le prinde ? Cu plasa, caci asa nu ar putea. Nu suntem noi oamenii mai puternici decat Satan prin spiritul lui Dumnezeu din inima noastra ? Care este plasa ? Ispitele care ne-au ademenit sa cadem in ea, apoi cazand nu am mai avut putere sa iesim, dar cu toate astea in loc sa ne zbatem sa ne eliberam ca acele insecte captive, noi oamenii fiindca suntem mai prejos, ne-am complacut in acea plasa si am sfarsit prin a fi devorati, fara insa sa constientizam precum acel mascul care fecundeaza calugarita si care in placerea lui sfarseste a fi mancat. Vedeti, putem lua multe exemple din lumea animala si sa ni le asociem noua dar noi nu le vedem.

18.11.10.2008   Viclenia Satanei comparativ cu viclenia unui despot

        Ma gandeam la viclenia Satanei comparativ cu viclenia unui despot. E oare acel dictator mai puternic fizic fata de un om de rand ? Nicidecum. El poate fi o fiinta foarte slaba din punct de vedere fizic. Ce il face puternic este insa mintea lui vicleana. El singur nu poate subjuga insa un popor, deci are nevoie de altii care sa faca asta. Astfel, din viclenie, ca sa-si consolideze puterea ofera bunuri sau averi unui grup restrans si le da puteri in stat, astfel acestia sunt incantati de aceste miraje si il servesc. Mai departe ei la randul lor au nevoie si de altii sub ei ca sa le indeplineasca ordinele si, ca poporul sa fie supus, au armata sub puterea lor. Ca armata sa-i asculte si sa execute ordinele  sunt platiti bine si indoctrinati, adica din oameni pasnici ii fac fiare, ca in momentele cand este necesar sa oprime poporul, sa ii asculte, fara sa se gandeasca ca si ei fac parte din popor si printre aceastia sunt si familiile lor. Ulterior despotul nu se mai multumeste sa detina puterea doar asupra unei natii ci doreste sa subjuge si sa jefuiasca si natiile vecine. Astfel caracterul sau demonic creste si pe langa dorinta de putere si lux isi mai satisface si alte dorinte ale trupului, iar cel mai mare pacat, mandria, creste neincetat. Deja este un om pierdut. Chiar daca ar pierde toate astea, el tot si le-ar dori si ar face orice sa si le recapete. El nu va constientiza ca sunt rele si chiar daca nu ar avea ocazia sa le mai obtina vreodata, el ar trai in iluzia ca- ce trai frumos a avut, si aceasta amintire i-ar oferi momente de satisfactie.

       Referitor la Satan, ce e culmea ? El nu are nici o putere si cu toate astea prin viclenia lui fara seaman a determinat sa decada niste oameni care ar fi fost puternici daca ar fi avut un caracter nobil; prin Spiritul Divin din inima noastra noi suntem mai puternici decat el, dar nu stim asta. Acest lucru constituie o mandrie pentru cauza lui, caci el stiindu-se neputincios se poate lauda ca sub comanda lui stau oameni care ar fi toti mai puternici decat el, dar atat de mult le-a intors mintile si i-a orbit incat i-a facut sclavii lui. Dar acel tiran se gandeste cel mai mult la bunastarea lui, iar pentru oamenii de sub comanda chiar daca nu-i apreciaza si ii desconsidera macar se comporta cu ei ca atare, in schimb Satan vrea sa-i distruga pe toti. Tiranul macar tine la acesti oameni pentru ca prin ei isi consolideaza si el puterea, pe cand Satan nu are nevoie de nimeni. Da, are nevoie de unele genii malefice care sa subjuge lumea din umbra si sa-i faca lui planul dar nu tine deloc la ei, cu toate ca el le cunoaste sfarsitul. El e doar el, in rest nimic nu conteaza. Acele organizatii secrete sataniste sau acei satanisti il idolatrizeaza, ei cred ca el isi priveste cu iubire supusii si ii ajuta sa-si realizeze idealurile dar ei nu vad tocmai esenta, ei nu sunt vazuti ca oameni ci doar ca niste simple instrumente ale mortii care din start sunt oferiti mortii sau, dupa ce si-a facut treaba cu ei, sunt aruncati caci nu mai sunt necesari. Aici se vede cea mai mare miselie. Omul care te ajuta cel mai mult in viata si tine foarte mult la tine si face chiar tot ce-i ceri, aratandu-si devotamentul fata de tine, tu nu il apreciezi deloc, ca sa nu mai zic de iubire, ba chiar te folosesti de el pana cand consideri ca a fost util, apoi nu numai ca il lasi la ananghie ba chiar il si indrepti spre moarte caci tu nu poti, nu ai puterea sa-l omori si te straduiesti sa-l faci sa se omoare singur, fara sa-si dea seama, tu doar ii intinzi capcane. Deci acel om te urmeaza orbeste pana in final, ce l-a orbit e pacatul, iar noi ii vedem pe acesti oameni- rai, noi care pacatul nu ne-a orbit de tot, dar Dumnezeu nu-i vede ca noi, ci El vrea sa-i ajute si pe ei si din aceasta cauza ne invata sa ne iubim si dusmanii si sa fim asemenea ca si Tatal din Ceruri. Ei sunt fratii nostri pierduti, nu trebuie sa-i urâm sau sa-i omorâm, ci trebuie sa ne rugam pentru ei caci noi nu avem puterea sa-i schimbam, doar Tatal poate face asta. Astfel daca acei oameni l-ar cunoaste pe Satan cum il cunosc eu si ar constientiza situatia in care ei se afla ar incerca sa scape din mrejele marelui amagitor, dar ei nu vad asta.  Acesta este triumful lui Satan, el o fiinta slaba, detine subjugati chiar prin neputinta lui, oameni care de altfel ar fi fost puternici. Asta este marea lui satisfactie, dar nu insa pentru prea mult timp si cu toate ca stie ca va pierde, nu cedeaza ci actioneaza din ce in ce mai frenetic ca sa subjuge cat mai multi. Daca ar fi sa fac o comparatie ar fi: este ca un nebun caruia ii plac pietrele si este la un moment dat luat sa fie inchis, pietrele nu le va lua cu el, dar el incearca cu disperare sa i-a cat mai multe. Si acesta este doar un nebun…

19. 12-10-2008   Cui trebuie sa te rogi

     Nu trebuie sa te rogi la asa numitii sfinti sau la îngeri ci doar la Dumnezeu, nici un înger care-ti aude rugaciunea nu zice; “Stai un pic ca ma duc sa-l ajut” facand astfel totul din propria-i initiativa, ci totul se realizeaza cu voia Tatalui, astfel trebuie sa ne rugam doar la Dumnezeu.

20.12.10.2008 Să învățăm de la o plantă

    O planta ne poate invata cum sa fim si noi. Ea se desprinde de frigul si intunericul pamantului (ce simbolizeaza iadul) si cu toate ca gravitatia (ispitele) trage totul in jos, ea se ridica si accede spre cer, spre a primi lumina si caldura (raiul) ce-i confera viata si bunastare.

   Prin floarea si parfumul ei aduce o recunostiinta Cerului, pentru Gratia primita. Parfumul ei simbolizeaza iubirea pe care ea o daruieste si asupra celorlaltor vietati din jur, asa cum si noi ar trebui sa o daruim pentru toti din jurul nostru, indiferent ca sunt buni sau rai, sa nu facem distinctii, căci o floare nu face.

    Nectarul ei il daruieste fara de retineri la insecte cum si noi putem sa oferim ajutor semenilor nostri, facand astfel fapte bune.

    Daca o planta, care ne este mult inferioara noua, poate face asta, noi de ce nu am putea?

21.25-11-2008  Competitiile lumesti si competitia cerească

    Trebuie sa fie o competitie intre noi, si ma refer aici zicand “noi” la copiii lui Dumnezeu. Astfel fiecare va trebui sa lupte din rasputeri pentru atingerea telului final, care este cea mai nobila realizare a unei fiinte. Dar acesta nu este orice fel de concurs caci concursurile lumesti sunt inspirate de Satan. Astfel in aceste concursuri fiecare realizeaza ce  are de facut prin el, adica prin mijloace proprii, iar ulterior cel care castiga doar el obtine trofeul restul nu se aleg cu mare lucru ba chiar majoritatea nu se aleg cu nimic si participa degeaba fiind ulterior dezamagiti. Ca urmare la cei castigatori apare mandria, lauda, desconsiderarea fratilor lor mai slabi fapt ce determina o crestere a egoismului care stim bine ce iad este. In schimb la cei care pierd apare descurajarea, unii renuntand la astfel de competitii fiind dezamagiti, la altii apare invidia sau ura fata de fratii lor care au castigat.  Aici vedem o diferenta intre aceste concursuri satanice si concursul la care ma refer eu. Astfel in cadrul acestui concurs ceresc fiecare care lupta pentru acest tel castiga in aceiasi masura. Domnul nostru Iisus Cristos o sa ne ofere in egala masura binecuvantarile Cerului, nu doar la unul si pe ceilalti sa-i lase deoparte. Si mai e ceva: scriam anterior ca la acele concursuri lumesti inspirate de Satan fiecare dobandeste trofeul sau lupta pentru a-l obtine prin mijloace proprii, adica face totul prin el, in schimb in aceasta competitie cereasca despre care vorbesc, noi nu realizam sau facem cea ce facem prin noi ci suntem in permanenta ajutati si ghidati de catre Duhul Sfant. Aici este diferenta intre cele doua concursuri: Satan nu-i ajuta pe oameni si ei lupta singuri dar pentru un ideal gresit care le aduce moarte, in schimb copiii lui Dumnezeu lupta avand un ajutor puternic alaturi, adica pe Iisus, iar binefacerile obtinute sunt pentru toti si constau in fericirea si viata eterna. Si acum sa aruncam o privire la aceste doua tipuri de concurs: in primul, cel satanic, e antrenata aproape toata omenirea si chiar si unii care se cred copii ai lui Dumnezeu, iar premiul obtinut de ei e moartea pe cand in cel de-al doilea sunt antrenati doar putini, dar ei stiu clar pentru ce lupta, iar rezultatul obtinut este sublim.

     Iisus: Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna pentru sufletele voastre.

22.22-12-2008  Pe cine alegem călăuza

 Oamenii sunt orbi, spiritual vorbind, in aceste conditii noi avem de ales de cine vrem sa fim calauziti. Daca alegem pe Domnul Iisus, ne va conduce pe cararea ce duce la lumina si astfel ne vom recapata vederea ( trezirea spirituala sau nasterea intru spirit ). Insa daca vrem sa fim propria noastra calauza, ce vom face, căci nu mergem pe o campie ci pe un munte. In acest caz calauza va fi Satan, adica tentatiile malefice ale trupului care ne indreapta spre prapastie, si care este consecinta ? – Moartea.

23. 23.12.2008 “Căutati mai întâi de toate Împărătia lui Dumnezeu si totul va veni de la sine”

       Aceasta indemn adresat de Domnul Iisus oamenilor are o importanta indrescriptibila prin cuvinte. In spatele acestor cuvinte simple de inteles dar mai greu de pus in practica de catre oameni, sta toata profunzimea invatamintelor lui Dumnezeu. Astfel, daca faci o prioritate ca in viata ta sa stea mai presus decat orice cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, ai castigat totul. Normal daca cauti asta ai sa cunosti cele doua porunci ale iubirii pe care ai sa le transpui in practica. Aceastea vor prinde radacini din ce in ce mai adanci in inima ta, caci atunci Duhul Sfant va lucra prin tine si toate mizerile inimii, si ma refer aici la pacate, vor disparea cu desavarsire. Atunci cand te vei decide sa urmezi mai intai de toate invatamintele divine, cand vei deveni devotat credintei si vei iubi mai presus de orice pe Iisus Cristos, atunci vei face cea mai importanta schimbare din viata ta. In acele momente va incepe mare lupta launtrica intre bine si rau, intre Adevar si minciuna, intre Lumina si intuneric. Atunci vei trai experiente provenite din ambele parti: vei experimenta furia si ura indescriptibila a iadului, care constient ca te va pierde te va ataca cu putere,dar atunci ispitele sale vor fi depasite din ce in ce mai bine de tine, caci vei fi ajutat si ghidat de catre Duhul Sfant. Astfel vei trai momente deloc placute atat exterioare dar mai ales interioare, unde se desfasoara marea lupta, dar daca starui in credinta si nu te vei speria si incerca sa renunti, vei reusi sa obtii intr-un final victoria, victorie care nu trebuie sa ti-o atribui, caci nu a fost meritul tau. Omul este o fiinta foarte slaba si nici nu se pune problema de a lupta singur cu mijloace proprii impotriva raului caci va fi din start supus pierzarii si distrugerii. Omul poate sa-si distruga anumite parti rele ale caracterului sau dar cea mai puternica lupta nu e data de tine, ci de Duhul Sfant. Poti sa renunti la ceva  ce este gresit in viata, dar ai  tu putere asupra demonilor care te ataca, si înca si mai mult, sa te si posede ?  Niciodata. Cu toate ca vei avea atacuri puternice nu te descuraja căci Dumnezeu nu da niciodata unui om o experienta ce nu poate sa o duca ci ficaruia ii da atat cat este necesar. Intr-un final raul din tine va disparea cu desavarsire, vor mai fi atacuri doar exterioare pe care le vei trece cu bine.

       Astfel, avansand usor pe carare, pas cu pas, cu rabdare, vei ajunge in final la ceva indescriptibil prin cuvinte, vei intra in Paradis, aici pe Pamant, caci purificandu-se sufletul, Spritul lui Dumnezeu din inima ta se va revarsa in toata fiinta ta inundandu-te cu iubire. Atunci vei trai a doua nastere, nasterea intru spirit caci atunci nu mai traiesti tu ci Iisus traieste prin tine. Ce poate fi mai sublim in intreg Universul decat comuniunea cu Dumnezeul si Creatorul tau, Tatal tau cel plin de iubire. Atunci si doar atunci vom redeveni fiinte spirituale, vom reveni de unde am decazut in chinurile materiei, acesta fiind ultimul tel al Creatiei.

24. 9.01.2009  “Preasfinții”

 1 Ioan 1:8  Daca zicem ca nu avem pacat ne inselam singuri si adevarul nu este  in noi

Solomon : Nu este om sa nu pacatuiasca. Imparati 8:46

Pe Pamant nu este nici un om drept care sa faca binele fara sa pacatuiasca.Ecleziastul 7:20

Romani 3:10  Nu este nici un om drept, nici macar unul.

Iov 15:15,16  Cerurile nu sunt curate inaintea Lui cu atat mai putin fiinta uracioasa si corupta- omul care bea nelegiuirea ca apa.

 

Ce zice Pavel: Ca este cel dintai pacatos de pe Pamant. Ce spune Biblia: caci unul singur este sfant, Iisus Cristos, in rest toti oamenii sunt pacatosi. Ce spun popii despre unii din ei : ca sunt preasfinti. Asta e cea mai mare blasfemie la adresa Cerului. Una este sa zica un om care nu are treaba cu credinta, ca el nu are nu stiu ce pacate mari, caci acesta nu a cunoscut ce spune Biblia si se gandeste ca nu a facut rautati mari oamenilor cum fac altii, sau chiar sa zica ca nu are pacate, caci cu toate ca greseste el se compara cu alti oameni rai, dar alta e sa cunosti Biblia, sa iei calea credintei si nu doar sa afirmi asta ci mai grav sa spui ca esti preasfant. Despre Cristos sta scris ca este sfant dar popii nu zic numai ca sunt sfinti ei zic ca sunt preasfinti deci ceva mai presus decat Cristos. Chiar daca nu se considera mai presus decat Cristos prin cea ce zic arata asta. Si dupa ce ca sunt pacatosi mai pot si sfinti ?! Dumnezeu a luat El insusi calea umilintei si e Dumnezeu, nici un om nu o sa poata concepe vreodata in gandire cine este Dumnezeu; Pavel da exemplu de umilinta zicand ca este cel mai mare pacatos, dar de ce nu pot spune si popii sau episcopii sau cum se autonumesc ei, asta ? Ce ne transmite Dumnezeu: sa fim ultimii pe Pamant ca sa fim primii in Imparatia Cerurilor, dar ce fac popii, se pun ei ultimii sau se pun primii, astfel incat vor fi ultimii in Imparatia lui Dumnezeu.

25.9.01.2009      Scolile de pe Pământ

      Scolile noastre sunt inspirate de Satan, nici o materie nu incepe cu “Dumnezeu a creat” ci ele il neaga prin teoriile lor. Cat ne iubeste de mult Dumnezeu, ne da viata si vrea sa ne aduca cat mai repede de unde am cazut, ca fiinte spirituale create, ne da lectii in viata prin intamplari pe care trebuie sa le trecem, ne da exemple prin operele din natura dar mai ales ne ofera invataturile pe care trebuie sa ni le insusim prin evanghelii. Dar noi ce facem? Nici nu ne intereseaza acestea, noua ne place sa ne petrecem atatia ani din viata invatand prin scolile lui Satan, pe cand nici nu vrem sa auzim de scoala lui Dumnezeu, copii nerecunoscatori ce suntem, tradatori de iubire divina. Tot moartea e mai frumoasa pentru ca noi avem valorile inversate. Dumnezeu ne ofera o mana de ajutor, noua, care suntem niste fiinte atat de decazute incat nici nu meritam sa ne rugam pentru a primi ajutor. Noi ne rugam doar la nevoie, cum ne transmite Dumnezeu, iar dupa ce suntem ajutati nici nu mai multumim o mare parte din noi caci uitam de unde a venit ajutorul, ba chiar unii din noi il injura pe Dumnezeu, cu toate ca primesc in fiecare zi viata si iubire. Unui om ii multumim si pentru un mar, dar lui Dumnezeu pentru tot cea ce ne ofera, nu putem.

26.9.01.2009  Jocurile de pe Pământ

      Jocurile de pe Pamant indiferent ca sunt sporturi sau simple jocuri de carti, au un scop inspirat de Satan. Dumnezeu ne transmite sa fim ultimii pe Pamant caci vom fi primii in Ceruri. Dorim noi prin jocuri sa pierdem, sa fim ultimii ? Nicidecum, ci vrem sa castigam, sa fim primii, sa ne mandrim ca am castigat, ca suntem cei mai buni, deci o samanta a raului care se perpetueaza mai repede in viata, caci pleaca din copilarie, astfel si la scolile lui Satan vrei sa iei note mari, diplome si premii, sa fi tot primul, pentru faima ta, ba chiar mai participi si la concursuri, apoi urmezi aceasta practica si in viata in cariera ta sau in politica, unde ajungi “sa calci si pe cadavre” cum spune zicala, adica esti doar tu si propriul tau interes, cu alte cuvinte egoism.

27. 4.02.2009     Afundarea în cunoastere

       Citind ca o iscodire prea profunda a Creatiei poate dauna copiilor lui Dumnezeu, iar ulterior “Sa va temeti ca voi ati putea rataci drumul catre Mine” realizez ceva. Astfel daca vom incerca sa ne afundam prea mult in cunoastere cu fortele noastre nu vom ajunge prea departe si in final tot nu vom sti nimic. Iar daca am avea chiar haruri sa descoperim adevaruri pe care altii nu le-au aflat, ne-ar fascina si am incerca sa descoperim lucruri noi in continuare, indepartandu-ne usor, usor de Dumnezeu. Deci prin ambele situatii nu am castiga nimic, doar am pierde. Dar daca in primul rand il cautam pe Insusi Dumnezeu, il vom gasi conform fagaduintei Sale: “cauta si vei gasi” si gasindu-L pe Dumnezeu vom afla in cateva clipe tot ceea ce ne-am dorit si chiar nu am cautat sa aflam dar fac o precizare aici: nu trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu doar din dorinta de a afla secretele Creatiei caci atunci nu il vom gasi niciodata, pentru ca il cautam avand doar un interes lumesc, care nu are nici o valoare in fata lui Dumnezeu. Noi trebuie sa il cautam in primul rand pe Dumnezeu caci el este Tatal nostru din Ceruri iar noi suntem copiii lui rataciti. Ce isi doreste in primul rand un copil ratacit: sa-si gaseasca tatal sau parintii ori sa cunosca mai intai tainele naturii ?

28. 1-12-2009  Despre lumânări

      Oamenii cred ca prin ele lumineaza calea sufletului care paraseste trupul. Aparent nevinovata, ba chiar benefica aceasta practica este una pur satanica. Numai Dumnezeu poate lumina calea unui om, nu omul. Si apoi sufletul este intr-o alta lume, nu poate primi o lumina din lumea noastra. Acum mai realizez ceva. De ce cred oamenii ca sufletul are parte de negura pe drumul sau, poate sunt constienti ca e pacatos si de ce nu se ocupa atunci din timpul vietii sa-l calauzeasca spre lumina pe acesta si pe ei insisi ? Fiindca pacatul e placut sa-l faci o viata, sa traiesti in dezordine, si apoi e foarte usor sa aprinzi doar o lumanare.

29. 31.07.2010 – Paradisul

          Cum este Paradisul ? Oamenii si-au pus mereu intrebarea aceasta si au gandit Paradisul in diferite feluri conform ratiunii lor lumesti de a gandi. Astfel, in functie de particularitatile psihice ale fiecaruia au aparut diferite imagini ale Paradisului, atatea cati ganditori au fost. Paradisul fiecaruia era diferit pentru ca era “construit” pe principiile sale de a se gandi la fericirea suprema, principii bazate pe ratiuni lumesti. Aceste ratiuni lumesti nu aveau catusi de putin legatura cu conceptul real de Paradis. Poate omul, fiinta decazuta in materie, sa elaboreze cat mai elevat conceptul de Paradis ? Poate el descrie ceva ce nu a vazut si simtit vreodata ? Practic vorbesti de necunoscut. Cum oare astfel sa descrii ceva ce nu cunosti ? Este o nebunie fara seaman. Si pana la urma ne intrebam “Cum este Paradisul ? Unde este el ? Cum se poate ajunge acolo ?” si ne dorim raspunsuri cat mai apropiate de Adevar.

         Dar cum putem afla noi Adevarul cu privire la Paradis din moment ce noi oamenii suntem toti spirite decazute in materia grea. Acest concept ni s-a pierdut odata cu caderea noastra. Prin urmare, prin noi, adica prin ratiunea noastra lumeasca ce este decazuta ca si noi, nu il vom cunoaste niciodata. Dar pana la urma vrem, ne dorim sa avem o cunoastere macar vaga despre Paradis. Stim foarte vag ca este un loc unde domneste fericirea eterna si multi dintre noi doresc sa aibe parte de ea. Dar cum este aceasta fericire si cum o putem gasi? -asta e o alta intrebare careia ii dorim raspunsul. Astfel, ca sa cunoastem Paradisul nu doar ca concept ci ca sa avem parte si de el, trebuie sa cautam pe Acela care cunoaste cel mai bine Paradisul pentru ca El l-a fondat, El este Creatorul Lui, deci trebuie sa mergem direct la Sursa. Paradisul nu este doar un loc unde te simti bine ci o stare, o stare de o infinita fericire ce deriva din Dumnezeu. Paradisul nu este un loc anume amplasat undeva in Creatie, unde trebuie sa ajungi, aceasta este o parere pur lumeasca, bazata pe ratiunea umana ce aparine iadului, iad care face tot ce-i sta in putere sa-l indeparteze pe om de Dumnezeu. Astfel noi oamenii cand vrem sa ajungem undeva unde ne place trebuie doar sa plecam intracolo. Tot asa ne gandim si cu privire la Paradis dar ne inselam amarnic. Daca vom proceda astfel niciodata nu-l vom gasi, astfel cei mai multi care il doresc isi abandoneaza intr-un final cautarea dezamagiti. Acesti oameni nu au gasit Cheia cautarii. Si pana la urma care este aceasta cheie si cum putem ajunge in Paradis ? La noi, pe Pamant orice locuinta isi are o cheie, pentru ca oamenii nu mai traiesc in Ordinea Divina si astfel au aparut tot felul de hoti care te pot prada. Doar un prieten sau un om bun iti poate patrunde in locuinta si asta cu acordul tau. Prin urmare si in Paradis nu poate patrunde orice om rau ci trebuie sa fii pur, pentru ca Paradisul este pur, un om “murdar” nu poate patrunde acolo, trebuie mai intai sa se curete. Poate sunt greu de facut inteles dar pana la urma vreau sa va indic modul de a intra in Paradis si sa va ofer prin concepte lumesti sarace o imagine cat mai buna a acestuia.

          Paradisul este o stare, o stare de fericire suprema pe care putem sa o capatam fiecare. Nici un om nu are accesul interzis la a gasi si avea Paradisul. Toti il putem gasi. Unii vor spune ca doar unora le este permis caci doar acestia sunt puri si prin urmare il merita, referindu-se la oameni care considera ca au acumulat merite in acest sens. Nu va luati dupa ce spun acestia pentru ca ei sunt oamenii Satanei ce raspandesc minciuna si deceptia. Eu va spun: Care om de pe Pamant e pur ? Nici unul! Toti suntem fiinte decazute, pacatoase, deci prin faptele noastre nu meritam nimic. Prin noi nu putem gasi niciodata Paradisul. Cu toate ca suntem pacatosi, oricare din noi poate gasi Paradisul.

          Ca sa gasim Paradisul trebuie sa-l cautam pe insusi Proprietarul acestuia, care este Dumnezeu. Ce este Paradisul ? Paradisul este Imparatia Sa. Unde este Paradisul ? In noi. Unii se vor mira si vor spune: “Cum in noi ?!” Nu va mirati bieti rataciti pentru ca acesta este Adevarul. Imparatia lui Dumnezeu nu consta in diferitele placeri lumesti pe care noi le cautam spre a le satisface caci acestea nu sunt deloc Paradisul ci acestea sunt doar amagirile Satanei de a ne devia de la calea cea dreapta, cea corecta pe care ar trebui sa mergem fiecare. Chiar daca aceste placeri sunt aparent inocente si chiar daca prin satisfacerea lor nu facem rau nimanui ele tot apartin iadului caci ne fac rau noua insine. Daca as putea face o slaba comparatie, infinit mai mica ca realitatea, ar fi aceasta: Un calator epuizat si ratacit se afla in desert. El isi traieste in agonie ultimele clipe de viata in atmosfera torida a desertului. Setea si foamea il vor rapune. Moartea este eminenta. Intr-un final, in ajunul mortii el gaseste o balta inconjurata de mocirla, apa este statuta, e fierbinte si pute. Viata care exista la un moment dat in ea a pierit iar organismele au intrat in putrefactie. Cu toate astea ratiunea lui il indeamna sa bea cat mai repede din aceasta apa pentru a-si salva viata. Prin urmare el bea. La starea jalnica in care se afla, aceasta apa i se pare o binecuvantare cu toate ca e otravita. Intr-un final, dupa ce si-a potolit setea, el pleaca. Nu poate ramane aici cu toate ca aici a gasit apa, pentru ca in final aceasta se va epuiza si el va muri. Trebuie sa paraseasca desertul pentru a trai. Prin urmare calatorul nostru a parasit aceasta balta otravita si isi continua drumul. Starea de agonie nu a disparut doar setea i s-a mai potolit intr-o oarecare masura. La scurt timp dupa ce a parasit balta zareste in departare o oaza. Aceasta ii este salvarea. Palmieri falnici se ridica din nisip si fac umbra desertului. Fructe de diferite feluri si arome se gasesc pe acestia. Izvoare de apa pura si rece alimentaza oaza. Un adevarat colt de Paradis in acest imens infern care este desertul. Un suras apare calatorului nostru pe fata chinuita atunci cand isi vede salvarea. El se indreapta cu bucurie spre acest Paradis. Distanta este mica dar ce se intampla ? Calatorul nostru da semne de durere. Un chin puternic pune stapanire pe acesta. El se apleaca tinandu-se de burta. Cade in genunchi. Durerea il rapune usor, usor. Cu fata mutilata de durere el se prabuseste in nisipul fierbinte. Apa otravita a baltii i-a afectat tot trupul. Moartea l-a rapus. O tristete se revarsa asupra noastra vazand ca acest om nu si-a gasit salvarea cu toate ca a fost foarte aproape de ea. Cum oare de s-a intamplat asta ? De ce nu a scapat ? Si mai avea asa putin… De ce a trebuit sa moara ?

          Am sa va explic aceasta parabola care mi-a fost inspirata divin si de ce a trebuit sa moara acest om. Vina ii apartine in totalitate.

         Calatorul epuizat si ratacit este omul care se afla pe acest Pamant. El este ratacit pentru ca l-a parasit pe Dumnezeu si epuizat pentru ca prin cautarea lui nu Il gaseste.

 Desertul este lumea. Aceasta este pustie. Ea reprezinta infernul. Infernul nu este doar un loc urat ci el este creat de oameni.

Atmosfera torida a desertului sunt pacatele oamenilor care sufoca spiritul.                                                                                                       

Setea si foamea nu reprezinta in plan spiritual acele stari care le traim in plan fizic in urma lipsei de apa si mancare ci reprezinta stari sufletesti, lipsuri ale sufletului pentru Viata si Fericire. Cand spun Viata ma refer la Viata Eterna iar cand spun Fericire ma refer la Iubirea Divina.

 Calatorul nostru le cauta sau mai bine zis sufletul nostru cauta Viata si Iubirea Eterna pentru ca fara acestea isi va gasi moartea, pentru ca aceasta lume nu-i poate oferi decat moartea.

Balta inconjurata de mocirla reprezinta moartea. Apa baltii reprezinta fericirea lumeasca.

Pentru a ajunge la apa baltii calatorul trebuie mai intai sa treaca si sa se murdareasca cu mocirla. Morcila reprezinta petele negre de pe suflet in urma savarsirii pacatelor prin satisfacerea sufletului prin diferite placeri lumesti, placeri care apartin iadului.

Apa reprezinta viata. Ea este statuta, este fierbinte si pute. Se stie ca prin miscare apa se purifica. Aici insa apa a stat si prin urmare moare. Ce simbolizeaza in plan spiritual ? Viata o are omul dar nu este a lui, ii este data de Dumnezeu omului ca el sa o caute. Ea nu este a lui ci trebuie sa devina al lui. Omul sa-si insuseasca propria sa viata ca sa o aiba. Astfel viata omului trebuie sa fie activa. El nu trebuie doar sa creada in Dumnezeu pentru ca credinta fara fapte este moarta. Astfel el trebuie sa infaptuiasca ceea ce a insusit prin Cunoasterea Divina. Latenta conduce catre moarte. Astfel “apa este statuta” inseamna viata in latenta a omului care-l conduce catre moarte.

Atmosfera torida a desertului a incins aceasta apa, facand-o fierbinte sau mai bine zis pacatele acestei lumi omoara viata.

Atunci cand apare moartea isi face simtita prezenta mirosul de putreziciune. Daca in plan fizic materia organica care se descompune emana un miros pestilential si in plan spiritual mirosul mortii isi face simtita duhoarea atunci cand pacatele omoara sufletul. Este un alt miros.

“Ratiunea lui il indeamna sa bea cat mai repede din aceasta apa pentru a-si salva viata”. Altfel spus: gandirea lumeasca bazata pe principiile iadului indeamna sufletul omului sa guste din “placerile vietii” adica din pacate sau mai bine zis din moarte.

Omul, in starea jalnica in care se afla, nu stie ca aceste placeri sau pacate il vor conduce la moarte ci crede ca ele ii vor darui fericirea- “aceasta apa i se pare o binecuvantare”.

“Prin urmare el bea”- prin urmare omul gusta din aceste placeri efemere care-si vor avea efectul mai tarziu.

“Dupa ce si-a potolit setea, el pleaca”, pentru ca el stie ca apa de aici se va termina si isi cauta alta care sa il tina in viata. In viata omul nu savarseste doar un anumit tip de pacate ci cauta varietate. De ce  ? Pentru ca Spriritul Divin din el il calauzeste si ii arata ca el nu-si poate gasi fericirea in ceva pacatos si trecator ci trebuie sa caute ceva pur si etern. Dar omul decazut nu constientizeaza asta si odata ce un pacat il satura si nu-i mai place se arunca in altul spre a-si cauta fericirea dar nici acesta nu i-o poate aduce si atunci incepe sa caute un altul si un altul si tot asa mai departe.

“Starea de agonie nu a disparut, doar setea i s-a mai potolit intr-o oarecare masura”. Agonia mortii in care se afla sufletul uman lipsit de Dumnezeu nu dispare atunci cand sufletul se complace in ea , iar setea de Viata si Fericire el crede ca si-o poate satura prin placeri lumesti care sunt vremelnice si care niciodata nu pot sa sature setea sufletului spre etern.

“La scurt timp dupa ce a parasit balta, zareste in departare o oaza”. Aceasta descriere ne arata cat de mica este distanta pe care trebuie sa o parcurga omul pentru a obtine Viata si Fericirea Eterna. Acestea sunt practic in noi.

Palmierii falnici, fructele de diferite feluri, izvoarele de apa pura si rece reprezinta in plan spiritual toate binefacerile pe care le ofera Raiul.

Ce a ales insa calatorul nostru ? Apa baltii in schimbul apei pure din oaza. Ca urmare el si-a gasit sfarsitul si vina este doar a lui. Ce face omul pe Pamant ? Nu cauta Fericirea si Viata Eterna ci placerile lumesti care apartin iadului, pentru ca acestea sunt mai usor de obtinut, cum balta s-a aflat la o distanta mai mica pentru calatorul nostru, fata de oaza. Da, oaza a fost mai departe dar nu la o distanta mare fata de balta ci in apropiere, cum si Imparatia lui Dumnezeu nu este la o distanta mare de noi ci este chiar in noi.

Am terminat de explicat corespondentele spirituale ale acestei parabole si asta nu prin mine insumi ci prin gratia lui Dumnezeu, dar mai ramane intrebarea: “Pana la urma am inteles ca Imparatia lui Dumnezeu se afla inlauntrul nostru dar unde este aceasta si cum putem ajunge la ea ?” Am sa va raspund.

In inima noastra exista o camaruta secreta, nedescoperita de catre oameni, camaruta care este sediul Spiritului Divin. Ce ne transmite Iisus: “Iata Eu stau la usa si bat”. Noi trebuie doar sa Il primim. Mai devreme spuneam ca Paradisul este pur iar noi suntem “murdari” iar pentru a intra acolo trebuie sa ne curatam. Ca urmare trebuie sa deschidem aceasta usa si sa-L primim pe Cristos in sufletul nostru. Aceasta este Fericirea Suprema , comuniunea cu Creatorul nostru sau mai bine zis cu Tatal nostru Ceresc. Vorbeam mai devreme de o Cheie. Aceasta Cheie este necesara ca sa deschidem usa, fara ea aceasta va ramane vesnic inchisa. Care este Cheia ? Cheia nu am detinut-o noi ci ea ne-a fost data tot de Dumnezeu, noi trebuie doar sa o luam si sa deschidem usa. Ce este Cheia ? Cheia este Cunoasterea Divina, mai bine zis Invataturile Divine sau Adevarul. Mai in detaliu- Poruncile Iubirii care trebuie puse in practica. Dumnezeu este Iubire si nu poti ajunge la El decat prin iubire, tu trebuie sa devii iubire: Iubire de Dumnezeu si iubire pentru semeni.

“Cautati adevarul si adevarul va va face liberi”. Nu suntem noi oare liberi ? Nicidecum. Noi suntem suflete incarcerate in carne si trebuie sa gasim Cheia pentru a deschide usa si a ne elibera din aceasta inchisoare pentru a deveni ceea ce am fost odata, inainte de cadere si anume spirite libere.

Prin iubire de Dumnezeu si de semeni vine si respectarea poruncilor si astfel sufletul nostru murdar de pacate se va curata, va deveni stralucitor, pur, si astfel va reusi sa deschida usa spiritului din inima noastra iar atunci acest spirit se va revarsa in sufletul nostru si vom fi una cu el, acesta inseamna comuniunea cu Dumnezeu si renasterea intru spirit. Aici spune Pavel: “nu mai traiesc eu ci Cristos traieste prin mine”. Deci fericirea suprema, Paradisul, consta in comuniunea cu Dumnezeu, Tatal nostru prea iubitor. Depinde de noi daca ne dorim aceasta.

  30.8-11-2010 Situatia evolutiei omului printr-o comparatie

    Omul este ca o oala scoasa din cuptorul de fabricatie. Aceasta este acoperita de zgura materialului in care a fost turnata materia topita pentru a obtine oala. Pentru a iesi la suprafata si a straluci, olarul trebuie sa inlature toata zgura pentru a iesi la iveala metalul stralucitor. Astfel omul nu se poate desavarsi singur ci are nevoie de un Creator care, ca si olarul, obtine materialul nobil prin foc, de data aceasta nu prin focul fizic ci prin focul iubirii. Astfel omul nu-si poate inlatura singur impuritatile sufletului care il tin inlantuit in moarte ci doar Dumnezeu poate face asta cum nici oala singura nu se poate elibera de zgura.  Diferenta care exista aici este ca oala este un obiect mort care este prelucrat pe cand omul are o vointa care doreste sau nu sa fie purificat si sa obtine stralucirea sufletului, stralucire pe care doar nobletea Spiritului Divin i-o poate conferi. Dar daca omul doreste sa ramana plin de zgura atunci el nu poate deveni “un obiect folositor” in Imparatia lui Dumnezeu unde domneste puritatea iar aceasta stare care si-o doreste sau altfel zis vina care si-o poarta ii apartine in intregime.

31.1.01.2011  Gura omului

Pavel spunea odata: “Gura omului a fost intotdeauna un mormant deschis”! Iar eu zic acuma ca si mintea oamenilor este un mormant inchis in care gandurile pacatoase emana o duhoare a iadului iar cand vorbesc, adica cand ridicam capacul de pe mormant, aceasta duhoare iese, adica gandurile se manifesta prin vorbe, cand mintea omului ar trebui sa fie ca o floare inchisa adica acolo sa inceapa sa se formeze ganduri frumoase care sa fie apoi exprimate prin cuvinte care incanta si sunt o binecuvantare ca si cum o floare se desface uimind prin frumusetea ei si imbatandu-ne mirosul prin parfumul ei. In schimb noi, cand gandim la lucruri urate, in acele momente nici nu putem compara cu o buruiana, căci si floarea acesteia are un anumit parfum ci cu o planta in putrefactie, adica care moare si se descompune.

32.21-05-2011 Corespondența între partidele politice si biserici

         Partidele politice sunt creatia lui Satan. Daca ele ar constientiza ca sunt pe calea raului s-ar uni si ar lucra in primul rand pentru popor. Un crestin adevarat lucreaza pentru folosul semenilor sai , in primul rand, si asta e satisfactia sau implinirea lui.

          Chiar daca doua partide se unesc, asta o fac dintr-un interes malefic. Daca ar fi puternice nu s-ar uni si ar ramane in continuare rivale sau dusmane, dar constientizand ca un partid este mai puternic ca ele si ca o sa castige, se unesc, chiar daca nu se suporta, doar pentru a-l infrange pe cel puternic. Intre membrii partidelor se pot stabili si relatii de prietenie dar exista o ipocrizie prin care oamenii se respecta, se plac, isi vorbesc prieteneste dar toate acestea sunt de fatada caci fiecare isi urmareste interesul. Aceasta ipocrizie sau prietenie de fatada se poate revela atunci cand cele doua partide unite ajung la putere si incepe lupta pentru functii intre membrii lor. Deci aici primeaza iubirea de sine care este o iubire satanica.

          Cam intr-o masura asemanatoare se petrec lucrurile si cu biserica. Astfel cum Satan a scindat oamenii in grupari politice sau partide tot asa a scindat si biserica crestina primara. La fel ca si partidele, si bisericile cauta sa-si stabileasca suprematia. Suprematia inseamna un numar cat mai mare de oameni sau enoriasi care sa le sustina, avere cat mai multa si nu in ultimul rand – putere. La fel ca si luptele politice sunt si lupte intre culte sau la fel ca si ipocrizia partidelor care se unesc, parand ca se plac intr-o masura asemanatoare exista asa numitul ecumenism sau infratire a bisericilor cu toate ca fiecare isi doreste sa predomine.

Astfel lupta partidelor politice poate fi pusa intr-o asemanare cu lupta diferitelor biserici.

33.8.06.2011 Asa numita sanctificare 

      Dupa moarte unii oameni au fost sanctificati de biserica indiferent daca au fost buni sau rai. Dar ce inseamna aceasta asa numita sanctificare ? Aceasta este o alta victorie a Satanei in cadrul bisericilor caci prin ea se venereaza omul si nu Dumnezeu.

     Astfel exista sfinti mai mari pentru care s-au facut sarbatori, dar si sfinti mai mici. Pentru toti s-au realizat idoli iar la unii li se aduc rugaciuni.
Unde oare ne-a invatat Cristos sa ne rugam la oameni sau sa ne inchinam la imaginile care i-ar reprezenta ? Nici chiar pentru ucenici Lui nu a cerut asta, daramite pentru oamenii decazuti din secolele urmatoare.

    Iisus ne-a invatat rugaciunea “Tatal nostru”, prin asta invatandu-ne ca doar la Dumnezeu trebuie sa ne rugam. Totul in Creatie se realizeaza doar cu voia Domnului. Nimic nu se realizeaza in afara Acesteia. Asa că, cum poate sa te ajute sufletul unui om sau chiar un inger din propria sa vointa, fara mai intai sa respecte Vointa Domnului. Cum poate cineva in afara Domnului sa-ti cunoasca necesitatile prin puterea lui si sa-ti mai ofere si ajutor, cand toate acestea depind de Domnul.

    Acesti oameni sunt ca niste nebuni, care in loc sa roage un maestru sa-i ajute cu instrumentele sale, ei se roaga la instrumentele acestuia care sunt moarte, sau daca sunt ajutati de maestru la final in loc sa-i multumeasca acestuia pentru ajutor ei multumesc instrumentelor cu care acesta si-a facut treaba, de parca ele ar fi lucrat singure !! Judecati si voi la comportamentul acestor nebuni.

 

 34.20.06.2011 Sufletul

       Iubirea de sine este o temelie a sufletului omului decazut, care nu zice: “tot ce am pe lumea asta mi-a fost dat de Domnul, nimic nu este al meu“, ci zice “asta e a mea si aia e tot a mea, am atatea lucruri ale mele” nu zice “tot ce am primit trebuie sa folosesc nu doar in ajutorul meu ci si al semenilor indiferent cine ar fi” ci zice “daca altii nu au nimic sa-si faca, cum mi-am facut si eu, nu vreau sa le dau, sa incurajez lenea”.

     Cand omul decazut pe temelia iubirii de sine, adica o temelie a infernului isi cladeste caramida cu caramida propriul suflet, cat de greu este ca el sa devina un alt om, un om spiritual. Fiecare caramida zidita a fost in acord cu temelia, fiecare simbolizand o alta latura a iadului, care sunt cu zecile in om. Daca la inceput constructia era inca slaba (iadul nu era puternic) cu timpul ea s-a consolidat caci omul a hranit-o neincetat. Aceasta hrana a fost liantul care le-a consolidat, cum si mortarul in timp se intareste si consolideaza constructia. Daca nimeni nu s-a preocupat sa distruga constructia, ba chiar au mai si intarit-o prin aportul adus, acum ea a devenit o cetate, puternica care se protejeaza in fata binelui, nepermitandu-i sa o distruga. Astfel omul si-a construit propria sa inchisoare a mortii si chiar daca incearca sa evadeze din ea nu mai poate, e foarte slab, nu mai poate sa-i distruga zidurile. De ce se intampla asa si nu altfel ? Pentru ca Dumnezeu ii arata omului ca prin puterea lui nu poate realiza nimic, fara El omul este un nimic. Atunci omul incepe sa se lamenteze, de ce este slab si nu poate scapa si asta nu toti pacatosii ci doar cei ce sa caiesc, si intr-un final e calauzit sa ceara ajutorul divin, sa cheme pentru salvarea lui pe Marele Eliberator al sufletelor incarcerate prin propria decadere. Dar Dumnezeu nu-i distruge deodata toate zidurile inchisorii, pentru ca nu este vorba e o inchisoare lumeasca, formate din pietre moarte, ci aici este vorba de o inchisoare vie care este propriul tau suflet. Daca Dumnezeu ar face asta te-ar distruge definitiv. Dumnezeu doreste sa salveze omul si prin urmare ii arata omului fiecare caramida in parte (fiecare latura a iadului care si-a cladit-o), cum a aparut si cat e de puternica. Omul nu trebuie doar sa stea iar Dumnezeu sa-i dea jos caramizile, pentru ca atunci ce merit ar mai avea omul in evolutia lui ? Nu este o planta care nu se poate ingriji singura ci este o fiinta dupa chipul si asemnarea lui Dumnezeu care trebuie sa lucreze nu doar sa primeasca. Dar si aici este foarte important de precizat ca omul pe puterea lui este un neindemanatic, o fiinta slaba care nu poate realiza ceva bun si ca urmare in ceea ce doreste sa faca sa-si recunoasca neputinta si sa invoce ajutorul lui Dumnezeu. Si dupa ce a dat jos toate caramizile si asta prin gratia si mila lui Dumnezeu , nu trebuie sa-si ridice noua cladire pe vechea fundatie.

       Nu poti ridica ceva nou pe ceva vechi, nu poti sa-ti cladesti caramizi spirituale pe o fundatie satanica sau mai bine zis, nu poti sa cladesti calitati divine pe un fundament al iubirii de sine. Acest fundament trebuie distrus complet sau iubirea de sine trebuie in totalitate inlaturata, pentru a construi un fundament nou, un fundament divin, al negarii de sine sau mai bine zis al iubirii pentru Dumnezeu mai presus de orice si al iubirii de semeni mai mult decat pentru tine insuti.

      Atunci acest fundament va dainui etern, el este indestructibil pentru ca el este cladit prin puterea Tatalui sau altfel zis prin Atotputerea lui Dumnezeu. Nici cele mai mari cutremure, incendii sau inundatii nu-i mai pot face nici un rau. Apoi pe acest fundament se pot ridica noile caramizi, care vor dainui etern, caramizi care simbolizeaza noi trasaturi sau noi daruri divine pe care omul si le poate insusi.

      Spre deosebire de vechea cladire, care era o inchisoare a omului, mai bine zis: un suflet mort, noua cladire e cu totul diferita. Nu este o cladire ca pe Pamant, a carei frumusete te poate impresiona profund, dar care ramane mereu la fel ci este o cladire care devine din ce in ce mai frumoasa. Astfel sufletul unui om spiritual sau un copil a lui Dumnezeu nu ramane in eternitate in stadiul in care e, ci evolueaza mereu, desavarsirea lui va fi eterna.

35.15.07.2011 Anihilarea bestiei sau renasterea întru spirit

       “Iata stau la usa si bat…” Ce inseamna asta ? Care usa ? Ce este renasterea intru spirit ? Cine este bestia si de ce trebuie anihilata ?

       Intr-o camaruta secreta a inimii noastre sta tot misterul vietii si al renasterii.

       Ce este viata ? Este o scanteie de Iubire Divina pe care o primim, cu toate ca nu o meritam si asta datorita Iubirii si Compasiunii Tatalui Ceresc pentru niste fiinte care L-au parasit odata.

       Ce este renasterea ? Este revenirea la cea ce am fost odata si anume la acele fiinte primordial create in care salasluia Puterea si Lumina lui Dumnezeu. Asta inainte de cadere.

    Cum se face renasterea ? Prin Mila si Iubirea Tatalui Ceresc pentru noi, prin dorinta Parintelui nostru Suprem de a-si recapata copiii cazuti. Pentru a primi ce am pierdut odata, trebuie realizata o lupta: Imparatia lui Dumnezeu trebuie asumata cu forta. Aceasta este lupta intre bine si rau, intre viata si moarte, intre Satan si Dumnezeu.

        Unde se realizeaza aceasta lupta ? In tine. 

      Prin lupta bestia nu trebuie doar inlantuita unde mai are nenumarate rabufniri care sunt suprimate prin Atotputerea lui Dumnezeu ci trebuie anihilata complet.

    Atunci cand aceasta bestie a murit complet (acest sarpe biblic sau dragon) sufletul dobandeste puritatea. Atunci cand ai curatat casa, doar atunci poti deschide usa inimii, prin care Iisus va intra glorios si vei fi una cu El. Ce spunea Pavel: “Acum nu mai traiesc eu ci Cristos traieste in mine“.

       Ce se intampla ? Cum se manifestă bestia ? Care sunt amagirile ei atunci cand se vede neputincioasa caci este inlantuita ? Ce beneficii primeste atunci sufletul, care eliberat de bestie devine pur ? Cum trebuie cunoscuta bestia ?

        In primul rand bestia exista in fiecare om. Ea se manifesta prin faptele rele ale acestuia caci vointa omului se supune vointei bestiei si el crede ca actioneaza independent, adica neavand legatura cu aceasta. Dar Dumnezeu calauzeste omul. Acesta poate cauta Lumina sau Adevarul. Adevarul il face sa cunoasca care este telul vietii. Atunci omul isi poate alege sa urmeze Cunoasterea Suprema sau Adevarul. Atunci, omul, fiinta slaba, primeste Lumina. Aceasta Lumina ii arata greselile pe care le-a facut si care au fost consecintele lor. Omul care  incepe sa-L caute sincer pe Dumnezeu, incepe sa-si constientizeze caderea, se caieste pentru faptele sale care i-au facut atata rau sufletului si recunoaste ca nu merita sa traiasca, pentru ca viata este o scanteie din Puritatea lui Dumnezeu pe care el nu o merita pentru ca este impur. Prin faptul ca totusi traieste el constientizeaza valoarea suprema a iubirii care da viata unor fiinte care in loc sa-i fie recunoscatoare si sa-i raspunda tot cu iubire, practic i se opun. Aceasta recunoastere, ca nu merita nimic, si cu toate astea el primeste, il face sa devina umil in fata lui Dumnezeu si constientizeaza ca nu e vrednic sa-i multumeasca, descopera Compasiunea sau Mila Infinita a lui Dumnezeu pe care o primeste. Pe Pamant, atunci cand devii dusmanul unui conducator puternic care ti-a daruit initial destule, te astepti bineinteles sa fi pedepsit amarnic fiindca ai devenit un tradator, un om nerecunoscator care pe buna dreptate trebuie pedepsit. Dar ce constati atunci cand primesti Lumina ? Constati ca, cu toate ca meritai o pedeapsa care ar fi venit sigur din partea unui conducator lumesc, din partea lui Dumnezeu ea nu a venit. Atunci constientizezi intr-o oarecare masura Iubirea Infinita a lui Dumnezeu, Iubire care te-a iertat, care te indruma si iti doreste salvarea. Si ce e uimitor e faptul ca multi nebuni vad in Dumnezeu nu un Parinte plin de iubire pentru copiii Lui ci un Judecator sever care da sentinte. Si atunci va intreb eu: O bieti nebuni, ar mai exista atunci oameni pe Pamant, caci toti am savarsit pacate si nu doar aici pe Pamant caci inainte de toate e insasi caderea noastra in materie.

      Atunci omul cazut, care incepe sa se trezeasca din somnul de moarte, vede ca nici un om nu poate sa-i ofere ceea ce ii ofera Dumnezeu. Nimeni nu il poate salva. Atunci singura lui salvare este ajutorul lui Dumnezeu pe care si-l doreste nepus de mult fiindca vrea sa traiasca.

      Dar mai exista si bestia. Acesteia, in trecut, omul ii era supus. Acum el doreste sa urmeze calea cea buna. El a primit Lumina si vrea sa o urmeze pentru a iesi din intuneric, sau altfel zis vrea sa primeasca viata si sa fie eliberat de moarte. Dar Lumina a patruns adanc in ungherele intunecate ale sufletului unde a luminat bestia. Aceasta statea bine ascunsa, fiind necunoscuta de catre om, caci salasluia in intuneric. Acest intuneric se raspandea in suflet, treptat , treptat, luandu-l din ce in ce mai mult in stapanire. Lumina si viata sufletului se retrageau iar intunericul si moartea avansau, aceasta facandu-se prin vointa omului, vointa care era aservita bestiei. Bestia cunoaste bine aceasta lumina, careia i se impotriveste caci intunericul este natura ei. Placerea bestiei si-o regaseste in moarte, moarte care prin numeroasele ei capcane este dezlantuita in suflet si in lume. Bestia doreste anihilare, distrugere, pe cand viata creare si salvare. Acum incepe marea lupta. Bestia a luat in stapanire sufletul si nu-l cedeaza asa usor. Otrava ei s-a raspandit fibra cu fibra, particica cu particica, anihiland divinul din om si stapanindu-i sentimentele. Aproape totul a fost inlocuit. Iubirea a fost inlocuita cu ura, iertarea prin razbunare, compasiunea prin repulsie, indrumarea divina prin tiranie, daruirea prin furt, crearea prin distrugere, ridicarea celor cazuti prin injosire, eliberarea prin sclavie, salvarea prin condamnare, impacarea prin conflicte, respectul prin jignire, increderea prin tradare, cinstea prin inselaciune, umilinta prin mandrie, activitatea prin lene, adevarul prin minciuna, blandetea prin sadism, incurajarea prin batjocura, uniunea intre oameni prin scindare, simplitatea prin lux, castitatea prin desfrau, putinul necesar prin bogatie.

       Dar omul isi schimba vointa. Lumina ii arata calea, slabiciunea ii este intarita cu putere. Cristos ii supune iadurile dar in masura dorintei si vointei omului. Primirea Lui se face prin iubire. Bestia este chinuita, atacurile ei devin frenetice, turbarea ii este mare. Dupa un timp e inlantuita cu cele mai bune lanturi. Rabufnirile ei se simt vag. Chiar daca omul care nu a devenit pur, mai greseste, Divinitatea ii arata ca prin gandurile sale sau chiar fapte, bestia poate fi dezlantuita, ea devine iarasi puternica caci omul ii slabeste lanturile. Divinitatea nu mai permite eliberarea bestiei dar o lasa sa rabufneasca, intr-o masura blanda pentru om, dupa care lanturile iubirii o suprima si in acelasi timp sufletului ii este transmisa o repulsie care il calauzeste pe om aratand ca greseste.

       Omul, la inceput, mai poate gresi mandrindu-se ca el poate supune bestia, aceasta pana sa ajunga la stadiul prezentat mai sus. Atunci orgoliul omului il minte ca e puternic si omul exclude ajutorul lui Dumnezeu si vrea sa lupte cu forte proprii. Atunci Dumnezeu ii retrage ajutorul dar nu de tot pentru ca omul ar muri, ci intr-o oarecare masura pentru a-l face sa inteleaga ca pe puterea lui omul nu poate face nimic. Atunci in om este dezlantuita bestia, cum nu a fost vreodata. Omul dispera caci vede ca e slab si nu o poate infrange, isi recunoaste greseala si ii cere ajutorul lui Dumnezeu fara de care ar pieri, apoi isi vede nebunia si regreta ce a facut. Prin asta el a primit o lectie valoaroasa.

      Dar bestia nu poate ramane in om ci trebuie anihilata, caci atat timp cat exista sufletul nu devine pur. Dupa inlantuire ea devine slaba, dar foloseste alte arme. Atunci isi aplica viclenia care o transmite intelectului, aratandu-i omului ca a urma calea divina inseamna propria lui anihilare. Atunci omul simte o frica ca personalitatea lui va fi distrusa daca urmeaza Calea. Dar omul trebuie sa constientizeze ca tocmai aceasta frica ii arata ca de fapt bestia mai are inca legaturi necunoscute de el, cu sufletul. Altfel spus iubirea de sine nu are masura cuvenita in om, masura perfecta lasata de Dumnezeu, ci e mult mai mare. Prin asta, aceasta iubire nu mai respecta ordinea lui Dumnezeu ci o incalca, depasindu-si proportia cuvenita si ocupand o masura in detrimentul celorlalte doua: iubirea pentru Dumnezeu si iubirea pentru semeni- 600 si respectiv 60. Astfel iubirea de sine depaseste valoarea ei de 6 parti si prin asta devine demonica, fiind hranita cu egoism. Dar omul inca slab nu constientizeaza pe deplin aceasta si nu vrea sa piara, cum a fost amagit de bestie si se opreste si ii este teama fata de negarea de sine care crede ca-l va anihila. Si bestia poate iarasi sa triumfe.

      Dar, prin lupta pana la final, bestia poate fi anihilata si omul poate fi eliberat. Atunci sufetul lui devine pur, masura celor 3 iubiri se realizeaza si atunci usa se deschide. Aceasta este cheia. Atunci ce e pur poate primi ce e pur, atunci Spiritul Divin isi raspandeste razele atotputernice in sufletul purificat realizandu-se o intima comuniune, atunci viata isi reintra in posesiune iar moartea dispare. Atunci sufletul renascut are putere asupra mortii, moarte i se supune, pentru ca atunci omul traieste in Dumnezeu si Dumnezeu traieste in om. Cum spunea Iisus: “Eu si Tatal una suntem” caci Divinitatea salasluia in omul Iisus, sau cum spunea Pavel “acum nu mai traiesc eu ci Cristos traieste in mine.”

      Atunci omul il vede pe Iisus pe norii cerului, adica printr-o viziune interioara, omul renascut isi vede Tatal iubitor in inima sa, căci inima este sediul Spiritului Divin.

 36.19.07.2011  Cel de al treilea Iad 

         Aceasta nu este o scriere menita sa detalieze aspectele vreunui iad exterior, pentru ca de fapt iadul adevarat este cel care se afla in inima omului, ca urmare este un iad interior. Este o scriere in care se descrie o latura urâta pe care am fost nevoit sa o traiesc,pentru a constientiza mai bine cum este sa fi acolo sau mai bine zis cum este sa-l porti in tine si nu doar sa-l cunosti vag doar din anumite descrieri foarte rare, care cu foarte mare greutate se pot gasi.

Exista mai multe iaduri prin urmare si mai multe feluri de demoni in functie de masura iubirii care se afla in ei. Ca sa fiu mai explicit, pentru a evita eventualele neintelegeri, trebuie precizat ca iubirea este de doua feluri sau poate avea doua polaritati. Nimeni nu trebuie sa ramana uimit de ce folosesc acest cuvant tocmai aici, cand ma refer la iad. Cum apa sau focul pot fi utilizate benefic sau malefic, existand astfel doua extreme ale manifestariilor acestor doua elemente tot asa este si cu iubirea. Astfel, vorbind despre iad, ne referim aici la polaritatea negativa a iubirii.

Cum poate iubirea, care este o creatie pur divina, sa aiba o polaritate negativa ? Suna cam ciudat sa vorbesti despre iubire in iad sau despre iubire demonica.

Da, iubirea propriu zisa este o creatie divina, ea are o anumita masura calculata intelept de catre Divinitate, si ma refer aici la iubirea din interiorul unui om. Caci nu vorbesc aici despre Iubirea din Dumnezeu pentru ca nimeni nu are dreptul sa faca acest lucru, nici chiar cel mai inalt arhanghel. Nimeni in eternitate nu o va cunoaste in maretia ei.

Astfel, iubirea din interiorul unui om, trebuie sa prezinte trei masuri precis calculate. Omul, ca sa renasca trebuie sa posede aceste trei masuri in ordinea lor cuvenita. Menirea lui este sa realizeze aceasta masura justa a iubirii pentru a dobandi statutul de copil al Tatalui Ceresc si astfel o viata complet libera si independenta. Cand spun libera ma refer la o viata care s-a eliberat de judecata materiei, deci de moarte iar cand spun independenta ma refer ca omul si-a insusit viata, el a devenit atunci stapanul ei si nu mai este doar un receptacul al vietii primite de la Dumnezeu. Atunci omul a devenit o fiinta complet libera, un al doilea Dumnezeu, s-au mai bine zis un copil al Tatalui Ceresc.

Dar omul are liberul arbitru, conditie necesara pentru a dobandi acest statut. Ca urmare el poate sa acceada spre Divinitate sau poate sa se prabuseasca in abis.

Cum se poate face aceasta din urma ? E simplu. Omul nu doreste sa-si realizeze cele trei masuri juste de iubire, eliberandu-se astfel de pacat si de moartea ce deriva din acesta, ci distruge masura iubirilor care existau in el, intr-o proportie inca nepotrivita , afundandu-se si mai mult in abis.

Astfel, in loc sa-si purifice si sa-si amplifice iubirea, el o murdareste si o diminueaza, micsorandu-si astfel viata si marindu-si moartea, moarte pe care el nu o intelege cu mintea lui ingusta.

Omul,  a carui nebunie si prostie sunt incomensurabile, considera ca moartea este tot una cu anihilarea completa. Astfel el considera ca e viu atunci cand pacatuieste si nu moare instantaneu, pentru ca el are o conceptie gresita asupra mortii. Ca urmare el cade in continuare .

Si piatra este vie, pentru ca ea este o creatie a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu tot ce a creat a creat din iubire si  iubirea are in ea viata. Dar spiritele pietrei cu toate ca sunt vii sunt incatusate in materia dura, care este sinonima cu moartea, deci nu mai putem vorbi de o viata libera. Aici viata este incatusata in moarte prin propria cadere a spiritelor respective. Si ce fel de viata mai este asta in comparatie cu viata complet libera a unui spirit pur ?

Tot asa si cu omul, cu toate ca aparent traieste, el nu detine viata, ci din contra el se afunda din ce in ce mai mult in moarte. Ca urmare astfel de oameni, dupa moartea fizica, nu devin instantaneu spirite libere ci sunt condamnati la infern.

Condamnarea sau caderea in infern nu o realizeaza Dumnezeu, pentru ca Acesta nu este un Judecator sever caruia ii place sa dea sentinte dure si sa distruga, cum considera multe spirite oarbe de pe Pamant, spirite aservite lui Satan, ci omul insusi si-o realizeaza.

Omul, prin propria lui iubire, pe care si-a realizat-o in timpul vietii, se poate elibera sau se poate condamna, spiritul din el este propriul sau judecator, pentru ca Dumnezeu nu judeca pe nimeni. Daca mai exista destul de multe satane pe Pamant care considera asta eu le intreb: “O voi, oameni orbi, ce s-ar intampla oare atunci cu omenirea decazuta, daca Divinitatea si-ar asuma rolul de Judecator ? Adevar va spun, nu ar mai exista nici un om pe Pamant, pentru ca nu exista om pur in fata lui Dumnezeu !”

Astfel, omul, prin decaderea lui, si-a pervertit iubirea pura din el, otravind-o cu diferitele trasaturi ale iadului, iubire, care pe drept cuvant nu stiu daca mai poate fi considerata iubire.

In Iubirea Divina exista o forta care insufleteste omul, dar este o forta pura, pe cand si aceasta iubire are o forta, dar este o forta a mortii. Puterea mortii este permisa de Dumnezeu pentru ca altfel aceasta nu ar exista .

De ce oare Dumnezeu permite putere mortii ? De ce nu o anihileaza complet ? Raspunsul este simplu, dar nu cred ca este pe placul multor oameni care asocieaza pe Dumnezeu cu un judecator si distrugator plin de mânie.

Dumnezeu nu ridica puterea mortii, nu o ahinileaza, ceea ce desigur i-ar fi foarte usor,pentru ca Dumnezeul ce exista nu este un Dumnezeu al mâniei cum au inteles multi din Scriptura ci este un Dumnezeu al iubirii.

De ce au inteles multi asta ? Pentru ca sunt niste oameni superficiali care au luat doar sensul exterior al cuvintelor din Scriptura si nu l-au cunoscut pe cel interior. Acesti oameni sunt morti. O sa fac si o comparatie. Ei sunt ca niste coji goale de nuca, astfel coaja este moarta pe cand miezul in care salasluia viata lipseste. Asa si ei, aparent sunt vii pe exterior, dar viata lor interioara nu exista, este moarta. Si apoi cum oare un mort sa inteleaga ce este viu ? Doar un viu poate asta.

Prin urmare, daca ei sunt rai si plini de mânie si-au facut o placere prin a creea un Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lor, care stie doar sa judece si sa distruga. La ei nu exista notiunile de iertare si salvare. Placerea ei si-o regasesc decat in moarte. Si vai de cel ce le duce Lumina. Intunericul dinfiinta lor respinge cu brutalitate aceasta Lumina.

Ce ciudat ?! Mortul in loc sa vrea sa scape, vrea sa moara si mai mult !!

Revenind de la acesti bieti nebuni la subiectul principal am sa prezint in continuare opera de iubire a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mâniei cum este prezentat simbolic in Scriptura, pentru ca nu trebuie sa luam ad literam cuvintele exterioare, sau coaja care este moarta, ci trebuie sa patrundem dincolo de aceasta, acolo unde se afla miezul cel viu. Astfel cuvintele nu trebuie luate conform intelesului lor exterior ci trebuie cunoscut intelesul lor interior, cel adevarat. Acesta este intelesul spiritual al Bibliei pe care oamenii decazuti nu-l pot patrunde. Ca sa ajungi la cel Pur tu insuti trebuie sa devii pur, ca sa ajungi la Viata, tu insuti trebuie sa obtii viata, ce e asemanator se atrage, ce sunt diferite se resping.

Unde oare salasluieste Spiritul Divin in om ? In exterior oare ? Nicidecum. Tot cea ce este Divin salasluieste in interior, pentru a nu putea fi pervertit de oameni; ceea ce este pur trebuie sa ramana pur. Astfel in exterior exista doar trupul care prin el este mort, ca si coaja de nuca, pe cand Spiritul pur este bine ascuns in om si nimeni, niciodata nu-l va descoperi. Asta doar daca sufletul devine pur ca si Spiritul care salasluieste in el si de la care isi primeste viata.

Astfel Dumnezeul adevarat, pe care multi nu L-au inteles, nu anihileaza puterea mortii ci ii permite sa se manifeste. Prin aceasta se observa opera plina de iubire a acestui Parinte Ceresc care nu distruge nici o fiinta pe care a creat-o. In iubirea Lui neinteleasa de catre oameni ci doar de catre spiritele pure, salvarea celor cazuti capata un rol primordial. Ce parinte plin de iubire de pe Pamant nu si-ar dori salvati copiii din pericol ? Daca un astfel de om, a carei iubire este infinit de mica in comparatie cu Iubirea Tatalui Ceresc ar dori acest lucru, atunci cum oare Dumnezeu in calitate de Parinte Suprem nu si-ar dori salvarea tuturor copiilor Sai cazuti ? Meditati la asta voi bieti nebuni cazuti in plasa lui Satan si ganditi-va daca a creat oare Dumnezeu iadul pentru a-si pedepsi copiii care L-au parasit ? Bucuria suprema a lui Dumnezeu consta in salvarea copiilor Sai, care ajung sa-L recunoasca si sa-L iubeasca, numindu-L cu adevarat Tata ! Nu este data oare in Scriptura parabola fiului risipitor care dupa un timp s-a reintors la tatal sau, a carei bucurie a fost de nedescris ?

Omul si-a creat singur iadul prin propria s-a cadere. Acesta se gaseste in el. Cum spuneam mai devreme, iubirea pura, divina a fost pervertita devenind o iubire rea, opusa celei divine. Aceasta iubire nu mai detine viata ci doar moartea. Chiar si in iad exista mantuire ! O alta blasfemie ar spune Biserica lui Satan, prin asta murdarind iar imaginea Parintelui Ceresc. Uitati voi iarasi copii ai lui Satan ca omul este liber ? Asa ca el daca doreste oricand se poate elibera. Ca sa fiu mai explicit ma refer aici la iadul de dupa moartea fizica a omului. Astfel daca in aceasta viata omul poate fi eliberat de iadul interior prin opera plina de iubire a lui Dumnezeu, tot asa si dupa moarte, ajuns in iadul fizic care-i corespunde celui interior, omul poate fi eliberat.Exclud din aceasta scriere eliberarea omului aflat in lumea spiritelor, lume intermediara intre primul iad si paradis. Mai greu si mai rar, dar nu imposibil. Cunosc astfel de eliberari.

Prin existenta iadului fizic corelat binenteles cu cel interior, spiritele pure pot invata ce inseamna sa fii impotriva lui Dumnezeu, cata suferinta si durere pot sa indure spiritele cazute, respectiv demonii, care in loc sa prefere deliciile unei vieti pure si libere traite prin Dumnezeu si intru Dumnezeu, au ales o lume a damnarii eterne. Astfel cosmarul acestei vietii le arata rezultatul nebuniei lor, nebunie hranita binenteles cu o doza uriasă de incapatanare preferand o viata plina de chinuri si suferinte in locul uneia pline de iubire si bucurii.

Infernul este structurat si el in functie de masura iubirii din cadrul fiintelor care il populeaza. Astfel exista un infern de suprafata sau mai “bland” in care demonii au o iubire de sine injusta, dorind sa insele, sa fure sau sa subjuge pe altii in interesul lor, dar si un infern profund, cel mai odios. Daca in primul iubirea de sine inca se mai gasea in masuri diferite in ultimul, cel mai profund, aceasta a disparut cu desavarsire. Acest infern poate fi trait si pe Pamant, nu doar sub. Astfel daca la unii demoni sau oameni iubirea de sine ii pondereaza sa realizeze unele atrocitati ca urmare a pedepselor ce ar putea sa le primeasca ulterior (deci gandindu-se la binele lor si nu cel ar semenilor) in cel mai profund iad aceasta iubire de sine a disparut total. Am sa incerc sa descriu prin cuvinte cea ce nu se poate exprima ci doar trai.

Iubirea de sine, oricat ar fi ea de pervertita nu mai exista. Exista viata in acel suflet dar este o viata traita in cea mai profunda moarte. Astfel unui astfel de suflet nu-i mai pasa de consecintele faptelor sale, care pot fi chiar pedepse dure la adresa sa, ci el are doar o dorinta: ANIHILARE, sau distrugere totala. Aceasta distrugere nu o doreste brusc ci prin suferinte, dar nu indelungate. Este o distrugere sadica: sa moara in chinuri, dar nici prea repede, ci sa sufere cumplit, dar nici prea indelungat pentru ca atunci i se prelungeste viata si aceasta trebuie anihilata chiar daca este in suferinta. Fiinta lui este hranita cu manie, manie suprema, oceanul de manie, care nu salasluieste doar in el ci se emana prin fiecare fibra a fiintei lui si in afara sa. Acesta este demonul perfect din perspectiva lui Satan, nu un demon slab care sa faca vreodata compromisuri sau eventual sa-l paraseasca cum s-a mai intamplat chiar in infernuri. Acesta este soldatul suprem a lui Satan, o masina suprema de ucis fara pic de compasiune, moartea in forma ei maxima. Uciderea si placerea care porneste din realizarea acesteia sunt singurele insusiri ale soldatului perfect al mortii. Si vai de acel suflet care esteparasit de Dumnezeu in acele conditii. Moartea eterna este inchisoarea sa, damnarea sa suprema. Ma bucur ca nu am cunoscut o astfel de experienta.

Nimeni, si subliniez NIMENI nu ar trebui vreodata sa-si doreasca o astfel de traire de curiozitate, chiar daca ar fi doar cateva momente. Socul lui ar fi cumplit.

Inschimb toti si subliniez TOTI ar trebui sa-si doreasca opusul acestei stari , o stare de beatitudine suprema, o fericire indescriptibila prin cuvinte, o iubire divina care sa inunde fiinta umana in toate fibrele ei si apoi sa radieze cu putere si in jur intocmai ca un soare stralucitor, si nu doar pentru cateva momente ci pentru ETERNITATE.

37. 30.08.2011  Receptionarea si acceptarea adevărului de către un suflet care trăieste în întuneric

      Un om traieste inchis intr-o incapere de unde nu a iesit niciodata. El nu cunoaste lumina Soarelui pentru ca nu a vazut-o niciodata in splendoarea ei. Vizibilitatea de aici este foarte proasta, este un semiintuneric, deoarece singura fereastra a acestei incaperi este murdara. La un moment dat cineva de afara incepe sa-i vorbeasca despre frumusetea luminii solare. Omul asculta. De fapt pot exista cateva situatii diferite, mai precis trei.

     Ghidul omului ii poate explica in cei mai expresivi termeni despre binecuvantarea luminii dar stie clar ca omul din interior ii este necesara o dovada ca sa fie convins de veridicitatea cuvintelor sale, nu doar sa creada orbeste pentru ca asta nu il ajuta cu nimic. Astfel el il sfatuieste sa stearga un pic fereastra de murdarie pentru ca lumina sa patrunda inauntru.

1.     In primul caz omul isi asculta ghidul dar prefera sa nu dea crezare spuselor acestuia si ramane in starea care e.

2.      In al doilea caz omul este curios sa vada cum este lumina si sterge un pic fereastra, cateva raze patrund in incaperea intunecoasa si omul se multumeste cu atat.

3.     In cel de al treilea caz omului ii este placuta lumina si sterge toata fereastra, lumina Soarelui patrunde din plin inauntru, inunda intreaga camera, omul este incantat dar nu se multumeste cu atat ci vrea sa iese din camera, unde a stat pana acum si vrea sa paseasca in lumina.

     Care este corespondenta acestei prezentari stranii la prima aparenta :

Ce este incaperea inchisa si cine este omul care sta inauntrul ei ?

Cine este persoana de afara care-i vorbeste despre lumina ?

   Ce inseamna de fapt prezentarea celor trei cazuri diferite ?

   Iata cateva intrebari la care trebuie sa raspund clarificandu-se astfel prezentarea.

     Incaperea este trupul omului. Omul din ea este sufletul. Lumina este Adevarul. Acesta ii este ocultat sufletului pentru ca pacatele omului au murdarit fereastra incaperii nepermitand patrunderea luminii sau altfel zis partea demonica a omului i-a luat in stapanire sufletul diminuandu-i partea spirituala. Aceasta din urma ii constientiza omului valoarea binelui si a raului, beneficiile luminii si prejudiciile intunericului. Acum insa omul traieste aproape in intuneric. Ghidul este un om trezit spiritual care ii este trimis de Dumnezeu omului, pentru a-l ajuta sa iese din intuneric. Ghidul il poate doar indruma, omul trebuie sa-si faca singur lucrarea.

        Care sunt cele trei situatii ?

1.                     In primul caz omul s-a indepartat prea mult de Dumnezeu, intunericul i-a luat in stapanire fiinta, vointa lui Satan e si vointa lui, astfel el nu crede in lumina sau altfel zis el nu accepta adevarul de la inceput. Acest om umbla pe cararile oarbe ale lumii. Prapastia e inevitabila.

2.                 In al doilea caz omul nu este luat in stapanire de intuneric in totalitate, el asculta Adevarul, poate sa-l creada, Dumnezeu chiar ii trimite confirmari cu privire la Adevar pentru a-l intari in credinta, dar omul este slab, nepasator si nu-i place sa urmeze calea si ramane in continuarea omul care este. El nu a urmat lumina si ca urmare a ramas acelasi, neprimind bineficiile luminii. El este ca un om care merge printr-o pestera multumindu-se cu o mica luminita care produce un semiîntuneric, dar nu o cauta sa vada de unde vine si ca urmare sa gaseasca iesirea.

3.                      In cel de al treilea caz omul este cu totul diferit. Cu toate ca a trait in intuneric si in mizeriile din interior el apreciaza corect valoarea luminii, isi gaseste o placere in aceasta si ca urmare el sterge toata fereastra sau altfel zis el renunta la toate laturile sale rele. Cu toate ca lumina a patruns in incapere iluminand-o mai exista totusi zidurile care opresc totusi o mare parte din lumina. Ca urmare el isi doreste sa iese de aici si sa fie scaldat in totalitate de lumina. Totusi aceasta nu este ingaduit prea repede caci ghidul divin ii cere sa mai ramana o perioada,  pentru ca traind prea mult in intuneric acesta l-a afectat si i-a slabit vederea si ca urmare nu poate suporta deodata o lumina foarte puternica caci aceasta il poate orbi. Altfel zis: omul si-a inceput opera de purificare dar nu a terminat-o. Cu toate astea el poate simti o repulsie pentru lumea in care este si vrea sa o paraseasca sau poate doar sa-si doreasca sa nu mai stea aici, in trup, ci sa ajunga cat mai repede in Imparatia Tatalui sau. Dorinta sa este justa dar trebuie indeplinita doar la momentul potrivit, pe care doar Tatal sau il stie si nu cand doreste el. Astfel, atunci cand sufletul sau v-a fi purificat si intarit, doar atunci sufletul lui poate sa ii paraseasca corpul si sa patrunda in Imparatia Tatalui sau, fiind deplin pregatit sa traiasca in acea lume. Daca ar fi plecat mai devreme ar fi fost ca o planta firava, obisnuita cu racoarea si cu umbra care daca ar fi pusa in lumina puternica a Soarelui si in caldura ce deriva din aceasta, s-ar ofili foarte rapid. Astfel omul nostru pleaca doar atunci cand a fost pregatit sa le suporte pe acestea.

38.1.09.2011 Cum un om poate constientiza valoarea vietii ?

       Iisus ne invata ca pentru a elibera spiritele unei pietre nu trebuie sa folosim apa calduta ci foc puternic. Tot asa trebuie procedat si cu inimile oamenilor care sunt dure ca piatra. Astfel, pentru a salva suflete de la moartea spirituala sunt necesare razboaie, foamete sau cataclisme. Dau un exemplu: daca un om se afla in pericol de moarte, atarnand pe marginea unei prapastii ce vrea sa faca mai intai, ce isi doreste ? Se gandeste el oare la masina de lux de acasa, se gandeste ca are un meci sau un film de vazut, se gandeste la un joc pe calculator sau la femei? Nicidecum. In primul rand el se gandeste cum sa scape caci el isi iubeste viata. Asta este prioritatea. Tot asa este si cu salvarea omului. Pentru a constientiza valoarea vietii si a o iubi,si ma refer aici nu la viata fizica ci la cea spirituala, el trebuie pus in diferite situatii de moarte, pentru a si-o dori. Caci daca omul poseda din plin toate asa numitele placeri ale vietii care aduc moarte spirituala, nu mai e interesat de adevarata viata.

39.5.10.2011 Pentru cei care adora lumea si plăcerile ei

      Era odata un om care locuia intr-o casa saracacioasa, care pe deasupra mai statea si sa cada, mai exact o coliba darapanata. Toate economiile pe care le agonisea le folosea in alt scop, nimic nu oprea pentru amenajarea acestei colibe. Ce facea cu aceste economii ? Omul isi construise din tinerete un cavou maret pe care il placase cu marmura scumpa, il infrumusetase cu diferite ornamente si il intretinea zilnic. Toate micile sale economii erau destinate pentru buna intretinere a acestuia pe cand acasa coliba statea sa cada pe el. Cine este mai exact acest nebun si care este simbolistica nebuniei sale ?

     Nebunul este omul care apartine lumii. El este rupt de Dumnezeu. El in loc sa-si aibe grija de suflet in timpul vietii pentru ca acesta este menit sa aiba viata eterna, el isi ingrijeste doar trupul. Trupul trebuie si el ingrijit dar intr-o anumita masura, conform ordinii divine, pe cand omul nu cunoaste aceasta masura si o incalca ingrijindu-si astfel propria moarte. Si dupa ce o viata intreaga omul si-a hranit doar moartea, cum sa mai aiba el parte de adevarata viata dupa ce va muri ?

 40.   8.10.2011  “Mânia lui Dumnezeu”

      Intaia epistola a apostolului Ioan: „Dumnezeu este dragoste”

      Iisus: „Fiti desavarsiti precum Tatal din Ceruri este desavarsit”

      Multi oameni rataciti considera ca Dumnezeu se razbuna pe pacatosi datorita mâniei care o are fata de ei. De ce zic ei asta ? Datorita beznei in care traiesc prin faptul ca interpreteaza scripturile cu mintea lor calauzita de ratiunea lumeasca ce apartine lui Satan dar si datorita propriei lor manii care ii determina sa Il considere pe Dumnezeu dupa asemanarea lor.

       Intr-un om decazut alaturi de iubire poate exista si mânie, dar acest om e inca imperfect, el nu se aseamana cu Domnul, de aceea am fost invatati sa Il iubim, ca El sa patrunda in inimile noastre si sa le transforme, facandu-le pe placul Lui si nelasandu-le pe placul nostru.

        El este desavarsit si pentru a putea sa-I devenim copii ne indeamna ca si noi sa ne dorim sa Ii asemanam, deci sa ne dorim sa fim si noi desavarsiti. In aceasta desavarsire intalnim Iubirea pura, primordiala, din care izvoraste adevarata Viata si din care au aparut toate. Si tot ceea ce a aparut din Dumnezeu este perfect cum si Iubirea Lui este perfecta adica in ea se intalneste Focul Sfinteniei. Si daca totul este asa, cum se poate oare ca in Perfectiune sa exista si imperfectiunea, cum poate oare in Focul Purei Iubiri sa-si faca loc si mania ? Explicati-mi si mie sa inteleg voi oameni imperfecti cum puteti defini voi oare Perfectiunea ? Voi comparati Perfectiunea cu inimile voastre imperfecte ? Voi ati devenit proprii vostri dumnezei, fiecare ce considera el, asta este si bine, nu mai doriti sa fiti calauziti de ghizi pe care vi-i trimite Dumnezeu caci mandria voastra este prea mare si de fapt voi va doriti sa-i invatati pe acesti ghizi.

       Vorbiti despre Dumnezeu, cititi despre El dar daca ar fi sa aplicati cerintele Lui pe acestea nu le mai doriti caci cer negare de sine, contravin placerilor voastre si va detroneaza proprii vostri Dumnezei care vi i-ati creat si de fapt sunteti voi.

       Ce este mânia ?  O stare opusa iubirii.

       Ce contine in ea iubirea ? Viata. Si ce contine mânia ? Moartea.

       Si apoi explicati-mi voi cu asa numita voastra intelepciune inspirata de Satan, cum poate salaslui moartea in Dumnezeu cand El este Viata ? Pot oare viata si moartea sa coexiste impreuna ? Nicidecum. Acolo unde este una, cealalta lipseste cu desavarsire. Si unde este moartea ? In locul unde viata l-a parasit. Exista astfel moarte in Dumnezeu ? Nici ca ar putea sa existe o intrebare mai idioata ca aceasta. Acolo unde exista viata, moartea lipseste cu desavarsire.

       Dar ati putea sa veniti cu contraargumente: de ce exista atunci moartea daca Dumnezeu este Viata si tot ce a creat a insufletit cu suflare de viata ? Daca totul ar fi iubire, de unde mai provine mania ? Va spun eu: datorita libertatii nostre. Daca totul era perfect, adica eram creati perfect am fi fost doar niste masinarii vii care nu ii faceam placere lui Dumnezeu. Ce a dorit insa Acesta ? A dorit sa aiba copii care sa Il iubeasca si prin ei sa-si gaseasca desfatarea. Dar ce au facut oare acesti copii ? Au fost ademeniti si au cazut caci tocmai libertatea era conditia existentei lor. Conditia de a deveni copil a lui Dumnezeu presupune o inima perfect libera care-si alege singura pe cine doreste sa iubeasca, iar ca sa-si aleaga ea trebuie sa cunoasca cei doi poli opusi ai existentei: Viata si moartea. Dupa aceasta cunoastere ea alege iar conditia ca acel om sa devina copil al Domnului este urmatoarea: inima lui trebuie sa Il iubeasca pe Dumnezeu mai presus de orice de pe acest Pamant, mai mult decat pe parinti, frati si surori, sot sau sotie, si chiar decat pe proprii copii si chiar mai mult decat pe sine insusi ! Iar asta nu trebuie afirmata prin cuvinte moarte specifice omului ci prin iubirea pura din inima sa ! Ce spune Domnul ? Ca daca cineva ii iubeste pe acestia mai mult decat pe El, nu este demn de El.

       Domnul Iisus a facut sacrificiul suprem pentru a ne salva, pe noi spirite decazute in materie, ce nu meritam asta, dar noi ce ii sacrificam Lui oare ? Ca sa ajungi acolo unde este El, trebuie sa devii ca El, sa iei crucea si sa Il urmezi- iata o alta invatatura data de Iisus oamenilor. Nu poti sa ajungi acolo doar prin simpla credinta.

        Si atunci intreaba-ti inima omule – pe cine iubeste ea mai mult ? Ti-ai parasi tu oare bunurile tale lumesti daca Domnul ti-ar cere asta cum i-a cerut tanarului bogat? Ti-ai sacrifica tu oare parintii, sotia sau copiii daca ti-ar cere asta cum i-a cerut lui Avraam sa-si sacrifice copilul ? Si nu ma refer aici la sacrificiul fizic, sa nu ma intelegi gresit ci la a-L urma pe Domnul parasindu-ti familia ? Ti se pare prea mult  sau poate prea absurd  dar ce au facut oare ucenici Lui ? Nu au facut ei asta si nu sunt ei oare placuti si apreciati ? Care e sacrificiul tau ?

          Revenind la manie, ce este ea ? Ea este o stare, o stare opusa iubirii, o stare care ii este proprie doar omului pentru ca doar el a preferat sa se indeparteze de Dumnezeu urmand Vrasmasul Vietii. Iar acolo unde nu este Dumnezeu, este intuneric, pentru ca Dumnezeu este Lumina; este moarte pentru ca Dumnezeu este Viata; este nebunie pentru ca Dumnezeu este Intelepciune; este mânie pentru ca Dumnezeu este Iubire; este dezordine pentru ca in Dumnezeu exista Ordine; este slabiciune pentru ca in Dumnezeu este Atotputere; este mizerie, scarbosenie pentru ca Dumnezeu este Puritate sau Sfintenie. Si acestea sunt cele Sapte Spirite ale lui Dumnezeu care trebuie sa se nasca si sa se dezvolte si in noi pentru a ne transforma si a putea sa-I devenim copii odata.

        Dar de ce spune Biblia ca mânia este a lui Dumnezeu daca aceasta nu se afla in El ? Acesta expresie a fost data ca piatra de poticnire pentru cei rai, iar acestia au denaturat prin cuvintele lor adevarata realitate sau imagine cum spunem noi, a lui Dumnezeu ca prin aceste vorbe ale lor sa-i descoperim cine sunt ei cu adevarat, caci daca erau buni interpretau corect aceste cuvinte si gaseau in Dumnezeu un Parinte iubitor, un Tata care isi doreste inapoi copiii pierduti, nu un Justitiar sever care imparte pedepse si nu este doritor sa ierte si sa calauzeasca pe cei pierduti.

         Acestea fiind prezentate sper ca Dumnezeu v-a oferit prin mine o mai buna intelegere a acestei expresii care este “mânia lui Dumnezeu”.

                                                                                                                Amin

41.4.11.2011     Despre viata din Univers

     Biserica ortodoxa si cea protestanta (in trecut si cea catolica care recent a renuntat la aceasta) considera ca nu mai exista viata pe celalalte corpuri ceresti ci doar pe Pamant. Pentru ei, daca li se spune ca exista si alte fiinte umane pe alte corpuri ceresti, numite si extraterestri, acestia nu sunt oameni ci diavoli. O adevarata invatatura satanica desprinsa parca din Evul Mediu sau Epoca Intunecata.

       De ce gandesc ei asa ? Simplu: pentru ca nu au primit Lumina.

       Am sa le transmit un mesaj.

       Ce parere aveti despre urmatoarea situatie ? Un gradinar iscusit poseda o mare gradina, el o sapa in intregime, o fertilizeaza cu ingrasaminte, o iriga si apoi isi sadeste florile doar pe o portiune infima din aceasta. Stop. Ceva e in neregula. Se prezinta ca gradinarul este iscusit. Unde este neregula ? Ca isi planteaza florile doar pe o mica portiune a gradinii pe cand restul o lasa neutilizata cu toate ca a lucrat-o cu sarg. Deci, in concluzie, gradinarul nu putea face asta niciodata ori sapa cat planta, ori planta cat sapa. Deci in aceasta scriere e introdusa o minciuna.

       Daca folosesc stiinta corespondentelor pot sa spun ca gradinarul este Domnul care daca a creat atatea corpuri ceresti in Univers nu putea sa le lase pustii, atunci de ce le mai crea ? In concluzie viata exista pe aceste corpuri ceresti, dar cum e strecurata minciuna in textul cu gradinarul, aici minciuna e strecurata de preoti si pastori care afirma ca Universul este pustiu, doar Pamantul e populat.

       Iisus a prezentat anumitor persoane despre viata in Univers, chiar in Biblie exista un pasaj referitor la asta, dar bineinteles ca oamenii Satanei s-au facut ca nu-l gasesc sau il interpreteaza eronat. (Ioan 14:2)

 42. 15-11-2011   Ateismul stiintific

      Au existat oameni de stiinta care au primit inspiratie de la Domnul, iar inventiile lor au usurat munca omului, pentru ca aceasta sa aiba mai mult timp liber care sa si-l dedice Domnului. Dar putini oameni din lume fac asta si o fac intr-un mod imperfect.

      Bineinteles ca Satan nu putea sa lase stiinta de o parte. Cum a atacat biserica a atacat si stiinta. Astfel de la simplele aparate si masinarii care ajutau omul a dat si el inspiratia lui si astfel prin robotizare multe locuri de munca au disparut iar oamenii au ramas fara servici. De asemenea marii magnati, in iubirea lor nebuna dupa profit si-au mutat fabricile in tarile sarace unde platesc pe salariati cu sume infime, o adevarata sclavie moderna, pe care oamenii disperati si-o accepta, pe cand in tarile lor dezvoltate, unde erau nevoiti sa dea salarii mari, oamenii au ramas saraci.

      Cea mai nociva influenta a sa in stiinta si tehnica ramane totusi aservirea stiintei laturii militare, sau mai precis tehnicii de razboi. Astfel de-a lungul istoriei se poate observa clar cum s-a desfasurat aceasta evolutie. Si am sa prezint aceasta dupa Potop: daca mii de ani tehnica militara a detinut arme rudimentare, a caror efect era la scara redusa si la distante mici, in secolul XX s-a putut observa dezlantuirea bestiei, caci intr-un interval foarte scurt armele au fost atat de mult perfectionate incat efectele lor sa fie devastatoare. De la armele care loveau la distante mici, ce aveau totusi o putere redusa s-a trecut la arme cu actiune la distanta si nu doar cativa kilometri ci mii de kilometri, arme intercontinentale. De la precizia precara si efectele reduse s-a trecut la o precizie chirurgicala si efecte la scara larga, ajungandu-se chiar la o mica regiune (rachetele balistice termonucleare). De la cateva persoane afectate de un proiectil de piatra sau chiar cu schije s-a ajuns la arme care pot ucide zeci de milioane de oameni odata (in marile metropole). Iar armele s-au diversficat: de la explozibili puternici, la cei care ard (napalm), de la armele chimice la cele biologice (cu virusi).

      Si cursa frenetica a inarmarilor a continuat pana cand chiar acesti sclavi orbi ai Satanei si-au dat seama printr-o iluminare divina, ca asa de puternice au devenit armele lor incat la un razboi total nu ar exista invingatori ci doar invinsi si omenirea ar fi anihilata. Si astfel ei s-au trezit din betia lor nebuna care le-a afectat mintea si au decis in mari consilii ca ar trebui sa se opreasca sau sa mai diminueze aceasta opera.

      Dar Satan nu a stat pentru ca opera lui nu a fost definitivata, ci a continuat. Astfel au aparut armele inteligente bazate pe tot felul de unde si anume razboiul psihologic. Aceste arme actioneaza pe anumite frecvente care fie se pot conecta la bataile inimii apoi le pot opri, fie pot instiga masele la revolta, fie pot demoraliza o armata facandu-i inapti de lupta. Acestea din urma actioneaza pe plan psihic asupra creierului. Sunt cele mai perfide arme. Mai exista arme sonice care distrug coeziunea particulelor corpurilor dure sau arme electromagnetice care pot distruge toate circuitele electrice si pot paraliza masinariile de razboi sau chiar un intreg oras.

       Referitor la civili, cu toate ca au fost date legi care sa ii protejeze, la fiecare nou razboi numarul mortilor in randul acestora devine din ce in ce mai mare.

       Bineinteles ca razboiul a devenit ceva nobil, prin el se instaureaza dreptatea si pacea pe Pamant. Invatatura divina care ne indeamna sa ne iubim dusmanii si sa-i castigam, exemplu dat chiar de Iisus, este o oroare pentru liderii lumii, alti adoratori ai Satanei (a se vedea imaginile cand aceastea fac semnul tapului-Satan). Ei fac opusul: fac pace, o pace aparenta, dupa ce si-au exterminat adversarii iar popoarele asuprite trebuie sa accepte noua conducere, sub teroarea cu moartea. Dar mai exista si persoane salvate care isi demasca fostii stapani (vezi John Perkins).

      Fonduri uriase, bugete imense sunt cheltuite pe inarmare, cu toate ca se militeaza pentru pace, cu toate ca marile amenintari au disparut, caci mai multe planuri se realizeaza. Astfel, un raport al lor spune: daca se termina razboaie trebuie inventate altele, daca amenintari dispar trebuie create altele, s-a trecut la dezarmare dar trebuie cat mai multi bani pentru razboi. Cum dispare un pericol apare altul si apoi altul si tot asa mai departe.

      Si daca am face niste calcule vagi am constata ca prin acesti bani multe boli ar fi eradicate, ar disparea foametea si saracia, discrepanta imensa intre bogati si saraci.

       Si nu doar omul a fost cel afectat ci si natura. Aceasta binecuvantare care ne-a hranit mereu a fost pustiita si distrusa nu doar de razboaie ci si de dorinta nesabuita a omului dupa imbogatire.

      Astfel s-a mecanizat intens agricultura dar ce consecinte nefaste a avut asta ? Nenumarate. Astfel niste cercetatori nebuni, o intreaga armata a lui Satan, au fost ademeniti sa se considere creatori, dorind sa se ridice prin asta deasupra lucrarilor lui Dumnezeu. Ce au facut ei ? Au considerat ca cerelalele, legumele si fructele au fost create imperfect de catre Dumnezeu, si asta de cei care au o credinta moarta in Acesta, iar ceilalti, ateii au considerat ca ei pot grabi evolutia. Astfel ei lucrand uniti au modificat aceste specii crezand in nebunia lor ca le pot face mai bune. Dar tocmai fructul lor stricat nu l-au inlaturat caci mirosul acestuia de putregai le-a fost placut. Despre ce fruct este vorba ? Simplu- fructul este mintea iar mirosul gandurile acesteia.

      O alta armata a inceput sa lucreze la animale, cresteri rapide prin dereglari genetice, clonari, conditii infernale de crestere, in care animalele nu vad natura niciodata, dar in schimb au parte de o moarte in chinuri, chinuri create de armata sadica a lui Satan (vezi documentarul Earthlings).

      Alte armate au distrus solurile cu chimicale, au otravit apa si aerul si au taiat padurile (vezi documentarul Home dar exclude teoria evolutiei speciilor) .

      Apoi alte armate au pustiit resursele subsolului, au modificat cursul fluviilor sau au distrus peisaje intregi.

      Omenirea a fost invatata ca nu trebuie sa lucreze in principal la suflet, lasandu-si nevoile materiale pe ultimul loc ci sa faca exact invers, adica opusul, stare care-l caracterizeaza pe Satan. Astfel ei au cerut mai mult si mai mult, ce se considera vechi trebuia aruncat si trebuia luat ceva nou. Si toata aceasta nebunie cine trebuia sa o suporte ? Planeta ! Exploatarea acesteia e la apogeu. Si sa mai fac o comparatie cu trecutul: vechii conducatori se multumeau oarecum cu mobila si lucrurile din palate caci aceasta au ramas pana in zilele noastre, iar saracii nu le schimbau ca nu aveau, dar in prezent omul consumator le schimba. Si chiar mai des decat un rege !

      Regele sau imparatul se plimba cu caleasca iar in prezent chiar si omul cu venit mediu are masina de lux !

      Bijuteriile si podoabele regale fascinau pe cei din popor pe cand in prezent poporul prin bijuteriile sale au fascina pe vechii regi! Iar aceasta fascinatie se poate compara si referitor la vestimentatie si chiar mai mult. Poseta unei “doamne” din prezent poate valora cat o locuinta pe cand astfel de nebunii nu existau in trecut.

      Iar la toate astea au contribuit luxul si stiinta pusa in slujba lui Satan.

      Astea ca astea dar s-a mai lucrat la ceva. Omul trebuia hranit cu iluzii si moarte. Astfel Satan stia ca nu toti oamenii au o gandire fantezista, nu isi creaza placeri mentale ci le-a oferit el asta. Tot prin oameni.

      Calauzirea Spiritului il face pe om sa se plictiseasca, sa fie nemultumit, sa caute adevarata fericire. Si omul poate ar fi cautat-o dar Satan a stiut bine asta si a mai creat ceva sa il distraga – distractiile, revistele, cartile, filmele, emisiunile de divertisment, jocurile video, desenele animate si tot felul de aparate electronice. Si toate astea s-au diversificat si s-au modernizat intr-un ritm ametitor, omul sa nu mai aiba timp deloc caci mereu apare ceva nou. Si ca sa apara toate astea s-a folosit de stiinta. Si omul tot nu are timp sa se gandeasca si ma refer aici la scopul vietii. Si astfel omul, prin progresul stiintei, ramane in continuare rupt de Dumnezeu.

      Terminand cu aceste laturi in care stiinta e aplicata si anume: razboiul, exploatarea resurselor si placerile, trecem la ultima- cunoasterea, scolara si universitara, cunoastere atee, deci cunoastere care il neaga pe Dumnezeu, distrugandu-se prin aceasta insasi nucleul spiritual al copilului sau al tanarului.

         Cum a actionat si aici ? Va spun imediat.

     Tot ce a creat Dumnezeu, Satan a incercat sa distruga. Pentru orice om iluminat de Dumnezeu sa indrume omenirea oarba, Satan a ridicat mii de potrivnici. Astfel Biserica , unealta principala a lui Satan, tinea in bezna spirituala omenirea. Orice lumina ce aparea trebuia sa fie anihilata. Dar Dumnezeu a iubit aceasta omenire oarba si a aprins mai multe lumini. Astfel, prin stiinta intunericul bisericii a fost spulberat caci i s-au vazut uneltirile , si asta nu in totalitate caci au fost si destui rataciti ce au ramas la fel. Astfel stiinta a oferit cunoastere caci biserica dorea o masa de analfabeti ce ar fi fost usor de condus. Dar si aici Satan a actionat perfid si a calauzit urmasii acestor oameni pe fagasul dorit de el. Si astfel stiinta a fost rupta de Dumnezeu si a devenit atee. Si multi oameni care erau rupti de biserica si-au gasit in acesta cunoastere o placere, care apoi a fost dusa la extrem.

      Cand trebuie pusa temelia cunoasterii de Dumnezeu ca mai apoi pe aceasta sa creasca frumos floarea iubirii ?

       In copilarie. Astfel copilul trebuie sa invete sa scrie si sa citeasca, sa cunoasca istoria si geografia, ca mai apoi avand o baza sa inceapa sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Aceasta este temelia caci fara cunoastere nu poti sa ai credinta iar mai apoi iubire. Totusi prima piatra de temelie trebuie pusa in frageda pruncie, de catre parinti, inainte ca copilul sa ajunga la scoala. Aici, in primii ani, copilul omului trebuie sa invete despre copilul Iisus, iar mai tarziu tanarul trebuie sa afle despre omul Iisus. Pe langa aceasta baza, exista si invataturi diverse: istoria oamenilor inainte si dupa Potop, geografia Pamantului, a Sistemului Solar si a Creatiei, lumile spirituale si cele infernale, precum si alte nenumarate invataturi ce imbina lumea naturala cu cea spirituala (stiinta stiintelor adica stiinta corespondentelor).

      Bineinteles ca aceasta cunoastere nu trebuie sa ramana rece sau moarta ci ea trebuie sa fie incalzita la focul iubirii, foc care aduce cu el viata.

      Deci cunoasterea sau stiinta, unita cu iubirea ce deriva din invatatura religioasa ar fi creat omul perfect. Cand zic stiinta ma refer la Cunoasterea Divina iar cand religie ma refer la Religia Divina nu la cea creata de Satan in prezent.

      Dar ce a facut Satan ? A rupt stiinta de religie iar apoi a indepartat stiinta de Divinitate iar religia a impartit-o in multe parti pe care le-a inspiritat in falsitati si le-a invrajbit intre ele.

      Cum arata omul de azi ?

      Unul se afunda in cunoastere atee si cu toate ca mananca din ce in ce mai mult (strange biblioteci) el nu se satura deloc pentru ca aceasta mancare nu il poate hrani.

     Altul se afunda in religie, el cauta Adevarul si crede ca il poate gasi la una din multitudinea de biserici sau religii create de Satan. Acest nebun crede ca il poate gasi pe Dumnezeu cautandu-L la oameni si nu cautandu-L pe El Insusi.

     Un alt nebun crede ca poate combina cunoasterea atee cu o religie. El invata pe alti cunoasterea atee si crede in Dumnezeu dar nu se poate considera ca el slujeste la doi stapani pentru ca nimeni nu poate asta. Chiar Dumnezeu ne da aceasta invatatura. De ce asta ? Fiindca el si-a ales o religie creata tot de Satan.

     Si atunci, va intreb eu, unde oare ar mai exista pe Pamant, oameni care sa nu faca parte din aceste trei categorii ? Sunt greu de gasit dar exista cate unul pe ici pe colo. Acestia au fost crescuti initial in lume, au urmat stiinta si religia ei dar la un moment dat s-au rupt fiindca, calauziti divin, au gasit si au inceput sa urmeze adevarata scoala a copiilor lui Dumnezeu. Cine sunt acestia ? Sunt cei alesi. Cum sunt vazuti ei de catre lume ? Niste nebuni, pentru ca cunosterea lor difera de cunoasterea lumii, iar iubirea lor e opusul rautatii lumii. Deci acestia nu o sa fie ascultati niciodata de catre lume, caci lumea e rea si nu isi gaseste placere in bine, nu poate fi condusa de acestia ci lumea prefera sa fie condusa tot de oameni care-i apartin.

      Intentia mea initiala a fost sa realizez o scurta introducere referitoare la ateismul stintific, referindu-ma doar la cunoasterea atee promovata in institutiile de invatamant, dar am continuat primind inspiratie si descoperind eu insumi noi si noi informatii ce au legat intr-un final stiinta de religie. Prin urmare aceasta scriere poate fi prezentata si bisericilor.

     Toate aceastea mi-au fost facute cunoscute nu prin mine insumi ci prin inspiratie divina. Cei care vor avea parte de aceasta gratie vor descoperi si ei aceasta binecuvantare iar cei care deja au primit-o stiu cum este. Imi doresc ca aceste informatii sa fie citite cu placere, incantarea voastra sa fie bucuria mea.

43. 10.12.2011    A DOUA EPISTOLĂ CĂTRE TESALONICIENI-explicarea unor pasaje

Cap.2       

1.Cât priveşte venirea Domnului nostru Iisus Cristos

3.Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci nu va veni înainte de a fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării,

4.care se impotriveste si se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, prezentandu-se drept Dumnezeu.

9.Venirea lui este prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase

     Pavel vorbeste aici despre venirea Domnului dar la prima citire se pare ca ceva nu este in regula. El spune ca nu va veni inainte de a veni lepadarea de credinta. Deci ca urmare, mai intai oamenii se vor separa de credinta sau cel putin majoritatea lor. Daca luam ad-literam inseamna ca nu ar mai veni deloc pentru ca majoritatea „crestinilor” cred in Dumnezeu. Dar si demonii cred in Dumnezeu si se tem de El.

      Astfel cand Pavel vorbeste de credinta nu se refera la simpla credinta a oamenilor ca Dumnezeu exista, caci aceasta nu ajuta cu nimic pe nimeni, caci credinta fara fapte este moarta. Deci, Pavel se refera la credinta vie, autentica, insufletita prin fapte plecate din iubire.

      Astfel, putem constata, ca aceasta credinta autentica este foarte rar intalnita pe Pamant, iar cealalta, cea moarta predomina, deci, prin urmare, venirea se aproprie.

       Pavel vorbeste despre omul pacatului, fiul pierzarii. El nu se refera aici la persoana lui Anticrist, caci Anticrist nu este o persoana care va fi incoronata ca rege al intregului Pamant cum cred „crestinii”. Puteti sa asteptati mult si bine asta, cum au asteptat multi rataciti in trecut venirea Domnului la anumite date si au asteptat zadarnic.

      Oamenii sunt morti spiritual, ei iau tot ce vad exterior ca fiind esenta lucrurilor, pe cand Adevarul sta mereu bine protejat in interior. Domnul nu va veni in exterior pe norii cerului, caci atunci cum L-ar vedea toti ai Lui, caci acestia se gasesc raspanditi in diferite natiuni. Pentru unii Domnul a si venit dar aceasta venire a fost vazuta sau simtita de ei pentru ca ea s-a produs in interiorul acestora.

        Revenind la Anticrist, acesta este spiritul lui Satan care conduce lumea, lume care ii este aservita.

     Astfel pacatosii sunt oameni supusi pierzarii, caci ei au pierdut pe Domnul si astfel s-au rupt de adevarata Viata. Ei se impotrivesc Invataturilor Divine care cer iubire, iertare sau negare de sine pentru ca natura lor sufleteasca este rea, fiind in opozitie cu aceste principii vitale. Ei nu se umilesc, nu se apleaca in fata Invataturilor Divine, recunoscandu-le importanta in inimile lor, caci acestea sunt impietrite si ca urmare le resping, avand o mare repulsie pentru acestea. Moartea uraste viata, orgoliul uraste smerenia, ura uraste iubirea, egoismul uraste negarea de sine, întunericul uraste Lumina, intr-un cuvant spiritul lui Anticrist uraste pe Cristos.

      Cand Pavel spune ca se inalta mai presus de ce se numeste Dumnezeu sau de ce este vrednic de inchinare la ce se refera? E simplu, dar aparent expresia nu are sens. Se poate înalta cineva vreodata mai presus de Dumnezeu sau de ce apartine Acestuia – Învataturi sau copii ai Sai ? Nicidecum. Nimeni nu se poate inalta vreodata mai presus de Infinit caci acesta este interminabil. Deci nici cel mai înalt Arhanghel nu va putea niciodata ajunge sau egala pe Dumnezeu, si asta in eternitati. Dar stim bine ca ce e rau nu se poate inalta niciodata ci doar sa coboare sau sa cada si mai mult. La ce se refera totusi Pavel ? Invatatura sa este profunda, caci este inspirata de Spiritul lui Dumnezeu. Smerenia sau umilinta este plecarea omului, coborarea lui sau mai exact a se pune pe ultimul loc in lume sau negarea de sine. Care este opusul ei ? Mandria sau orgoliul adica ridicarea omului sau mai precis a se pune pe primul loc in lume ori iubirea exclusiva de sine.

        Ce inseamna a se aseza in templul lui Dumnezeu prezentandu-se drept Dumnezeu ?

      „Crestinii” cred ca acea persoana, Anticrist cum il numesc, va fi incoronat intr-un templu a lui Dumnezeu, mai precis la Ierusalim. El va face mari minuni si semne prin care oamenii vor fi amagiti. Fals ! Asteptati voi mult si bine aceasta si o sa vedeti ca vor veni Judecatile si Anticrist al vostru nu va mai veni.

     Dumnezeu nu poseda temple moarte, construite de mana omului, El nu are nevoie de aceastea pentru ca El a creat in fiecare din noi, temple vii. Acestea ii sunt placute Lui, dar, doar daca omul se inchina in ele in spirit si in adevar. Astfel, Domnul a creat in fiecare din noi o inima vie, căci aceasta este templul Lui adevarat si nu constructiile moarte faurite de mâna omului. Domnul intotdeauna priveste in interiorul omului, in inima sa, cercetandu-i iubirea, si nu in exterior la niste cladiri urate in interiorul carora nu va fi niciodata. Daca nu ma credeti eu va intreb: „Unde salasluieste iubirea, aceasta gingasa floare de nepretuit care ne incanta cu parfumul ei? In inimile noastre sau in templele reci si intunecate ale lumii ?”

        A se aseza in templul lui Dumnezeu inseamna ca omul nu se comporta cum ii este menirea. Astfel, sufletul pacatos al omului trebuie sa-si constientizeze conditia, si anume ca prin el insusi nu reprezinta nimic in fata lui Dumnezeu, nu poate face bine niciodata prin el, caci natura lui este rea. Constientizand asta el trebuie sa se plece sau sa se inchine in fata lui Dumnezeu, confirmandu-si astfel nimicnicia. Si aici este necesar ca oamenii sa cunoasca ca inchinarea in genunchi a trupului nu are nici o valoare in fata lui Dumnezeu. Poate va mirati iarasi: „Cum sa nu ne inchinam in fata lui Dumnezeu?” Chiar mai devreme am zis ca trebuie sa ne inchinam dar nu in maniera pe care o faceti voi, oameni ai lumii. Pentru voi totul este exterior si uitati complet ca totul trebuie sa vina din interior. Astfel nu trebuie sa apleci deloc trupul ci aceasta aplecare trebuie facuta exclusiv de suflet. Constientizandu-si nimicnicia, sufletul trebuie sa se plece cu regret in fata templului lui Dumnezeu sau mai precis in fata Spiritului Acestuia. Pocainta este necesara purificarii sufletului, iar plecarea sa in fata Domnului inseamna ca pacatosul care a primit Lumina doreste ca el sa nu mai fie condus de spiritul lui Anticrist sau a lui Satan ci sa fie condus in exclusivitate de Cristos caci doar acesta poate supune iadurile si nimeni altul. Deci sufletul primeste o alta conducere, cea veche trebuie sa-l paraseasca sau sa moara, acea conducere despotica a lui Satan, iar cea noua, conducerea Luminii, odata instalata il va calauzi pe om spre a obtine adevarata Viata. Sau altfel zis: tiranul Satan, acest spirit abject prin care se emana mirosul de putrefactie al mortii trebuie sa fie izgonit, in modul cel mai umilitor pentru el cu putinta iar Domnul nostru multiubit, Iisus Cristos, trebuie sa fie inscaunat, caci doar El ne va putea conduce, brat la brat, ca un Tata iubitor, inapoi in Casa Sa, de unde am plecat odata si am cazut in cea mai apriga sclavie, sclavia sufletului, sclavie instaurata de Satan. Aceasta trebuie sa faca omul, si toata aceasta lucrare se va petrece in interiorul lui si nicidecum in exterior. Astfel ratacitul care intelege sensul exterior al cuvintelor il va astepta pe Domnul sa apara pe norii cerului si va privi, si va privi si nu Il va vedea niciodata, pe cand copilul Domnului sau cel ce va primi Lumina mereu il va cauta pe Tatal sau dar nu pe norii exteriori ci pe Cerul din inima sa, caci acela este Adevaratul Cer. Nimeni nu va ajunge vreodata in vreun cer exterior ci doar in Cerul pe care il poarta in inima sa.

          Dar sa revenim la ce spune Pavel.

       Cine se aseaza in templul lui Dumnezeu, prezentandu-se ca fiind acesta ? Simplu. Este spiritul lui Satan sau Anticrist care, cum am prezentat anterior, ia in stapanire omul. De unde se realizeaza conducerea lui suprema ? Tocmai de pe tronul pe care trebuia sa stea Dumnezeu, si de pe care trebuia sa ne conduca. Mai precis din inima.

        Pentru a nu lua iarasi sensul exterior al cuvintelor si sa nu intelegeti nimic, am sa detaliez.

       Inima este templul, tronul este vointa noastra, exista doi conducatori, unul este Domnul iar celalalt Satan. Care e rolul nostru ? Spre deosebire de un regat lumesc, unde conducatorii erau alesi ereditar sau isi insuseau prin forta tronul, situatia noastra este intrucatva diferita. Regatul este sufletul iar tronul va fi ocupat doar de cine vrem noi, sau altfel zis conducerea depinde de vointa noatra. Conducerea este de doua feluri sau exista doua feluri de iubire: Iubirea Divina si iubirea demonica. Astfel noi decidem pe cine vrem sa incoronam sau sa asezam pe tron. Altfel zis noi suntem liberi sa ne alegem propriul conducator, si nu suntem constransi in nici un fel, pentru ca libertatea este esenta fiintei noastre, doar prin libertatea suprema putem sa devenim copii ai Domnului si nu sa ramanem doar la conditia de creaturi ale Sale.

        Si acum sa prezint pe cei doi conducatori si ce fac ei pentru noi.

      Domnul, ne vorbeste cu iubire si ne indruma cu o blandete specifica acestei iubiri. Chiar daca avem pacate grave prin care am murdarit floarea gingasa a iubirii, mustrarea Lui este blanda si ne incurajeaza sa avansam pe calea cea dreapta, nefiindu-ne deloc teama de El ca ar putea sa ne pedepseasca pentru greselile noastre. Avansand pe aceasta cale, pe care o constientizam doar prin acceptarea pe tronul inimii noastre a Domnului ca unic Conducator, noi vom pasi mereu in Lumina, aceasta va creste mereu, si nu va fi una exterioara ci doar interioara, noi insine vom deveni Lumina si vom obtine Viata, Viata Suprema. Caci sta scris in Scriptura si Domnul ne aminteste ca suntem facuti sa fim dumnezei.

      Ce face in schimb Satan ? El are un mare avantaj. Care este acesta? Ca suntem in lumea lui. Cum asta ? Vedeti voi, noi nu am fost creati initial asa cum suntem in prezent. Noi suntem „fiul ratacit”. Am fost creati ca spirite pure, nu ca materie, iar ca spirite pure nu locuiam aici pentru ca materia nu exista. Noi locuiam in Casa Tatalui Ceresc dar am ales  sa o parasim. Astfel noi am devenit fiul cel ratacit, aceasta fiind invatati in mai multe randuri: parabola fiului risipitor, pastorul care si-a pierdut oaia si chiar in rugaciunea „Tatal nostru”. Astfel in aceasta rugaciune, suntem invatati ca Tatal nostru locuieste in Ceruri, si apoi de ce oare noi, ca copii ai Sai, locuim pe Pamant, in materie si nu in Ceruri ca spirite pure ?

      Revenind la Satan, acesta si-a modelat lumea atat cea exteriora cat si cea interiora dupa planurile lui. Care sunt aceste planuri sau altfel zis care sunt armele lui ? Ce fel de conducator este el si care este intentia lui ?  Unde vrea el sa-si intemeieze regatul ?

      Regatul lui principal se gaseste in inima omului. El doreste ca de pe tronul din templul lui Dumnezeu sa fie inlaturat Acesta si sa se instaleze el, sau spiritul lui Anticrist. El nu vrea doar ca el sa fie rupt de Dumnezeu ci doreste ca si sufletele oamenilor sa faca asta, pentru ca opera lui malefica sa se desavarseasca. Telul lui suprem este distrugerea si moartea pe care le ascunde cu viclenie in fata oamenilor. El este Parintele Minciunii caci prin minciuna oamenii pot fi inselati. Ca planul lui de distrugere sa reuseasca el ademeneste oamenii in plasa mortii pe care el o tese neincetat. Ca oamenii sa cada in capcana el a creat tot felul de momeli placute si ma refer aici la cele  exterioare. Astfel, el a dat o stralucire si o maretie lumii de nedescris. Iar omul, insecta proasta, a cazut in capcana lui, uitand ca in interiorul lui salasluieste o creatie infinita. In spiritul omului creatii intregi pot fi admirate dar omul nu stie asta si e incantat de niste cladiri marete, obiecte moarte sau jocuri de lumini. In om salasluieste Viata, Viata Divina, pe care trebuie sa o descopere si sa si-o insuseasca, dar omul nu stie asta si crede ca are viata, si ca urmare sa si-o iroseasca in placerile lumii, caci pentru asta a primit-o. Si omul mort mereu priveste in exterior caci el nu stie ca mai poseda o privire.  Care este aceasta ? Privirea spirituala, iar aceasta nu trebuie orientata in exterior ci doar in interior, caci ceea ce este exterior se gaseste si in interior, in Spiritul sau. Astfel, omul trebuie sa priveasca in inima sa , si nu ma refer in cea fizica ci in cea spirituala, sau mai precis- in Spirit. Cum Soarele cu toata imensitatea sa se poate reflecta in totalitate intr-o minuscula picatura de apa tot asa si intreaga Creatie „se reflecta” in Spiritul nostru. Si nu trebuie sa privim in Spirit pentru a vedea Creatia ca e ca si cum am privi cu ochii fizici in exterior. Si cu privirea exterioara putem vedea o parte infima din aceasta, dar putem oare sa-L vedem pe Tatal ? Nicidecum. Doar cu privirea interioara putem face asta, atunci cand suntem in lume.

     Astfel, cu ajutorul privirii spirituale, orientata spre interior, in inima, putem zari in Spirit pe Tatal nostru, asa cum L-au vazut profetii.

     Revenind la armele lui Satan, trecem de la cele exterioare la cele interioare. In natura fizica a omului sau mai precis in fiinta sa, Satan isi planteaza niste seminte ale buruienilor sale, pe care le uda ulterior sa creasca si sa se dezvolte. Mai precis in carnea omului, prin conceperea lui pacatoasa opusa conceperii in Ordinea Divina, Satan isi plaseaza impulsurile malefice. Aceasta cresc si se dezvolta odata cu cresterea copilului caci se maturizeaza si devin puternice fiind stimulate cu hrana din exterior. Caci daca nu ar exista aceasta, aceste plante s-ar ofili sau altfel zis aceste impulsuri ar ramane in starea de lantenta. Dar omul rupt de Dumnezeu, necunoscandu-i invataturile si recompensele sau beneficiile de pe urma aplicarii lor, se infrupta cu lacomie din hrana lui Satan, dezvoltandu-si si intarindu-si din ce in ce mai mult aceste buruieni sau impulsuri ale mortii care cresc si ii nepadesc sufletul, otravindu-l, deci luandu-l in posesiune. Astfel Satan iese victorios caci opera sa a fost incununata cu succes iar omul i-a fost o prada usoara.

     Deci acest conducator, prin viclenie, a oferit omului niste „beneficii” iluzorii, niste momeli placute, acesta a fost ademenit de aceste miraje si i-a oferit tronul din templul lui Dumnezeu. Altfel zis omul a inlaturat din inima sa Iubirea Divina care i-ar fi daruit Viata si Fericirea Suprema si a instalat iubirea demonica ale carei momeli au fost placute si usor de castigat. Omul crede ca a castigat astfel Raiul, dar el nu stie ca acesta va fi etern pe cand placerile lui satanice vor fi efemere, iar dupa ele va urma cea mai crunta sclavie sau moartea spirituala. Daca nu ia masuri, si se complace in aceasta capcana a mortii, va afla la un moment dat pe cine a inscaunat el pe tronul inimii sale ca sa-i fie conducator.

    Deci, minunile, semnele, si puterile mincinoase nu se refera doar la cele ce se intampla in exterior, in lume, ci mai ales la ceea ce se intampla in interiorul omului, si anume la placerile derivate din niste simturi pervertite, la ratiunea umana care se considera superioara, la falsa iluzie ca omul traieste prin el si tot ce face, face prin el iar puterea care o are este a lui si prin aceastea omul neaga pe adevaratul Dumnezeu si se considera pe el ca fiind un dumnezeu, el este propriul lui dumnezeu dar nu doar asta ci si ceilalti trebuie sa-l vada ca pe un dumnezeu, chiar daca nu foloseste acest termen.

     Si astfel, sufletul omului aservit spiritul lui Anticrist care troneaza in inima sa, pe tronul lui Dumnezeu, de unde Acesta a fost izgonit, se crede liber si superior lui Dumnezeu. El considera ca el este totul, caci mandria sa la facut sa creada ca se poate ridica la infinit. Iubirea sa demonica i-a pietrificat inima si i-a omorat simturile, floarea dulce a iubirii s-a uscat de mult. Iar unii oameni au ajuns chiar la concluzia aberanta ca ei vor putea sa-L detroneze pe Dumnezeu. Si nu ma refer la a-L detrona din inima lor, caci asta a facut de mult ci la a-L detrona din Ceruri. Deci creierul, acest receptacul al gandurilor care pleaca din inima, a devenit si el bolnav iar  lumina pura care trebuia sa patrunda in el a fost inlocuita cu cel mai cumplit intuneric. Astfel omul a devenit nebun. Si astfel de oameni se intalnesc in conducerea statelor, in universitati sau alte institutii, la varful corporatiilor sau ca lideri militari.*

     Sper, din toata inima ca la sfarsitul aceste lecturi ati inteles mai bine despre cine vorbeste Pavel ca se intalta mai presus de Dumnezeu si ca va sta pe tronul Acestuia, si ca aceasta se va intampla cand omenirea se va lepada de Dumnezeu in inimile lor si ca aceste lucruri se vor petrece in timpurile din urma, apropiate venirii lui Iisus.

      Cu toate ca puterile raului au ajuns in aparenta la un nivel nemaiîntalnit in Creatie, Domnul nu a parasit omenirea ci a aprins cele mai mari lumini in aceasta cumplita bezna in care traim, ca cei care vor iubi Lumina sa o urmeze si sa fie salvati.

      Fie ca cei care au ochi sa vada iar cei care au urechi sa auda !

      Domnul sa va binecuvanteze.

                                                                                                            Amin

  *  Unii lideri ai natiunilor au crezut asta la propriu, apoi “savantii” oameni de stiinta ce promoveaza ateismul, bogatasii care s-au crezut dumnezei pe Pamant si au plasat bogatia mai presus de Dumnezeu, detronandu-L astfel pe Acesta, liderii militari care au plasat moartea si distrugerea mai presus de Dumnezeu, precum si alte categorii de satanisti cu gandiri asemantoare, oameni bolnav psihic.

44.    Păsările Cerului    (12 august 2010)

            A fost odata un om, el iubea asa de mult pasarile cerului incat intr-o zi s-a hotarat sa le  faca o casuta, sa le ofere hrana si adapost. Si asa a facut.

          Apoi s-a gandit: aceste fiinte trebuie sa fie libere ca si mine caci adapostul si hrana nu se compara cu libertatea deplina. Astfel a eliberat el pasarile ramanand doar cu dorinta ca acestea sa se intoarca la el.

          O parte din pasari vazandu-se libere au zis “Am scapat de acest tiran care ne tinea captive si acum avem libertatea deplina”. Pierdute au fost ele si nu si-au mai gasit niciodata drumul spre casa.

          Altele au zis “Cand ne vom plictisi de libertatea noastra, atunci ne vom intoarce la stapanul nostru”. Pe acestea frigul iernii nu le-a iertat si au murit inghetate.

          Restul pasarilor vazandu-si nebunia au zis “Este cel mai bine sa ne intoarcem noi la casa care ne-a construit-o stapanul nostru unde ne putem bucura de apa si grane din belsug”.

 

EXPLICATIE

 1 .Omul semnifica Tatal Ceresc

2. Pasarile cerului sunt oamenii

3. Prima categorie de pasari sunt oamenii care s-au ratacit complet de credinta

4. A doua categorie de pasari sunt oamenii care desi stiu care este menirea lor pe pamant, o amana pana in momentul in care ii va surprinde iarna (moartea trupului)

5. Ultima categorie de pasari semnifica oamenii care ajung la o trezire spirituala si astfel pasesc in Imparatia Cerului bucurandu-se de apa (viata vesnica) si grane (iubirea Tatalui)

45. Despre femeie (mai 2011) 

        1. Dragul meu, Mi-ai cerut sa-ti spun care este rolul femeii pentru barbat pe pamantul acesta. Femeia are responsabilitatea de a alina suferinta si de a indeparta singuratatea care apare cand sufletul vostru lupta contra trupului vostru.

       2. Atunci este momentul cand singuratatea apasa cel mai greu pe umerii vostri, atunci sunteti tentati sa puneti capat suferintelor si automat a vietii voastre spirituale.

       3.  Eu va trimit femeia ca ea sa fie o alinare a suferintelor voastre ! Si nu ma refer ca voi sa va desfatati si sa va incheiati toate poftele salbatice care vi-au impanzit corpul si incetosat ochii. Eu va zic: Tratati femeia ca pe o alinare si alungati orice tentatie de a pacatui din inima voastra, atunci veti face o casatorie perfecta in inimile voastre si in fata Mea.

       4. Cat despre puterea femeii de a progresa spiritual aici nu este prea mult de zis, caci sufletul femeii are cu totul alta organizare decat a voastra barbatilor. Ele nu pot ajunge la un grad mare de spiritualitate decat foarte greu fiind in permanenta dependente de ajutorul Meu prin barbat.

 46. Ce înseamnă de fapt o căsătorie   (iulie 2011)

        1. La fel cum pe Pamant barbatul si femeia isi impreuna trupurile printr-un raport sexual , astfel prin legamantul casatoriei barbatul si femeia isi vor uni sufletele pentru a deveni o singura fiinta completa.

      2. La inceputuri Dumnezeu a separat fiinta umana in doua parti diferite cu scopul de a usura ascendenta spirituala astfel barbatul va primi ajutor direct de la El, in timp ce femeia va primi ajutor tot de la El dar prin intermediul barbatului pentru ca Dumnezeu nu a creat barbatul si femeia in acelasi timp ci a creat barbatul si din barbat a creat femeia. Ce se umple cu apa umilintei mai usor ? Un vas mare sau doua vase mai mici ?

     3. De va intrebati cum un barbat poate ajuta o femeie, Domnul va raspunde: El nu poate ! Dar lui ii este mai usor sa se renasca in Mine si Eu insumi ii voi ajuta femeia !

     4. In legatura cu legamantul casatoriei: Credeti ca are vreo importanta in fata lui Dumnezeu o ceremonie exterioara ? Singura ceremonie placuta este cea a inimii; atunci cand inima isi gaseste curajul si vine la Dumnezeu cu cuvintele: „Tata,iata-ma aici in fata ta cu femeia pe care o doresc mereu alaturi de mine. Te rog Tata acorda-ne binecuvantarea Ta.”

     5. Atunci veti avea binecuvantarea din cer si ce leaga Dumnezeu mana omului nu trebuie sa dezlege !

     6. Cand o casnicie este fundata pe lucruri lumesti va spun ca diferentele intre ei sunt ca diferentele dintre o vulpe si un porumbel, niciodata nu-si vor gasi pacea sub aceiasi locuinta ! Desfacerea unei astfel de casatorii nu este un pacat ! Pentru ca Eu nu am legat-o niciodata.

     7. Ce se intampla dupa moarte cu un cuplu ? Chiar si dupa moarte cuplurile legate de Dumnezeu raman strans apropiate si formeaza o singura fiinta care se manifesta in doua persoane diferite.

47. (august 2011)  Să învătăm din natură

       Imagineaza-ti o pasare, viata ei incepe la nivelul de ou, cata dragoste si cat devotament ofera pasarea mama ca puiul ei sa fie pregatit sa iasa din ou.

       Cand puiutul va fi suficient de puternic el va crapa coaja si astfel se va elibera de captivitate. El este slab, nedezvoltat, are ochii inchisi, el va cere mereu ajutorul mamei sale iar mama sa nu va intarzia sa-l ajute, aducandu-i mereu hrana.

      Puiutul in curand isi va deschide ochii si va incerca sa imite si el cum poate miscarile gratioase ale mamei sale.

      In curand pene viu colorate ii vor aparea pe tot corpul si cand va fi suficient de puternic acesta isi va lua zborul devenind astfel liber la fel ca mama sa, avand posibilitatea de a da viata mai departe.

      La fel suntem si noi oamenii prinsi in coaja dura a lumii care ne tine departe de adevarata mama a noastra, unicul Dumnezeu (Iubirea Lui asemanandu-se cu iubirea de mama). Câtă iubire si câtă rabdare trebuie sa aiba El ca sa ne pregateasca sa iesim din stransa inchisoare.

     Odata iesiti suntem orbi si slabi si avem nevoie mereu de hrana spirituala ca ochii nostri sa se deschida si sa vedem pe Tatal nostru.

      In curand frumusetea spirituala nu va intarzia sa apara (penele viu colorate) si cand vom fi suficient de pregatiti vom putea sa fim liberi, devenind una cu Tatal si avand astfel posibilitatea de a crea viata si a avea  putere asupra mortii.

48.  29.12.2011  Cine este Satan ? Care sunt principalele lui “calităti” ? Întoarcerea acasă.

  1.  Pentru a intelege cum a ajuns Satan in starea sa actuala ar trebui sa stiti ca fiecare entitate creata de Mine are o vointa libera, inclusiv ingerii au posibilitatea de a-si urma vointa, neimpiedicandu-i in nici un fel. Ingerii isi pun vointa lor in acord cu Vointa Mea devenind astfel uneltele Mele perfecte prin care Eu imi indeplinesc mai usor munca.

2. Un alt lucru care ar trebui sa-l intelegeti este faptul ca nu exista nimic in afara de Mine, Eu sunt singura Sursa de Iubire, singura Sursa de Intelepciune, Eu sunt Izvorul de Apa din care toate fiintele se adapa. Eu dau Iubirea Mea fiecare fiinte in proportii bine stabilite. Deci cum am spus principala Mea calitate este Iubirea.

3. Iubirea poate fi inteleasa mai bine daca o ramificam in cele trei componente principale:  – smerenia  – blandetea – rabdarea. Fiecare om ar trebui sa aiba aceste atribute pentru a capata asemanarea cu Dumnezeu.

4. Smerenia este partea iubirii care-i da omului negare de sine si care este componenta principala a iubirii de semeni, iubirea de semeni este componenta vitala, intermediara intre iubirea de sine si iubirea de Dumnezeu. Cum ati putea voi altfel sa-L iubiti de Dumnezeu care nu-L vedeti daca voi nu-i iubiti nici macar pe semenii vostri care sunt langa voi.

5. Blandetea este caracteristica iubirii de Dumnezeu la fel cum Iubirea lui Dumnezeu este blanda. Dumnezeu trebuie privit ca un Tata preaiubitor cu o dorinta foarte puternica si anume: ca copiii Lui surzi si orbi sa-L vada si  sa-L auda, sa-L stranga in brate, sa-L iubeasca. Asta este dorinta Domnului de la noi, ca noi sa ne descoperim triplul val a lui Moise si sa privim la fata Lui blanda si sa-i oferim iubirea noastra.

6. Rabdarea este o caracteristica importanta pentru toate tipurile de iubire. Ce rezistenta ar avea un arbore la furtuna daca el ar creste peste noapte ? Ce credinta ati avea voi daca ea nu ar fi bazata pe experientele si necazurile unei vieti ? Aveti rabdare ! Si mai important decat asta, incredere in Domnul, căci pentru Domnul nimic nu este imposibil.

7. Daca acestea sunt calitatile Iubirii blande a Domnului ce s-ar intampla daca cineva s-ar opune lor ? La fel cum intunericul este o stare provocata de lipsa luminii, ura este starea inevitabila care apare atunci cand o entitate se indeparteaza de iubire.

8. Deci aflam astfel ca principala stare a lui Satan este lipsa iubirii sau ura. Daca spuneam anterior ca dorinta Domnului este ca noi sa-L iubim si sa-i vedem fata blanda, la Satan singura dorinta este sa ne distruga si ma refer aici sa ne disperseze in mii si mii de bucatele ca din noi sa nu mai ramana nici praful. Daca ar avea puterea i-ar face asta chiar Domnului chiar cu sacrificiul sau. (Domnul fiind singura sursa de viata)

9. De va intrebati daca exista iubire in Satan va pot raspunde ca exista, dar este asa de mica incat este nesemnificativa. Iubirea Mea este baza vietii, piatra de temelie a oricarei entitati. Daca mai inainte Iubirea Mea a fost divizata in calitati pentru o mai buna intelegere vom face la fel cu ura lui Satan: – mandria  – furia  – graba.

10. Mandria este starea aparuta din absenta smereniei si este caracteristica iubirii de sine. “Cel mai mic pe lumea aceasta, va fi cel mai mare in Imparatia Domnului”, “Ultimul va fi primul”. Prin aceste cuvinte Domnul ne arata clar ca prin smerenie ne putem mari iubirea de semeni iar prin mandrie iubirea de sine. Mandria este prima caracteristica a urii lui Satan. Pentru Satan toti suntem niste viermi de noroi care trebuie calcati in picioare.

11. Furia este acea dezlantuire demonica care apare in lipsa blandetii, furia este caracteristica ingerilor intunericului. Furia este arma principala de distrugere a lui Satan.

12. Pe Pamant oamenii au tendinta de a grabi lucrurile, de multe ori Domnul ne strica planurile cu scopul de a invata rabdarea.

     Satan isi manifeste o graba imensa. El incearca cat mai repede cu orice scop, prin orice cale, sa ne distruga. Interesele lui malefice nu sunt sa ne distruga trupeste ci sa ne otraveasca mintea, pentru a ne ucide sufletul. Bineinteles ca uciderea sufletului este o metafora dar prin asta se intelege o cadere atat de josnica incat este aproape imposibil de urcat. Cum putea Satan sa se mantuiasca ? Prin intrupare. Insusi Dumnezeu ne-a aratat ca intruparea este posibila chiar pentru El, El fiind cel mai elevat spirit. Se va intrupa oare Satan ? Va renunta el la calitatile lui infernale ? Va pasi el oare pe Pamant vreodata ? Va renunta el la cunoasterea lui diabolica pentru necunoasterea unui nou nascut ? Raspunsul la acest mister doar Domnul il stie, poate ca, candva, Satan se va intoarce acasa…

  49.4-02-2012  Culorile si perceptiile spiritului

       Fiecare suflet este mai sensibil la unele culori, pentru ca unele reflecta mai mult sau mai putin trasaturile de spirit ale caracterului respectiv. De exemplu culoarea specifica lui Dumnenezeu este albul, albul insusi este format din sapte culori ce semnifica cele sapte spirite originare ale lui Dumnezeu.

      Un suflet partial evoluat intrupat intr-o fiinta sau animal mai intai de toate se ghideaza dupa perceptiile sale naturale si apoi de cele spirituale de exemplu, intodeauna un câine sau un lup va gasi o bucata de material de culoare neagra mai amenintatoare decat o bucata de culoare alba.

      Negru e culoarea egoismului, culoarea caderii, culoarea suferintei, de astfel acele suflete sunt alergice la aceasta culoare, pentru ca in sinea lor poarta o constrangere spre o evolutie, in deosebire de voi oamenii care sunteti deplini liberi, dotati cu rationament.

       De aceea sfatul Meu este sa evitati culorile ce nu sunt naturale in special pe cele închise .

50. 10.10.1953 Contactul constant cu Dumnezeu asigură succesul

       Cereţi sprijinul MEU pentru tot ceea ce întreprindeţi! Nu începeţi nimic fără MINE, nu faceţi nici un pas, nici un drum fără MINE, ci lăsaţi-MĂ să merg EU înaintea voastră. Atunci vă voi fi ţelul la care veţi ajunge cu siguranţă.

Tot aşa încredinţaţi-vă MIE în toate problemele spirituale, ca să vă conducă Spiritul MEU şi să primiţi sfaturi bune. Atunci nici nu mai puteţi altfel decât să gândiţi şi să acţionaţi corect şi să lucraţi cu succes pentru împărăţia MEA.Şi întotdeauna va părea ca şi cum voi aţi vorbi şi aţi proceda după propria voinţă. Pentru că EU nu MĂ manifest atât de evident, ca prin aceasta să fiţi constrânşi să-Mi urmaţi voinţa. Şi totuşi voinţa MEA este cea care se arată acum în voi.

Dacă îmi trimite-ţi mai întîi MIE orice muncă, gând sau cuvânt, puteţi fi deasemenea siguri de influenţa MEA,totuşi acest prim contact cu MINE este esenţial pentru ca să-Mi simţiţi voinţa în voi şi să puteţi gândi, vorbi şi acţiona în acord cu aceasta.

De aceea, câtă vreme nu vă consideraţi activitatea ca muncă lumească, ci vreţi să-Mi slujiţi MIE cu EA şi rămâneţi în continuă legătura cu MINE pentru a-MI primi indicaţiile, nu trebuie să vă temeţi că nu sunteţi în stare să lucraţi pentru MINE. Căci EU vă aşez indicaţiile în inimă prin faptul că vă dau sentimente care vă fac să acţionaţi după voinţa MEA. Şi atunci orice începeţi să faceţi e binecuvântat.         Amin.

51. 19.7.1965 CHEM OAMENII LA ÎNTOARCERE

      Tot mai mult aleargă oamenii după avuţii pământeşti, nu-şi mai găsesc odihna, nimic nu le mai satură foamea şi setea. E bine ca oamenii să se străduiască neobosit la fapte bune, căci strădaniile lumeşti adună numai lucruri moarte, care nu servesc vieţii sufletului.

Nu vă molipsiţi şi voi de strădaniile lumii, care nu urmăresc decât bogăţia, gloria şi plăcerile. Ea seamănă cu un orb care caută un ţel şi fiind orb, nu poate să-l găsească. Dar lumea e orbită tocmai de faptul că îşi caută fericirea în cele pământeşti. Fie-vă milă de aceşti oameni. Ei nu trebuie condamnaţi, fiindcă sunt orbi şi de cele mai multe ori nu ştiu ce fac. Veţi constata că oamenii au o orientare din ce în ce mai materialistă, că uită tot mai mult de valorile mai înalte ale vieţii şi îşi află bucuria în plăceri primitive.

Cunosc gândirea întoarsă pe dos a oamenilor şi vreau să le vin în ajutor. Dar nu mai pot să-i ajut prin glasul lăuntric, spiritual, ci doar din afară, prin semne cum ar fi catastrofele naturale, epidemiile, foametea şi războaiele. Ei nu-şi vor da seama de ce sunt nevoit să permit toate acestea şi chiar se vor indigna. Să ştiţi însă că întâmplările acestea vor veni asupra oamenilor numai pentru că ei sunt de rea credinţă. De aceea faptele lor se vor întoarce asupra lor şi copiilor lor. Trebuie să permit din cauza răutăţii lor ca propriile lor fapte să se întoarcă asupra lor, ca prin aceasta săşi dea seama de gândirea lor întoarsă pe dos, ca să se depărteze de cele pământeşti şi să-şi caute fericirea în MINE. Oamenii vor avea necazuri atât de mari, încât vor fi zguduiţi, redevenind astfel receptivi faţă de cuvintele MELE şi spiritul MEU aflat pretutindeni.

     Oamenii vor râde şi vor dănţui în aşa-zisa lor fericire până în momentul intervenţiei MELE. Atunci bucuriile li se vor transforma în râuri de lacrimi, dansurile în bocete.

Vă spun: n-ar fi nevoie de necazurile acestea dacă oamenii n-ar fi intorsi pe dos sufleteşte, dacă n-ar fi uitat de MINE pentru a se închina principelui lumii şi a-l iubi. Dar fiindcă oamenii iubesc întunericul, întunericul va cădea asupra lor şi-i va judeca după dragostea lor întoarsă pe dos.

Puţini numai se vor trezi, întorcându-se cu totul către MINE, încetând să mai păcătuiască pentru a se elibera definitiv de sub stăpânirea celui care aduce numai nenorocire celui care se ataşează de el – fiindcă el este nespus de rău.

Dar cei mai mulţi oameni nu cred aceasta până nu o simt amarnic pe propria lor piele. Eu însă sunt păstorul cel bun care aduc vindecare şi binecuvântare acolo unde oamenii MĂ iubesc şi merg pe căile MELE.

52. 17/18.01.2012  Despre Șarpe (Satan). Despre mântuire și care va fi statutul celor care vor obtine mântuirea.

Cine este Șarpele ? Este cel mai desăvârsit cameleon. Ce face cameleonul ? Când vrea să se ascundă sau să atace îsi schimbă aspectul exterior prin diferite culori. Cine este Satan? Cel mai desăvârsit maestru al deghizării din Creatie. Daca ar fi să se arate în forma sa adevărată, forma care îi corespunde în totalitate fiintei sale, mai precis caracterului său, ar apărea sub un aspect care ar îngrozi pe cei mai hidoși demoni ai săi, care sunt de fapt niste minusculi viermișori atomici pe lângă acesta. Astfel nici cele mai hidoase, scârboase si fioroase forme din creatia materială, reunite si amplificate la infinit ar da o fiintă cutremuratoare, care totusi, în comparatie cu Satan, ar fi frumoasă. Dar prin „arta” sa desăvârsită de a lua diferite forme, el poate apărea chiar sub forma unui înger de lumină. La o scară foarte infimă întâlnim astfel de aspecte si în creatia materială: astfel, sub râsul aparent al unui animal blând întâlnim bine ascunse într-un tufiș fălcile puternice ale unei hiene însetate de sânge; sub mirosul parfumat al nectarului multor plante, miros catre atrage o multime de insecte, întalnim de fapt o capcană teribilă – este vorba despre plantele carnivore; sub aspectul unor fiinte aparent neputincioase care se târăsc prin praful pământului, al cărui colorit viu si frumos atrage orice privire stau de fapt niste fiinte veninoase care pot omorî fiinte mult mai mari si mai puternice ca ele printr-o singură picătură de venin; sub aspectul unui colorit foarte frumos al blănii, ce depaseste cu mult pe cel al animalelor domestice stau unele dintre cele mai sângeroase animale – tigrii, gheparzii, leoparzii sau panterele; sau chiar la om, sub frumusetea aproape desăvârsită a unor trăsături fizice feminine trăiesc niste suflete ale căror aspecte demonice, dacă ar putea fi văzute, ne-ar  îngrozi pe toti. Si astea precum si multe altele le putem si noi observa în natura sau chiar la om, dar totusi într-o slabă măsură. Dar cum rămâne cu Sarpele ?

Dacă acestuia i s-ar permite o manifestare deplină toată Creatia ar fi distrusă. Dar Creatorul ca un Maestru Desăvârsit a cunoscut în detaliu partea ascunsă a acestei fiinte si i-a impus anumite limite: până aici si nici un pas mai departe. Ce înseamnă asta ? Dumnezeu a permis fiintelor sale sa aibă o vointă liberă pe care să si-o manifeste. Unele si-au pus vointa lor în acord cu Vointa Domnului dar altele au preferat sa nu o facă. Ce s-a întâmplat cu acestea din urmă? Au cazut. Aceste fiinte sunt îngerii căzuti sau mai precis fiintele umane din Creatia materială, cu unele exceptii. Cu toate astea nici acum vointa lor nu a fost înlăntuită ci a fost lăsată liberă si ca urmare unele au căzut în continuare ( căderea oamenilor în păcat ).

Dar cum rămâne cu vointa lui Satan ? Si el are această vointa liberă, adică poate sa se întoarcă sau poate să cadă în continuare. Totusi acestuia i s-au pus anumite limite în a actiona. Daca el ar fi lăsat liber sa actioneze în voie, ce fiintă oare din Creatie i-ar rezista ? El este desăvârsit în „arta” aparitiilor, adică poate lua cele mai frumoase forme umane care ar putea să existe; este desăvârsit în „arta” vicleniei, adică prin cunoasterea sa si prin minciunile sale duse la extrem ar putea fi crezut si de cei mai mari întelepti, nemailăsându-le acestora dreptul la replică; în „arta” distrugerilor nu poate sta nici aici mai prejos, căci sub inspiratiile sale au apărut cele mai teribile si distrugatoare arme, clasificate pe mai multe categorii, prin care toată omenirea ar fi anihilata. Si mai are o „artă”. Care este aceasta? Dacă arta aparitilor se referă la aparitile sale sau aspectul exterior al unor fiinte aflate sub influenta sa, celalalte două precum si multe altele au fost plasate în interior. Aceasta este „arta lui supremă” Capacitatea de a plasa în om a unei multitudini de trăsături demonice de care va avea grijă sa le dezvolte ulterior. Cum oamenii sunt diferiti iar slabiciunile lor fiind foarte cunoscute a avut grijă să stimuleze sau să le hrănească numai în modul stiut de el. Astfel, daca Domnul întăreste pe un om într-o anumită slabiciune a sa sau mai bine zis o anumită înclinatie spre a păcătui, în dorinta de a-l feri de moarte, Satan vine cu o tentatie a cărnii, deci ceva intern pe care bineînteles o stimulează sau o hrăneste cu ceva extern . Iar pentru un om nu are doar o armă sau o capcană ci mai multe. Chiar dacă omul e ajutat sa scape de anumite laturi, mai rămân destule prin care Satan actionează. Iar aceste laturi sau măsurile părtilor demonice din om sunt diferite, cum si oamenii sunt diferiti. Si credeti ca a scăpat oare cineva de atacurile lui ?

Si asa de mult au căzut oamenii în plasa lui încât au devenit niste păpusi iar el este maestrul păpusar. Si chiar dacă se mai rupe câte o sfoara sau două sau altfel zis chiar dacă omul este eliberat de unele laturi demonice, mai există destule sfori care să-l miste sau altfel zis mai există destule laturi rele prin care el e legat de moarte.

Cine sunt eu de scriu aceste rânduri ? Sunt tot un om care odata i-am fost papusă. Si ce papusă ! Una dintre cele mai frumoase sau altfel zis, unul dintre cei mai răi oameni de pe Pământ. Dar până la urmă păpusile nu sunt ale lui ci ele au fost furate. Iar Proprietarul a venit să-si ia păpusile înapoi, căci aceastea i se cuvin. Sau mai precis : prin arta lui Satan de ademenire multi îngeri l-au urmat si au căzut, dar acestia nu erau ai nimănui ci erau ai Domnului, iar Acesta prin Iubirea Sa Infinita nu i-a abandonat ci a venit să-i ia acasă. Bineînteles ca situatia nu este asa de simplă: să tai doar sforile si să scapi păpusile de legăturile lor. Păpusile sunt oamenii care au o vointă liberă, deci fie vor să fie liberi, fie doresc să fie în continuare manipulati. Iar Domnul nu constrânge pe nimeni ci doar îndrumă. Astfel, oamenii au fost de mult adormiti într-un somn de moarte iar toate necazurile care le primim sunt de fapt sunetul ceasului nostru desteptător, adică apelul de a ne trezi si a reveni la viată.

Dacă revin la mine pot spune că multe sfori mi-au fost rupte iar altele mi-au fost slăbite într-o măsură foarte mare, deci nu am fost eliberat complet. Am fost trezit dar mai am momente de somnolentă în care atipesc. Dar importantă este dorinta mea de a mă trezi complet, cu toate că practica nu reflectă în deplinătate această dorintă. Deci v-am făcut si prezentarea mea. Dar mai am o dorintă. Ca om trezit am cunoscut sforile maestrului păpusar într-o oarecare masură, necunoscută mie. Si ce vreau eu? Să vi le prezint si vouă pentru a le cunoaste. Deci care sunt aceste sfori sau altfel zis, laturi demonice din oameni?

Domnul m-a învătat ca la început a fost o sfoară puternică din care s-au nascut mai multe. Si m-a mai învătat care e foarfeca si cum pot să o folosesc ca să fiu eliberat. Dar să vă spun si vouă. Sfoara puternică initială a fost mândria iar din ea s-au născut toate pacatele, care, odată cu trecerea timpului au crescut ca număr si s-au si diversificat. Si care este foarfeca ? Foarfeca este reprezentată de iubirea pentru Domnul si pentru semeni sau mai bine zis poruncile iubirii. Iar eu vă spun că această foarfecă este foarte bine ascutită si extrem de dură astfel încât nici o sfoară cât de puternică ar fi ea nu i-ar rezista, chiar dacă este otelită.

Cum este sfoara ? Dacă inițial, când copilul este mic este firavă, cu trecerea timpului Satan are grijă să o întărească astfel încât ca omul să nu mai fie în stare să o rupă niciodată.

Dar unii oameni poate doresc sa se elibereze cu forte proprii. Ce se întâmplă cu acestia ? Ei încearcă să rupă sfoara, dar ei doar se zbat si se agită si nu reusesc nimic, căci în final ei obosesc si constată că sfoara nu a suferit nici o ruptură. Sau altfel zis: unii oameni îl exclud pe Dumnezeu din viata lor, precum si învătăturile Sale iar când încearcă să se elibereze cu forte proprii nu reusesc, ba chiar se încurcă si mai mult. Prin asta Dumnezeu le arată orgoliul lor izvorât din prostie, că omul fiinta slabă se poate elibera singur. Doar Domnul îl poate elibera, iar ei trebuie sa constientizeze acest lucru.

Bineînteles că spre deosebire de prima categorie, majoritatea păpusilor rămân legate. Altfel zis: majoritatea omenirii caută plăceri lumesti care să-i satisfacă si nicidecum pe Domnul. Si cum să le taie sforile Domnul, fără voia lor ? Domnul a instaurat pe Pământ libertatea supremă, fiind singura conditie pentru a-i deveni copii. Cu toate astea nu îi lasa nici pe acestia, ci caută mereu să-i trezească. Problemele plecate din neîntelegeri, boli, catastrofe, războaie, foamete sau multe altele sunt ceasul lor desteptător.

Dar mai există o categorie. Acestia sunt oamenii care s-au trezit, mai mult sau mai putin, si care au luat foarfeca si încearcă să-si taie legăturile. Dar foarfecile lor sunt diferite cum si iubirea lor pentru Domnul si pentru semeni este în măsuri diferite. Deci unii au foarfeci mai dure si mai ascutite, iar altii mai slabe si mai tocite sau altfel zis iubirea unora este mai puternică iar a altora mai slabă. Si cu cât iubirea este mai mare cu atât foarfeca este mai bună, deci mai puternică si mai tăioasă si cu atât mai repede omul îsi poate tăia legăturile. Si nu există sfoară care sa reziste unei asemenea foarfeci. Dar ce se întâmplă cu cei ce au foarfeci mai slabe si tocite. Vor fi ei eliberati ? Bineînteles, dar doar dacă ei doresc în continuare să-si taie sforile, si nu-si abandonează lucrul. Si o foarfecă proastă poate tăia dar mult mai greu iar munca omului este mai îndelungată si mai obositoare. Ce pot să recomand unor astfel de oameni pentru a li se usura munca ? Sa ia o pilă si să-si ascută foarfeca. Ce este pila ? Pila este Cuvântul deci Cunoasterea Divină. Ce reprezintă actiunea sau a-si ascuți foarfeca ? Aceasta este tocmai iubirea care trebuie să se amplifice în noi în urma cunoasterii obtinute, căci cum să-L iubesti pe Dumnezeu dacă nu-L cunosti mai întâi? Deci există niste trepte ale eliberării mai precis trei: prima este căutarea, a doua este cunoasterea si a treia este iubirea născută în urma cunoasterii. Deci cunoscându-L pe Iisus, învătăturile Sale, faptele Sale, adică tot ceea ce ne-a dăruit El nouă, tot ceea ce a făcut pentru noi ca să fim salvati, cu toate că nu meritam asta căci am fost răi si am iubit păcatul din care derivă moartea, constientizăm încet încet Marea Operă a Salvării, ne constientizăm nimicnicia adică faptul că nu merităm nimic, că suntem slabi si că prin noi nu putem face vreodata ceva bun, iar apoi începem să avem o cât mai mare recunostiintă pentru El, dar mai aflăm ceva de o importantă de nedescris. Ce anume aflăm, ce este practic incredibil ? Ce ar putea fi de ne conceput si de nedescris ? Vă spun imediat.

Noi aflăm ca Domnul, unicul Dumnezeu, Creator a tot ceea ce există, Singurul Sfânt si-a părăsit Cerurile Sale Spirituale, îngerii Săi, si a venit la noi, în Creatia materială, pe planeta ai cărei oameni sunt cei mai îndepărtati de Ordinea Sa, cei mai demonici, în cel mai aprig infern, si nu a venit în slavă cerească ce i se cuvenea ci a venit în umilintă si sărăcie pentru a ne conduce înapoi în Casa Sa. Si nu doar asta, ci e mai mult. Nouă, cei mai îndepărtati, cele mai rele fiinte, ne-a oferit un statut. Ce înseamnă acest statut e de necuprins, niciodată nu vor exista cuvinte care să exprime în plenitudinea lor infinita măretie a acestui statut. Cuvintele care le scriu aici sunt simple umbre trecătoare, ceva sortit pieirii, căci sunt cuvinte scrise de un om. Nici o scriere umană si nici o limbă din toata Creatia nu pot exprima sublima si infinita binecuvântare care ne-a fost acordată nouă, spre a dobândi acest statut. Nici un ochi nu a văzut vreodată, nici o ureche nu a auzit vreodată si nici un om nu a simtit vreodată multitudinea de beatitudini divine pe care le poate revărsa Dumnezeu asupra unui copil al Lui. Da, fratii mei dragi, nouă ne este dat să primim acest statut sublim. Deci Domnul a cărei măretie si iubire infinită nu vor putea fi exprimate niciodată, de nimeni, si asta în eternităti, Domnul, si-a părăsit îngerii săi puri si a venit în praful si mizeria acestei planete pe care a ridicat-o la cel mai sublim nivel, acela de a fi singura planeta sau scoală a copiilor Săi. Iar odată cu disparitia sa, scoala copiilor lui Dumnezeu va înceta să mai existe.

Puteti realiza voi oameni, a cărei nimicnicie este de necurprins, ce poate însemna aceasta ? Că noi, cei căzuti în cel mai mare abis, noi, cei mai decăzuti, putem primi un statut mai presus decât acela de a fi înger. Îngerii precum si celelalte fiinte umane din Creatia materială sunt creaturi ale Domnului, pe când nouă, oamenilor acestei planete, ni se acordă cel mai mare statut, acela de a fi Copii ai Domnului. Nici nu se poate descrie în cuvinte. Chiar îngerii cu statutul lor înalt doresc si vin pe acest Pământ, iau calea cărnii, cum a făcut si Domnul, pentru a dobândi acest statut. Si nu doar ei fac asta, ci si alte fiinte din Creatie, un oarecare numar, mai precis care doresc si cărora le este permis.

Ce facem noi însă ? Cunoastem noi asta ? Putini o stiu si mai putini doresc să dobândească acest statut, pe când majoritatea nici pe departe. Acestia din urmă nu stiu nimic de asta si nici nu-i interesează pentru că ei au fost absorbiti în somnul lor de moarte, un somn placut în aparentă, ca de fapt cum este mereu momeala unei capcane.

Scriam anterior de o dorintă, referitoare nu la mine ci la voi. Prin ea doresc ca voi să dobânditi acest statut. Voi trebuie să căutati pe Domnul, în primul rând si mai presus de orice. Să fie asta prioritatea vietii voastre. Căutati să cunoasteti ceea ce este scris despre El în Biblie dar nu vă rezumati la asta. Scriptura are înteles ascuns ce are rolul de a proteja cuvântul, dar voi trebuie sa căutati ce e ascuns în literele moarte. Ce e mort întelege ce e mort si ce e viu doar ce e viu si niciodata altfel. Astfel, cel mort nu poate întelege viata doar ce e viu poate patrunde la ea. Viata e în Cuvânt dar e închisă, iar mortul nu o poate obtine doar prin citirea sa. Si chiar dacă cunoaste totul, retine totul, nu a realizat nimic. Si-a văruit mormântul. Ce înseamna asta ? Prin limbajul său, prin expresiile sale biblice el poate încanta auzul celor care îl asculta, îi poate chiar uimi dar el rămâne mort. A câstigat cunoastere dar nu a câstigat viată. Si cum se poate câstiga aceasta ? E simplu de zis dar practica omoară. Adică indicatile sunt simple de înteles pentru orice persoană indiferent de statutul său social ori de inteligenta sa, dar practica e grea. Ce înseamna practica si de ce zic ca ea omoară ? Practica înseamnă scoala pe care vrei să o urmezi. Oamenii învată în scoli lumesti, devin destepti, îsi primesc functii dar tocmai adevărata scoală nu vor sa o urmeze iar cei ce vor să o urmeze rămân repetenti în primii ani, se retrag sau avansează extrem de greu. Ce fel de scoală este asta si de ce este asa de grea? Este tocmai scoala de care vă vorbeam anterior, scoala copiilor lui Dumnezeu. Doar ea este Singura Scoală si cea adevărată. Restul scolilor de pe Pământ sunt doar simple miraje, năluciri care dispar în neant. Au reusit ele sa salveze pe cineva vreodată ? Din contră, chiar l-au distrus mai rău căci ele sunt institutii pur lumesti ce nu au legatură cu Divinitatea. În cadrul lor se promovează ateismul, doar uneori se învată o religie si asta bineînteles sub îndrumarea lui Satan.

Deci omul trebuie să urmeze adevarata scoală si singura prin care se poate dobândi salvarea. Deci cum spuneam anterior, mai întâi să simti chemarea, să cauti si să cunosti, să crezi si să urmezi, să-ti vezi conditia si să iubesti.

De ce spuneam anterior că este o scoală grea ? Pentru că calea este îngustă, e pietruită si are spini. Iar poarta este mică. Ce înseamnă toate astea? E mult de spus dar totusi fac un rezumat. Iisus sau Domnul este telul, adică punctul final, sau altfel zis omul trebuie sa aibă o dorintă: ca el sa-I devină copil. Tatăl ne iubeste si ne asteaptă iar noi ca si copii trebuie să ne îndreptăm spre El sau altfel zis să ne dorim să ne regăsim Părintele pe care L-am părăsit odată. Dar nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin Fiul. Ori altfel zis: nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu si să rămână în viată, pe când pe Fiul putem să-L vedem. Dar este scris că cine vrea să ajungă la El, să facă ceea ce a făcut si El, adică să ia crucea si să-L urmeze. Dar aici intervine greutatea. Dacă la început omul a fost entuziasmat, a citit, i-a plăcut, pe parcurs vede că rezultatul nu se poate obtine asa usor. A ajunge la Domnul nu este asa de simplu cum putem ajunge la un părinte de pe Pamânt, adică să avem un drum usor, rapid si în conditii confortabile. Ajungem la Domnul doar pe calea descrisă anterior, purtându-ne astfel crucea. Dar ce fac multi, ca să nu zic majoritatea ? Încep să dea urme de oboseală, se împiedică de pietre, se înteapă în spini, se abat de la potecă că este îngustă, încep să se lamenteze ca nu este simplu, deci că povara care-o poartă sau crucea este grea. Si ei renuntă ori se abat de la cale si preferă alta mai simplă de parcurs. Aici mă refeream când am zis anterior ca practica omoară, căci a practica înseamnă a obtine viata, dar întelesul era că acei oameni văzând ca practica e grea, nu mai doresc să-si care crucea si o abandonează, si astfel îsi abandonează viata. Si mai precis mă refeream că văzând greutătile care sunt de trecut atunci când vrei sa urmezi calea, le moare dorinta de a merge în continuare căci la început nu stiau că nu este asa de simplu si că este mult mai greu. Deci avântul lor s-a spulberat. Astfel, aici mă refer doar la cei ce-si abandonează drumul.

Mai spuneam ca unii se abat si o iau pe cărări lăturalnice, mai usoare de parcus. Acestora le spun: Voi veti ajunge dar drumul va fi foarte lung si timpul deasemenea. Vă dau un exemplu. Sunt doi tineri pe un mal al unui fluviu iar pe partea cealălaltă este tatăl lor care îi cheamă la el. Unul preferă sa înoate prin fluviul învolburat în dorinta de a ajunge cât mai repede la tatăl său, urmând astfel drumul cel mai scurt, iar celălalt preferă să ocolească fluviul, în dorinta de a merge doar pe uscat. Si cine ajunge primul ? E simplu. Cel care a avut curajul sa înoate prin fluviul învolburat cu toate că îl pândeau pericolele, dar dorinta acestuia de a ajunge cât mai repede la tatăl său, însotită de curajul mare au fost întărite de iubirea pe care acesta o purta tatălui său. Acesta a avut deci un drum scurt, făcut într-un timp scurt, chiar dacă valurile l-au mai zguduit si îndepărtat uneori de la calea cea mai scurtă. Dar tocmai în acele momente, când valurile erau prea mari sau era cuprins într-o vâltoare, tocmai atunci acesta înota cu o dârzenie mai mare, dorind să le învingă. Tocmai aceste valuri periculoase si vâltori i-au testat puterea iubirii. Aceasta i-a fost mare, căci a luptat cu acestea în dorinta de a ajunge cât mai repede. Si a ajuns. El a fost primul. Iubirea lui si-a dobândit telul, el este împlinit.

Dar mai rămâne cel de-al doilea tânăr, fratele cel slab. De ce e slab ? Fiindcă iubirea lui este mică, el s-a considerat neputincios în a trece înot si a ales calea cea simplă – uscatul. Dar orice om stie ca una e să ocolesti un lac si alta e sa ocolesti un fluviu. În primul caz distanta poate fi mică dar în cel de-al doilea este imensă. Astfel, fluviu nu detine doar cursul său principal ci poate avea numerosi afluenti, dintre care unii foarte mari. Deci tânărul va avea de mers mult timp. El practic se aruncă în necunoscut. Iar de-a lungul drumului pot exista numeroase pericole: animale sălbatice de pradă, tâlhari, relief greu de parcurs sau multe altele. Dacă primul tânăr ar fi fost în pericol sa fie înghitit de valuri care i-ar fi depăsit puterea, tatăl său, mult mai puternic, i-ar fi sărit în ajutor. Dar acestuia din urma, dacă este pândit de un mare pericol cine îi va mai veni în ajutor, căci este singur, în pustiu ? Si chiar dacă nu va întâmpina pericole pe drumul său, bucuria reîntalnirii va trebui sa astepte mult.

Cred ca ati înteles această mica parabolă, ca tatăl este Domnul iar fii sunt două categorii de oameni. Primii iubesc mult, se sacrifică mult, au de îndurat multe greutati dar sunt întăriti de Domnul corespunzator iubirii pe care acestia i-o poartă, pe când a doua categorie sunt oameni cu o iubire mai slabă, cu o vointă corespunzătoare, care aleg calea usoară, dar prin asta ei vor ajunge ultimii, dacă vor mai ajunge. Deci iubirea este fundamentul si cu cât ea va fi mai puternică cu atât fundamentul casei este mai dur, iar aceasta va rezista si la cele mai mari furtuni. Dar dacă iubirea este slabă atunci fundamentul este fragil iar la o furtună puternică el se poate crăpa punând în pericol întreaga casă, căci aceasta se poate prăbusi.

La începutul relatării am prezentat cum este calea dar vorbeam si de o poartă mică. Ce reprezintă această poartă ? Calea care trebuie urmată este scurtă pentru ca este de la cap la inimă. Acolo Domnul a plasat în noi micuta căsută a Spiritului Divin. Deci exact cum ne-a învătat ca tot ceea ce este maret în fata lumii este o oroare în fata lui Dumnezeu. Dar oamenii morti nu au învătat asta ci continuă să construiască catedrale mărete chipurile în cinstea Domnului, când de fapt acestea sunt construite pentru a le stimula lor orgoliul, că omul fiintă asa de mică poate construi lucruri asa de mărete. Dar aceste lucruri sunt exterioare si nu au nici o valoare în fata Domnului, niciodată nu-L vor găsi pe Domnul în astfel de temple inspirate de Satan. Acolo întâlnim pe Anticrist sau spiritul lui Satan care a luat în stăpânire lumea, sau mai precis o unealtă de-a sa care predică de la anvon. Căci dacă acel preot sau pastor ar fi calauzit de Domnul ar părăsi astfel de locuri pentru care ar avea oroare, ca de altfel si Tatăl său.

Nu spune oare Domnul ca Împaratia Sa este înlăuntrul nostru ? Spune oare undeva să-I construim temple moarte în care să-L adorăm când El Însusi a plasat în noi temple vii ?

Dar cum este acest templu ? Pe exterior este mic si are o poartă mică dar după ce pătrundem în el este infinit. Multi rătăciti vor rămâne uimiti când vor citi asta si mă vor numi eretic sau nebun, li se va părea o ciudătenie ca un templu infinit în interior să fie asa de mic pe exterior. Acestora le recomand să-si scoată ochiul drept si să-si smulgă mâna dreaptă. Acestia sunt oameni care strecoară tântarul si înghit cămila. Si acestea vi se par ciudate ? Nu sunt deloc pentru un om trezit de către Dumnezeu. Ca să intri pe o poarta mică trebuie să te apleci căci astfel risti să te lovesti la cap si să nu mai intri. Ce înseamnă această aplecare ? Nu este o aplecare fizică, adică ceva exterior, pentru că ce este exterior este pentru cei morti iar ceea ce este interior este pentru cei vii. Astfel această aplecare corespunde smereniei sau umilintei care este opusul mândriei, care, cum am prezentat anterior, este considerată de către Domnul cel mai mare păcat. Deci ca să te îndepărtezi cât mai rapid si cât mai departe de Dumnezeu îti trebuie mândrie, iar ca să te apropii cât mai rapid si cât mai aproape de Dumnezeu îti trebuie smerenie. Si unde se-ntâlnesc acestea ? În inima omului.

Deci omule alege-ti calea, iar dacă ai ales-o pe cea adevărată, adică pe cea scurtă si plină de obstacole, urmeaz-o cu plăcere si nu uita când vei ajunge în fata micutei căsute în interiorul căreia vei găsi un palat greu de imaginat, apleacă-te, adică nu vei reusi să intri decât atunci când mândria, cu toate păcatele ce derivă din ea, vor fi înlaturate, si va fi înlocuită cu cea mai mare smerenie. Aceasta înseamnă plecăciunea în fata portii. Dar ce spune Domnul despre asta: “În veritabila umilintă se găseste cea mai înaltă libertate de viată propriu-zisă si aceasta este ceea ce explică perfectiunea sa. Prin umilintă voi vă puteti chiar să vă apropiati de Sanctitatea inaccesibilă a Divinitătii care se găseste în Mine; da, adevărata umilintă este întelepciunea cea mai elevată pe care omul poate să o dobândească, iubirea cea mai pură, forta cea mai mare a întregii vieti, puterea cea mai nelimitată în fata careia inifinitul în întregime tremură de veneratie !“

Spuneam anterior ca pe Domnul puteti să-L cunoasteti prin Scriptură, dar am precizat că doar cei care Îl iubesc si urmează calea. Dar să fie oare Scriptura singura carte prin care noi Îl putem cunoaste pe Dumnezeu ? Nici pe departe. Dar desigur ca vor exista multi oameni călăuziti de spiritul lui Anticrist care vor striga de la anvon că Biblia este singura carte inspirată de Dumnezeu, sau altii care vor spune că doar prin ceremoniile si ritualurile lor, oameni vor fi salvati. Acestia sunt oameni care au instalat pe Anticrist în templul lui Dumnezeu iar acesta îi conduce de acolo, templul fiind bineînteles inima si nu cladirea exterioară. Dupa cum am mai spus anterior, pentru cei vii totul este interior.

Asa ca eu vă spun, puteti să-L descoperiti pe Domnul în multe alte cărti nu doar în Scriptură. Bineînteles Scriptura este cea mai cunoscută si cea mai raspandită dar pentru cei ce caută cu adevarat vor găsi multe alte fântâni pline de apa cunoasterii. Si în aceste cărti veti descoperi mari revelatii si nu într-o formă ascunsă, cum sunt în Biblie ci chiar dezvăluite în detaliu. Din aceste cărti puteti afla ceea ce nici un întelept lumesc ori conducător al vreunei biserici exterioare nu au descoperit vreodată. Prin ele puteti să Îl cunoasteti pe Iisus cum putini au reusit să Îl cunoască, cunoscându-L apoi Îl veti putea iubi mai mult decât ati reusit vreodată să-L iubiti conform cunoasterii din Biblie. De ce zic asta ? Pentru că pe cine cunoasteti mai mult, pe un prieten ori pe un amic, si ca urmare de cine vă simtiti mai apropiat sau pe cine iubiti mai mult, pe prieten sau pe amic ? Pe prieten bineînteles căci vă este apropiat, vă este ca un frate pe când amicul este mai depărtat, prietenia cu el este mai slabă, si totodata si iubirea.

Când fac aceasta comparatie, între prieten si amic, mă refer doar la cunoastere, căci Domnul este prezent în ambele cazuri, si în Biblie si în alte cărti, mult mai extinse si deci mai detaliate decât Biblia. Deci într-o anumită măsură este prezentat în Biblie si mult mai în detaliu în celalalte cărti. Vorbesc de alte cărti, vai oroare pentru oamenii bisericii călăuzite de Satan. Cum am mai spus salvarea vine doar prin cunoasterea Bibliei fie doar prin ei, asta în functie de biserică. Dar aceste cărti de care spun eu, nu sunt cărti lumesti, adică scrise prin mintea omului , ci cărti date sub dictare divină unor scribi. Deci nu scriu ei de la ei ci Domnul i-a ales ca insrumente ca El să scrie prin ei. Deci vă dau un sfat, voua oameni îndoctrinati de Satan: nu judecati si condamnati ceva fără a cunoaste mai întâi pentru ca asta este întocmai cum un orb ar începe sa critice frumusetea culorilor. Nu este oare acesta un nebun, să critici ceva ce nu ai vazut vreodata ?! Tot asa sunteti si voi, vă credeti pe calea cea bună, vă credeti întelepti dar sunteti plini de prostie, si deodată vă însusiti roluri de judecători prin care criticati ce nu ati văzut vreodată de parcă ati fi inspirati divin. Uitati-vă mai întâi la bârna din ochiul vostru si apoi veti descoperi că voi sunteti nebunul care se credea împărat !

Revenind la cei ce-mi dau crezare, eu vă spun: Căutati, iar atunci când sufletul vostru va fi suficient de matur să primească, Domnul vă va călăuzi să găsiti si să aflati ceea ce nu vă închipuiati vreodată. Apoi urmati învătăturile căci doar prin practică veti fi eliberati. Căci prin credintă nimeni nu a fost eliberat vreodată. Vă dau cel mai bun exemplu: Cine crede în Dumnezeu si cunoaste Creatia, Scripturile si toate scrierile divine sau lumesti ? E simplu, e chiar Satan, si cu ce-l ajută oare credinta sa si cunoasterea sa care sunt superioare oamenilor, când acesta nu are deloc iubire pentru Domnul si pentru semeni ? Sper că sunteti convinsi că prin simpla credintă si practicare a unor ritualuri sau asistarea la niste ceremonii nu ajungeti niciunde ci doar prin iubirea pentru Dumnezeu si pentru semeni puteti obtine adevărata viată, viata eliberată de materie, căci viata care o trăim în lume e încatusată-n moarte. Viata nu o avem ci trebuie să o câstigăm.

Initial mi-am propus să vă relev toate laturile iadului care pot exista într-un om si căruia mie mi-au fost revelate, dar nu o fac pentru că omul nu trebuie să primească totul chiar pe tavă pentru că atunci devine lenes, iar lenea aduce cu ea moartea. Astfel omul trebuie să devină activ căci doar prin actiune se manifestă fortele vitale. Nu spune Domnul ca preferă un dusman decât pe unul căldut, căci dusmanul este activ iar Domnul luptă să-l câstige pe când pe cel caldut îl respinge căci acesta nu este interesat nici de viată nici de moarte. Ce are o valoare mai mare chiar pentru noi: un animal viu sau o piatră obisnuită ? Astfel, căutati în voi însivă, cereti călăuzire, să fie descoperirea voastră si atunci mare va fi bucuria voastră, căci sunt realizările voastre, voi le-ati dobândit, nu le-ati primit cadou de la nici un om. Ca să mai fac o comparatie: Ce valoare are pentru un împărat o anumită comoară care îi este adusă pe tavă, la care dă un simplu ordin să fie depozitată în imensa cameră a tezaurului si ce valoare are pentru un om sărac o astfel de comoară după care a umblat prin lume multi ani, si a străbătut distante imense în drumul său si care a trecut prin diferite peripetii ca în final să-si găsească mult căutata comoară ? Cât pretuieste el această comoară si cât este el de fericit în comparatie cu împăratul bogat si nepăsator ? Asa si voi.

De voi însivă depinde drumul, cât să fie el de lung sau cât de scurt, de asemenea si timpul, care e proportional cu lungimea drumului, ori cât de anevoios si plin de obstacole să fie în comparatie cu unul larg si lipsit de obstacole.

De voi depinde pretioasa comoară pe care o căutati, căci într-un fel va fi comoara ce urmează căii scurte si grele si în alt fel va fi cea care urmează căii usoare si lungi. Pe aceasta din urmă poate nu o veti mai găsi niciodată căci v-au luat-o altii.

Dar nu vă speriati de greutatea crucii pentru că Domnul niciodată nu dă unuia mai mult decât poate el să ducă, ci fiecaruia îi dă după măsura sa. Nu spune El: „Jugul Meu este blând si povara Mea este usoară” ?

Asa că, dragi frati si surori ale mele, eu vă doresc sa fiti binecuvântati si să păsiti cu drag pe cale iar uneori, când veti cădea să nu credeti că sunteti singuri ci tineti minte că Domnul este mereu cu voi, voi trebuie doar să Îl iubiti si să-I cereti ajutorul. Încrederea si iubirea voastra să fie puternice, credinta de nezdruncinat, iar ceea ce veti cere în numele Domnului, ca să vă fie de ajutor, mereu voi veti primi.

Si vă doresc, ca într-un final să dobânditi acest sublim statut, acela de copil al Domnului, dar pe parcurs să nu uitati că la tot ceea ce dobânditi voi nu aveti nici un merit, tot ceea ce veti primi va fi cadou, amintiti-vă de vorbele Domnului adresate ucenicilor prin care le spunea ca indiferent de realizările obtinute, ei nu sunt în final decât „niste robi netrebnici si inutili”. Prin voi nu puteti face nimic bun iar ceea ce a fost făcut bun nu ati făcut voi, ci Domnul a făcut-o prin voi; amintiti-vă de vorbele lui Pavel care zicea că nu mai trăieste el ci Domnul trăieste în el, căci doar Cristos este totul în toate.

53.  17.01.2012  Teama față de Domnul.

       Cei care L-au cunoscut pe Domnul, au constientizat iubirea Sa fată de ei, Iubire încheiată pe Pământ cu Marea Operă de Salvare a sufletelor încarcerate în materie, au început să-L iubească, dar în ei poate exista de asemenea sentimentul de teamă. Am să fac o comparatie cu un copil mic. Acesta se joacă iar părintii săi vin de la servici. Bineînteles că copilul aleargă cu bucurie fie la mamă fie la tată, depinde de cine apare primul. Bucuria sa îi este dată de sentimentul de iubire care se manifestă puternic atunci când îsi vede părintele după mai multe ore de absentă. Dar are oare acest copil fată de părintii săi o teamă ? Nicidecum. Doar dacă a spart vreun obiect există o teama ascunsă, el tot aleargă cu bucurie spre părintele pe care îl revede dar are această teamă pentru ca el crede că după ce va afla părintele de fapta sa îl va certa sau poate chiar îl va pedepsi. Tot asa se poate întampla si cu un copil al lui Dumnezeu, el se bucură că va putea să-si vadă tatăl dar greutatea păcatelor sale din trecut apasă asupra constiintei lui si il determină să aibă o teama: fie că nu e demn, fie că va fi mustrat. Dar această teamă, chiar dacă este justificată, nu trebuie să existe fată de Părintele Ceresc. De ce asta ? Fiindcă spre deosebire de un părinte pământesc, Tatal Ceresc este altfel. El este Pură Iubire si nu doreste să-si mustre copiii pentru că acestia să sufere din această pricină. Chiar dacă unele mesaje care ni le spune sau ni le transmite par a fi mustrări, ele sunt de fapt pentru folosul unor persoane care persistă într-o greseală si sunt fie prea slabe fie prea încăpătânate, iar aceste asa zise mustrari sunt de fapt îndemnuri sau îndrumari cu scopul de a ajuta pe păcătos să-si depăsească conditia si să fie eliberat de povara sa. Acesti oameni trebuie să constientizeze asta si să se elibereze de teama lor fată de Domnul căci această teamă va fi mereu o barieră între ei si Acesta si datorită ei nu vor ajunge niciodată la El.

     Această învătătură a fost dată înca din timpuri primordiale de către Enoh, primul preot ales de către Domnul prin care să-si ghideze copiii si să-i îndepărteze de la greselile lor.

      Ce spune mai apoi Ioan, ucenicul preferat al Domnului, despre asta ? “În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârsită izgoneste frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa si cine se teme nu a fost făcut desăvârsit în dragoste.” Iar în dragoste este viata si cine nu o are în deplinatate nu poate primi nici viata în plenitudinea ei.

      Si cine sunt împotriva acestei învătături mai mult sau mai putin direct ? Tocmai majoritatea oamenilor care conduc biserica, indiferent de ramura ei, căci prin interpretarea gresită a Scripturii ei fac dintr-un Dumnezeu al Iubirii, un Dumnezeu al mâniei si răzbunării care pedepseste vesnic pe cei păcătosi. Si atunci cum să nu se teamă multi de aceasta după ce si-au însusit această doctrină a lui Satan ? Iar Satan, acest sarpe abject, îsi desfăsoară în continuare opera sa otrăvitoare prin care doreste sa îndepărteze pe oameni de Dumnezeu, izolându-i fată de Tatal lor iubitor si astfel, inclusiv de viată.

54. 24.02.2012 Psihologia în comparatie cu spiritualitatea

     Ce este psihologia ? Simplu. Este o stiintă bazată pe ratiunea omului ateu.

     Ce este omul ateu ? Simplu. Este omul care neagă existenta lui Dumnezeu.

     Cine este Dumnezeu ? Simplu. Este Viata tuturor vietilor, adică Sursa Primordială si Eternă a oricărei existente.

     Deci să revin. Ce este omul ateu? Simplu. Este omul a cărui minte este fundamentată pe principiul mortii. Moartea este constientă despre existenta vietii, dar continuă sa i se împotrivească. Satan este personificarea mortii, pe când Domnul este Viata.

     Cine este el mai precis? Este un om a cărui minte este bolnavă sau altfel zis este un mort spiritual.

     Care este deosebirea dintre el si Satan? Simplu. Satan constientizează ce este moartea, a cunoscut însa si ce este viata si care sunt beneficiile ei dar preferă în continuare moartea fiind dusmanul vietii, pe când omul ateu neagă existenta lui Dumnezeu, cu toate ca are dovada chiar în el, fiind chiar însăsi viata lui, să nu mai zic de viata pe care o vede în afara lui. Deci ai dovada în fiecare clipă si o negi !

     Dar să vedem în continuare în câteva idei, care este diferenta dintre psihologie si spiritualitate. Ca să prezint aceasta mă voi referi la doi oameni complet diferiti: psihologul si omul spiritual.

     Ce fel de om este psihologul ? Cum spuneam anterior este un om care îl neagă pe Dumnzeu. El a ales calea lumii. El nu stie că lumea, cu practicile ei, e aducătoare de moarte. El a ales să fie învătat de către savantii lumii si el însusi a ajuns unul ca ei. Si unde îsi tine el cunoasterea dobândită ? Simplu. În mintea sa; bineînteles o mică parte,căci mintea nu i-a permis sa memoreze tot, pe când vasta lui cunoastere o are stocată într-o bibliotecă. Dar aceasta, la urma urmei, ca orice bibliotecă, este limitată.

     El se crede un mare învătat,cunoasterea sa, pe care o consideră vastă, i-a stimulat si i-a mărit orgoliul, dar asta nu i-a fost deajuns, căci omul nostru si-a luat si o distinctie care-i menită să atingă apogeul: doctoratul. Ce presupune acesta ? Un studiu mai elaborat, care l-a făcut să exceleze într-un anumit domeniu sau latură a stiintei sale. Si totusi, având în vedere, că reprezintă apogeul acelei stiinte, denumirea de ,,doctorat” sună foarte ciudat având în vedere că se referă la domenii ce nu au nici o legatură cu domeniul medical ! Mai există si alte distinctii, dar le lăsăm pe acestea de o parte.

    Stiinta sa este limitată si oferă niste linii generale, iar pentru a cunoaste omul trebuie bineînteles să-i studiezi trăsăturile fetei, ale degetelor, ale scrisului, ori cel mai simplu să-l studiezi prin intermediul unor chestionare.    

    Această stiinta studiază oamenii, pentru a vedea dacă sunt apti în meseriile lor; exista deasemenea psihologi consilieri, a căror menire este să ajute oamenii. Deci putem vorbi si de o moralitate ce poate deriva din această stiintă, moralitate ce are menirea să ajute oamenii.

    Dar cum se poate compara moralitatea aceasta cu învatăturile omului spiritual? E simplu. Aici se potriveste foarte bine cu învătătura dată de Iisus, referitoare la cele două case (Matei 7:24-27). Moralitatea psihologiei este casa zidită pe nisip, pe când învătăturile spirituale sunt casa zidită pe o stâncă. Si care casă se va dărâma atunci când va veni ploaia, suvoaiele si vânturile?

    Dar să vedem unde se găsesc în om cele două fundamente pe care au fost zidite casele.

    Nisipul psihologului este minte, ce-si are locatia in gândire, ce se găseste în creier.

    Dar unde este stânca omului spiritual sau a crestinului autentic, ce nu are nici o asemanare cu falsii crestini ai zilelor noastre ? Stânca lui se găseste acolo unde pleacă viata, mai precis în inima sa.

     O să mă întrebati: Bine, dar care este diferenta ? Vă spun imediat.

     Anterior, v-am prezentat ce fel de om este psihologul si pe ce se bazează el. Acum însa am să-l prezint pe omul spiritual sau pe crestin (autentic, bineînteles). Acesta a fost si el initial un om al lumii, căci s-a născut în lume si din ea si-a luat învătătura. Până acum nici o diferentă fată de psiholog. Dar am să prezint în continuare doi termeni si ce înseamnă ei: desteptăciune si inteligentă.

    Omul destept este omul care poate memora mult si poate de asemenea să reproducă ce a memorat. Omul inteligent poate si el memora dar diferenta fată de primul constă în faptul că aceasta poate face niste conexiuni logice care pot să-l ajute să expună lucruri pe care nu le-a învătat, făcând doar niste legături. Omul destept dar lipsit de intelingentă, întrebat de ceva ce nu a învătat vreodată nu poate da nici un răspuns, pe când cel de-al doilea îl poate oferi.

    Bineînteles ca situatia nu este chiar asa de simplă în viată pe cum o expun eu în aceste rânduri, căci oamenii sunt foarte complicati în particularitătile lor psihice, iar fiecare este unic. Dar eu prezint aici o situatie cu mult simplificată pentru o mai bună întelegere.

    Omul destept a acceptat cunoasterea care a dobândit-o în viată, s-a multumit cu ea si si-a însusit-o. Dar ce a făcut omul inteligent ? Nu s-a multumit doar cu atâta. El si-a tot pus întrebări, a căutat, nu a fost multumit de ce a primit, si a găsit. Ce a găsit ? A  găsit ceva nou, ceva nemaîntâlnit în scolile lumesti, a fost atras, a cunoscut si i-a plăcut.

    Ce a găsit el ? Simplu. O altă cunoastere, Cunoasterea Supremă.

    Să revenim putin la prima, cea lumească, psihologia. Aceasta, ca de altfel orice cunoastere lumeasca are o limită. Omul poate atinge acea limită, iar dupa aceea se opreste. Pe lângă simpla cunoastere omul poate urma si moralitatea pe care o poate găsi în aceasta, moralitate care la rândul ei are si ea o limita. Omul si le poate însusi pe amândouă, dar la un moment dat stagnează.

    Să revenim acum la cel de-al doilea, la crestin. Inteligenta sa îi arată limitele psihologiei, neajunsurile sale, greselile sale, precum si infima sa cunoastere. Toate aceastea îi arată lipsa de importantă a acesteia. Dar ce găseste el în spiritualitate ? Ooo, nici nu se poate compara ! Chiar dacă as face următoarea comparatie, tot as gresi ! Ar fi ca diferentele dintre tehnologia unui trib sălbatic cu tehnologia informatică cea mai înaltă, din anul prezent-2012. Si nu exagerez deloc, chiar e putin.

    Dacă cunoasterea psihologiei este limitată si cu greseli, Cunoasterea Divină este nelimitată, să nu mai zic de perfectiunea ei de nedescris. Dacă prima se baza pe minte, o minte atee, deci moartă, cea de-a a doua se bazează pe inimă si deci pe viată. Sau altfel zis pe Spirit. Un om spiritual stie bine ce este Spiritul sau sufletul, pe când un psiholog în veci nu o să stie asta, căci este vorba de o cunoastere bazată doar pe viată.

    Un crestin, la un anumit nivel spiritual, poate cunoaste chiar oameni pe care nu i-a întâlnit în viată (niciodată), si mă refer la felul lor interior, pe când un psiholog poate afla câte ceva, si asta imperfect, bineînteles doar prin chestionare. Si care este diferenta? Simplu. Psihologul si-a ales ceva exterior care poate fi fals mai mult sau mai putin, ori chiar complet căci mintea nu cunoaste, pe când crestinul a ales sa renunte la cunoasterea exterioară si să caute ce e interior. Spre deosebire de psihologul mândru el s-a smerit, a recunoscut că ce a învatat a fost gresit, a aruncat cartile lumii si a ales să nu mai fie învătat de om. Si nu doar cărtile le-a aruncat căci aceastea sunt ceva exterior, ci el a aruncat însăsi cunoasterea gresita din interiorul sau, ceea ce un psiholog nu ar putea s-o facă niciodata. Cum, s-o ia el de la zero ?! Crestinul a ales iubirea, iubire ce oferă viata, căci viata doar in iubire poate sălăslui si nicidecum  în cunoastere. Întrebati ca probă un psiholog despre lumea de apoi si va sti să vă raspundă întocmai cum un sălbatic dintr-un trib va sti sa fabrice tehnologie de vârf din mileniul trei.

    Dar pe lângă viată, ce mai aduce cu ea iubirea? Va spun eu: întelepciune. Si care este diferenta dintre moralitatea prezentată de psihologie si întelepciune ? Pentru un crestin e simplu: învătăturile morale care se doresc a perfectiona omul decăzut pot suna chiar încântător pentru ureche dar psihologul nu o să stie niciodată căci acestea nu au nici o valoare, căci nu ele sunt baza, ci inima. Astfel, poti să-i oferi omului cele mai bune învătături dar daca inima lui este slaba el niciodată nu le va putea sa le aplice. Chiar daca omul se va lăuda că le va aplica, la un vânticel un pic mai puternic, casa lui se va nărui. Cu alte cuvinte, pentru cei care nu înteleg limbajul spiritual mesajul este: omul slab se poate lăuda cât vrea el cu ce realizări va face, pe plan interior, dar dacă situatia care îi va veni nu este chiar cum si-o dorea sau poate, dincontră, va fi chiar mai redusă, atunci el va vedea că va rămâne doar cu lauda. Si poate, cu toate că e mort (spiritual), el va putea să constientizeze unde l-a dus mândria, că el se poate realiza prin sine însusi, când el, de fapt, nu a putut să facă chiar nimic. Astfel, acestui om îi zic: mândria, pe care ti-o consideri cea mai de pret e izvorâtă din prostie, pe când smerenia e izvorâtă din întelepciune.

    Dar să prezint întelepciunea. Aceasta nu vine niciodată de la om, căci omul este mort. Dar omul, prin iubire poate să o primească, aceasta fiind un dar divin. În comparatie cu infima si imperfecta moralitate a psihologiei, întelepciunea este infinită. Dacă moralitatea prezentată pleca dintr-o minte care-L nega pe Dumnezeu, întelepciunea pleacă din însusi Dumnezeu. Si cum se pot compara beneficiile acestei moralitati a cărei durată este similară cu durata baloanelor de sapun cu beneficiile întelepciunii a cărei durată nu poate fi decât eterna ? Ooo, ce distantă ! Dacă moralitatea pleca dintr-o cunoastere partiala a mintii psihologului, cu multe chiar foarte multe greseli si neajunsuri, întelepciunea pleacă chiar din cunoasterea perfectă si supremă a unui spirit pur. Pe lângă profunzimea învătăturilor pe care i le poate da, acestea pot fi chiar în corespondente spirituale, deci stiinta stiintelor, pe care o minte ratională în veci nu va putea să le priceapă. Căci moartea niciodată nu va putea cuprinde ce este viu.

   Mai e ceva. Dacă în primul caz moralitatea a esuat să schimbe omul, căci inima acestuia a fost prea slabă să se schimbe, în cel de-al doilea victoria este sigură, căci casa acestuia a fost clădită chiar pe stâncă. Va las pe voi să întelegeti aceasta de pe urmă.

55.Romani 14-Interpretarea unor pasaje

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: